Articole

Închinarea pentru care am fost rânduiți

Numele meu este Cristiana Văduva și am fost invitată să împărtășesc cititorilor site-ului Total Schimbat un mesaj în care să vorbesc despre cum mă închin, ce anume mă inspiră în viața mea de slujire și cum propășesc în toate cele ce-mi propun.

foto: Cristiana Vaduva

Încerc să fac o scurtă prezentare, sintetizând totul în două, trei fraze. M-am născut și am crescut în Banat, am început să slujesc Domnului prin cântare începând cu vârsta de 9 ani, până în prezent. Am străbătut lumea în lung și-n lat cu bucurie și pasiune pentru Domnul. În curând voi trece pragul celor 24 de ani, spre 25. Am absolvit facultatea de Psihologie, iar în prezent profesez în cadrul unui trust tv, creștin. Sunt logodită cu un bărbat minunat și urmează să începem viața împreună în viitorul apropiat.

Anii aceștia mi-au oferit multe lecții. În călătoria și experiența mea din procesul existențial, am descoperit multe taine și învățături, însă cel mai important pentru mine a rămas ceva.

Doresc încă de la început să dezvăluisecretul”. Nu o să vă țin în suspans prea mult, pentru că totul se însumează în jurul unui cuvânt suveran: Dumnezeu!

Dumnezeu este cel care a investit în mine daruri pe care sunt obligată, prin prisma investiției Lui, să le împărtășesc celor din jur, datorită responsabilității enorme pe care o resimt. El mi-a dăruit totul, inclusiv Jertfa Fiului Său și mântuirea, eu ce ofer? Inima și atât? Cred că ar trebui să urmăm exemplul lui Isus în toate. El nu ne-a iubit și atât. Nu a verbalizat și atât. A sacrificat, S-a jertfit, a răspuns iubirii faptic. Eu mă străduiesc să răspund iubirii faptic, nu doar verbal și la nivel de sentiment. Nu doresc să mă complac în confort, ci doresc să înfăptuiesc, cât ține de mine, voia Lui pentru viața mea („Cinstiți pe toți oamenii; iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste Împăratului!” 1 Petru 2:16).

Nu doresc să vorbesc în cele ce urmează despre mine, ci doresc să vorbesc despre tine. Să te conștientizez de faptul că ai o mulțime de daruri și ești responsabil pentru ele. Este ușor să ne „culcăm pe ureche”, trăind cu falsa impresie că „eu nu am prea multe de oferit”: „Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca” (Proverbe 12:27).

Nu am vreun dar special”. Ba da, ai! De ce sunt atât de sigură? Răspunsurile le găsim tot pe paginile Sfintei Scripturi. Unul dintre pasajele doveditoare se găsește în 1 Corinteni 12:27-31 „Voi sunteţi trupul lui Cristos, şi fiecare, în parte, mădularele Lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi, dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.” și nu uita: „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Fiecare mădular al Domnului a primit o sarcină pentru a lucra în Via Lui. Nici tu, nici eu nu suntem scutiți. De asemenea, tot în Corinteni 14:1 suntem îndemnați să urmărim dragostea și să umblăm după darurile duhovnicești. De ce? Pentru că am fost înzestrați cu putere „în vederea zidirii sufletești a Bisericii” (1 Corinteni 14:12-33).

Până în acest moment am atins răspunsul principalei întrebări „care este sursa inspirației” în continuarea propășirii în lucrarea de slujire în care am fost investită. Responsabilitatea pentru oamenii care ar impulsiona persoane spre Cristos și Cuvânt, prin cântul meu, este răspunsul.

Dragul și draga mea, din inimă te îndemn: folosește-ți darul. În tine se ascund comori, nu le risipi. Tendința unora este de a se descuraja prin comparație. Ceea ce este în tine se numește unicitate. Poate darul tău este unul neîntâlnit. Ai încredere!

Nu am întâlnit foarte multe predici în care slujitorii să îndemne credincioșii spre căutarea și folosirea darului. De multe ori aud „se pierd oițele din turmă”, dar în acele momente îmi construiesc un proces imaginativ în care vizualizez o școală fără sarcini, ori un copil fără responsabilități. Acela, din lipsa unei activități adecvate, va găsi altele neadecvate pentru că firea este cea care conduce spre acel „ interzis”. „Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!” (Psalmi 34:14).

Care este scopul pentru care ar trebui să ne însușim responsabilitatea unei slujiri?

Binecuvântarea este una dintre cele mai râvnite dorințe ale omului. Însuși Cuvântul lui Dumnezeu relatează, pe paginile Scripturii, faptul că noi am fost înzestrați cu binecuvântări („Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1:3), iar ca să rămânem sub binecuvântare trebuie să binecuvântăm la rândul nostru: „Voi să slujiți Domnului Dumnezeului vostru, și El vă va binecuvânta pâinea și apele și va depărta boala din mijlocul tău” (Exodul 23:25).

Binecuvântarea este dorința lui Dumnezeu pentru noi: „Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău” (3 Ioan 1:2).

Aduceți-vă aminte de pilda văduvei sărace și de faptul că atunci când faci ceva pentru Dumnezeu, nimic nu rămâne nerăsplătit: „De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică-1 Corinteni 15:58.

Esența vieții.

Atunci când înțelegi că lucrezi pentru ce iubește Dumnezeu cel mai mult, anume sufletul omului, la apropierea și întoarcerea lui spre Hristos, ai înțeles esența vieții.

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde… De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta ” (Isaia 43:2,4) .

Folosește-ți darul!

Dumnezeu te iubește! Iubește-L și tu!

Nu îl risipi…

Cristiana Văduva


Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button