Există momente în viață când tot ceea ce părea stabil se clatină. Planurile se schimbă, apar vești neașteptate, sănătatea se poate deteriora, relațiile pot trece prin crize, iar siguranța pe care ne-am construit-o pare să dispară într-o clipă. În astfel de momente, frica devine una dintre cele mai puternice emoții ale omului.
În Marcu 4:35-41, ucenicii trec printr-o astfel de experiență. Isus le spune: „Să trecem în partea cealaltă.” Ei urcă în corabie și pornesc pe mare. Totul pare firesc până când se ridică o furtună puternică. Valurile lovesc corabia, apa începe să intre, iar oamenii care trăiseră ani întregi pe lângă apă ajung să creadă că sunt în pericol de moarte.
În mijlocul haosului, Isus doarme.
Această imagine este tulburătoare. Ucenicii luptă cu furtuna, iar Domnul pare să nu reacționeze. Ei Îl trezesc și Îi spun: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?”
Cât de umană este această întrebare.
De multe ori, și noi Îl întrebăm pe Dumnezeu același lucru, chiar dacă folosim alte cuvinte: „Doamne, unde ești?”, „Nu vezi ce se întâmplă?”, „De ce nu intervii?”, „De ce taci?”
Furtuna nu îi face doar să se teamă de valuri. Ea scoate la lumină o problemă mai profundă: îndoiala cu privire la grija lui Dumnezeu.
Isus Se ridică și spune mării: „Taci! Fără gură!” Vântul se oprește și se face o liniște mare. Apoi El îi întreabă: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?”
Observăm ceva important: Isus nu le spune că furtuna nu era reală. Pericolul era real. Valurile erau reale. Apa din corabie era reală. Credința nu înseamnă să ne prefacem că problemele nu există.
Credința înseamnă să știm Cine este în corabie cu noi.
Aici se află diferența.
Ucenicii vedeau furtuna mai clar decât Îl vedeau pe Hristos. Când problema devine mai mare în ochii noștri decât Dumnezeu, frica începe să conducă.
Și astăzi există astfel de „furtuni”. Poate fi pierderea unui loc de muncă, o problemă financiară, o situație dificilă în familie sau o perioadă în care viitorul pare complet nesigur. Uneori furtuna vine fără avertisment, exact cum s-a întâmplat pe Marea Galileii.
Să ne imaginăm un tată care află într-o dimineață că firma unde lucrează de mulți ani își reduce activitatea și postul lui este desființat. Are familie, rate și responsabilități. În primele zile, mintea lui este plină de scenarii: „Cum vom plăti facturile?”, „Ce se va întâmpla dacă nu găsesc altceva?”
Seara încearcă să se roage, dar gândurile îi fug mereu spre problemă.
Într-o zi citește pasajul din Marcu 4 și observă un detaliu pe care îl trecuse mereu cu vederea: Isus le spusese ucenicilor înainte de furtună: „Să trecem în partea cealaltă.”
Domnul știa destinația chiar dacă ucenicii vedeau doar valurile.
Omul începe să se roage altfel. Nu mai spune doar: „Doamne, scoate-mă imediat din problema aceasta”, ci: „Doamne, ajută-mă să mă încred în Tine cât timp trec prin ea.”
Situația nu se rezolvă peste noapte, dar ceva se schimbă în interiorul lui. Frica începe să piardă teren.
Aceasta este una dintre cele mai mari lucrări ale credinței: uneori Dumnezeu schimbă circumstanțele, iar alteori ne schimbă pe noi în mijlocul circumstanțelor.
Este important să observăm și finalul relatării. După ce furtuna este potolită, ucenicii sunt cuprinși de o altă teamă și spun: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?”
Aceasta este adevărata întrebare a pasajului.
Nu doar: „Cum scăpăm de furtună?”, ci: „Cine este Isus?”
Marcu ne arată că El nu este doar un Învățător. El are autoritate asupra creației. Vântul și marea Îl ascultă. Puterea Lui este mai mare decât lucrurile care nouă ni se par imposibil de controlat.
Dar trebuie să evităm o concluzie greșită: faptul că Îl avem pe Hristos în „corabia” vieții noastre nu înseamnă că nu vom avea furtuni. Ucenicii erau exact acolo unde Isus le spusese să fie și totuși au trecut prin furtună.
Ascultarea de Dumnezeu nu înseamnă absența încercărilor.
Uneori chiar pe drumul ascultării vor apărea cele mai puternice valuri.
Însă există o diferență uriașă între a trece prin furtună singur și a trece prin furtună cu Hristos.
Când Isus pare că tace, El nu este absent. Când nu intervine în momentul ales de noi, aceasta nu înseamnă că a pierdut controlul. Dumnezeu poate părea liniștit tocmai pentru că El nu este niciodată surprins de ceea ce pe noi ne înspăimântă.
Poate că astăzi te afli într-o astfel de perioadă. Nu vezi încă „partea cealaltă”. Vezi doar valurile și apa care intră în corabie.
Adu-ți aminte: furtuna nu este mai puternică decât Cel care este cu tine.
Credința nu înseamnă absența fricii, ci alegerea de a-L privi pe Hristos în mijlocul fricii. Ucenicii au descoperit că aceeași mare care îi speria era complet supusă autorității Domnului.
Poate că nu poți controla ceea ce se întâmplă în jurul tău. Dar Îl poți cunoaște mai profund pe Cel care are autoritate asupra tuturor lucrurilor.
Atunci când furtuna devine puternică, întreabă-te nu doar: „Cum voi ieși din această situație?”, ci și: „Ce vrea Dumnezeu să mă învețe despre El în această situație?”
Uneori furtunile care ne sperie cel mai tare devin locurile în care descoperim cel mai clar cine este Hristos.
Rugăciune:
Doamne Isuse, atunci când valurile vieții mă sperie, ajută-mă să nu uit că Tu ești cu mine. Iartă-mă pentru momentele când privesc mai mult la problemă decât la puterea Ta. Dă-mi credință atunci când nu înțeleg și pace atunci când nu pot controla împrejurările. Învață-mă să mă încred în Tine până ajung, prin harul Tău, și pe partea cealaltă. Amin.
