Există momente în viață când Dumnezeu ne cheamă să facem mai mult decât să ascultăm. Ne cheamă să răspundem. Uneori răspunsul cere timp, alteori curaj, iar alteori renunțare. În Marcu 1:16-20 găsim una dintre cele mai directe chemări rostite de Domnul Isus: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.” Cuvintele sunt simple, dar implicațiile lor sunt profunde.
Simon și Andrei erau pescari. Aceasta era meseria lor, rutina lor, siguranța lor de fiecare zi. Își cunoșteau mrejele, lacul și munca. Probabil că viața lor era deja bine așezată în limitele cunoscute. Dar într-o zi, Isus trece pe lângă ei și îi cheamă. Evanghelistul Marcu subliniază ceva important: „Îndată, ei și-au lăsat mrejele și au mers după El.”
Nu ni se spune că au cerut timp de gândire. Nu ni se spune că au negociat condițiile. Nu au cerut să afle mai întâi ce vor câștiga. Au răspuns chemării.
La puțin timp după aceea, Isus îi vede pe Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei. Și aceștia își reparau mrejele. Când sunt chemați, își lasă tatăl în corabie și merg după Isus. Din nou apare ideea renunțării. Ceva este lăsat în urmă pentru ca ceva mai important să poată fi urmat.
Aceasta este una dintre primele lecții ale uceniciei: nu-L putem urma cu adevărat pe Hristos fără să existe lucruri pe care trebuie să le lăsăm în urmă.
Pentru unii poate fi un păcat vechi. Pentru alții poate fi o relație care îi îndepărtează de Dumnezeu. Uneori este vorba despre mândrie, ambiție, comoditate sau dorința de control. Nu toți suntem chemați să ne părăsim profesia sau familia, dar fiecare suntem chemați să renunțăm la ceea ce ne împiedică să-L urmăm pe Hristos cu toată inima.
Isus spune: „Veniți după Mine.” Observăm că ucenicia începe nu cu o doctrină, ci cu o Persoană. Creștinismul nu este doar acceptarea unui sistem de valori. Este urmarea lui Isus Hristos.
A-L urma înseamnă să mergi acolo unde merge El, să iubești ceea ce iubește El și să refuzi ceea ce El condamnă. Înseamnă ca direcția vieții tale să nu mai fie determinată doar de propriile dorințe, ci de voia Lui.
În viața reală, această chemare poate arăta foarte diferit.
Să ne imaginăm un tânăr care primește o oportunitate profesională extraordinară. Salariul este bun, perspectivele sunt excelente, dar mediul în care ar trebui să lucreze presupune compromisuri morale constante. Inițial încearcă să își spună că „toată lumea face așa”. Totuși, în rugăciune, conștiința îi este tot mai apăsată.
Într-o seară citește tocmai pasajul din Marcu: „Îndată, ei și-au lăsat mrejele și au mers după El.”
Pentru prima dată înțelege că și el are o „mreajă” pe care trebuie să o lase. Nu pentru că profesia ar fi rea, ci pentru că acel drum îl îndepărta de valorile lui Hristos. Refuză oferta. Cei din jur îl consideră naiv. Pentru o vreme nu știe ce va urma.
Dar, peste câteva luni, găsește un alt loc de muncă unde poate lucra cu integritate și pace.
Nu fiecare alegere de credință va avea un final atât de rapid sau de confortabil. Uneori urmarea lui Hristos costă. Tocmai de aceea se numește ucenicie.
Un alt detaliu important din pasaj este promisiunea lui Isus: „Vă voi face pescari de oameni.” El nu le spune doar ce trebuie să lase, ci și ce vor deveni.
Dumnezeu nu ne cheamă doar să renunțăm. El ne cheamă să fim transformați.
Simon și Andrei știau să arunce mreje în apă. Isus avea să folosească experiența lor într-un scop mult mai mare: să aducă oameni la cunoașterea lui Dumnezeu. Ceea ce erau avea să fie modelat de Hristos în ceea ce puteau deveni.
Acest principiu este valabil și astăzi. Dumnezeu poate folosi profesia ta, experiențele tale, personalitatea ta și chiar încercările prin care ai trecut pentru a sluji altora. Ucenicia nu înseamnă că Dumnezeu șterge tot ceea ce ești, ci că El transformă și consacră ceea ce ești pentru Împărăția Sa.
Problema este că uneori vrem promisiunea fără renunțare. Vrem ca Dumnezeu să ne folosească, dar nu vrem să-I predăm controlul. Vrem binecuvântarea, dar păstrăm mrejele în mâini.
Chemarea lui Isus rămâne însă simplă: „Vino după Mine.”
Poate că astăzi Dumnezeu nu îți cere să pleci într-o misiune îndepărtată. Poate doar îți cere să faci un pas de ascultare: să ierți, să renunți la un obicei, să repari o relație, să începi să slujești sau să-I oferi mai mult timp.
Marile transformări spirituale încep adesea cu un simplu „Da”.
Concluzie
Ucenicia adevărată începe atunci când Hristos devine mai important decât ceea ce ținem în mâini. Mrejele lui Simon și Andrei reprezentau siguranța lor, dar chemarea lui Isus le oferea un scop mai mare.
Și noi avem „mrejele” noastre.
Întrebarea este: ce lucru mă împiedică astăzi să-L urmez pe Hristos fără rezerve?
Nu trebuie să cunoaștem tot drumul înainte de a face primul pas. Ucenicii nu știau unde îi va conduce Isus. Știau doar Cine îi chemase.
Uneori aceasta este suficient pentru a începe.
Rugăciune:
Doamne Isuse, ajută-mă să aud chemarea Ta și să nu-mi închid inima atunci când mă chemi la ascultare. Arată-mi lucrurile de care mă agăț și care mă împiedică să Te urmez cu toată inima. Dă-mi curajul să las în urmă ceea ce trebuie lăsat și modelează viața mea pentru scopurile Tale. Vreau să merg după Tine nu doar prin cuvinte, ci prin alegerile mele de fiecare zi. Amin.
