Editoriale

Cât despre mine, eu și casa mea…

Acum, temeți-vă de Domnul, și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Rîu și în Egipt, și slujiți Domnului. Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Rîu, sau dumnezeilor Amoriților în a căror țară locuiți. Cît despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.Iosua 24:14-15

Secularismul modern propagă cu disperare și amploare ideea de egoism central, bazat adeseori pe fixarea unei ideologii care ne pune în centrul atenției pe noi ca şi persoane, fără a realiza că, de fapt, suntem și am ajuns închiși în carapacele noastre moderne, nemaivăzând ce se întâmplă în jurul nostru. Pasajul de mai sus ne redă una dintre capitolele vieții în care Iosua își dedică viața în totalitate lui Dumnezeu.

Iosua este cunoscut ca un lider puternic și statornic, un exemplu de dedicare totală față de Domnul. Este important de subliniat puterea deciziei lui Iosua și felul cum îndeamnă pe ceilalți să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu era doar o chestiune personală, ci implică și responsabilitatea față de familia și comunitatea sa.

Decizia de a sluji lui Dumnezeu

Faptul cel mai important care îl vedem la Iosua este că îi îndeamna pe majoritatea la o urmare de Cuvântul lui Dumnezeu, iar aceasta era opțiunea pe care majoritatea o aveau. Puteau refuza acest lucru sau se supuneau și mergeau înainte. Iosua făcea clar pentru toți că slujirea lui Dumnezeu nu este doar o opțiune printre altele, ci calea corectă și singura cale care aduce adevărată pace și binecuvântare.

Valorile Familiei în Lumea Modernă

Un lucru important este să ne dăm seama de cantitatea valorii pe care o reprezintă familia noastră. Într-o lume în care secularismul și individualismul domină, este esențial să ne amintim de valorile tradiționale care aduc stabilitate și sens vieții. Iosua pune bazele unei ideologii în care el decide pentru familia sa care este traiectoria vieții şi cursul acesteia.

Familia este nucleul societății, iar valorile ei sunt esențiale pentru sănătatea spirituală a comunității. Iosua, ca lider, a luat decizia hotărâtă de a-și conduce casa în slujirea lui Dumnezeu. Această decizie reflectă un angajament profund și o convingere fermă că binecuvântările divine se revarsă peste cei care aleg să-L urmeze pe Domnul.

Alegerea pe care o facem

La fel ca în vremurile lui Iosua, și noi suntem puși în fața unei alegeri zilnice: să slujim Domnului sau să ne conformăm ideologiilor și dumnezeilor moderni ai egoismului și secularismului. Este o alegere ce necesită curaj și devotament. Decizia de a urma calea Domnului trebuie să fie activă și conștientă, influențând toate aspectele vieții noastre, inclusiv relațiile din familie și alegerile profesionale.

Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne reamintim de cuvintele lui Iosua și să adoptăm aceeași hotărâre: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” Să fim asemenea lui Iosua, deciși să ne conducem familiile cu valori creștine solide, încredințându-ne pe deplin lui Dumnezeu și trimițând un mesaj clar generațiilor viitoare despre importanța slujirii Domnului.

Așadar, să ne împotrivim tentațiilor modernității și să alegem să trăim după Cuvântul lui Dumnezeu, recunoscând că această cale aduce adevărata fericire, stabilitate și binecuvântare. Într-o lume atât de dezordonată, să fim noi cei care aducem lumina și ordinele divine în casele și comunitățile noastre.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button