Nu este de folos să tăinuiești doar în inima ta durerea și rănile. Ținute prea mult timp, s-ar putea să erodeze și să treacă de la amărăciune la depresie. Este necesară comunicarea. Este adevărat că rar găsești un suflet cu care să poți împărtăși liber, dar fără a te vulnerabiliza puțin, nu ai cum să te deschizi. O povară împărtășită va deveni mai ușoară. „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng”(Romani 12:15). Suntem încurajați ca, în Trupul lui Hristos, să ne manifestăm bucuria și durerea alături de cei din Biserică. În primul rând în rugăciune, în taină, către Dumnezeu, dar și către cei care Îl urmează.
Eliberează-te de suferința trecută. Nu o rememora întorcându-te periodic la ea. Dacă ai predat povara Domnului, ai încredere că El o va purta, astfel ca tu să fii liber.
„O nădejde amânată îmbolnăvește inima”(Proverbele 13:12). O suferință prelungită afectează și sufletul, dar și trupul. Am fost creați pentru a avea părtășie unii cu altii.
De ce nu ai indrăzni să îți împărtășești trăirile, lucru care poate fi chiar un pas către vindecarea ta interioară?
Poate teama de a nu fi rănit sau dezamăgit din nou? Poate ți-ai construit o imagine și îți este teamă că ai putea fi perceput diferit? Poate nu ai mai fost căutat de cei pe care i-ai crezut mult timp prieteni adevărați? Dar tu, ai încercat să îi mai cauți? Poate ai despre tine o imagine prea înaltă și nu poți accepta și caracterul altuia pe motiv că nu e suficient de spiritual?
Cu siguranță nu vei întâlni oameni cu o spiritualitate asemănătoare cu a ta, dar fiecare ne desăvârșim pe măsură ce ne îndreptăm către cer, în acest proces continuu, de o viață.
Este nevoie să ieși din solitudine și să îți faci partea ca și „Biserică” pentru ceilalți, dar în același timp, să te și lași ajutat. Uneori e nevoie să stai departe de zgomotul lumii. Domnul Isus se retrăgea adesea singur, pentru a avea părtășie în rugăciune cu Tatăl, dar mai apoi ieșea să facă lucrarea pentru care a fost trimis. Fă lucrarea la care ai fost chemat cu bucurie. Acceptă că nu ești perfect și că poți greși și tu. „Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!”(Eclesiastul 7:21) Învață să îi accepți pe ceilalți, chiar dacă uneori greșesc.
Iartă și aruncă în marea uitării ce ți s-a greșit. Oricât de greu ar fi, gândește-te că Dumnezeu ți-a iertat mult mai mult. Nu trăi cu regrete inutile.
Privește suferința ca pe un cuptor din care ai ieșit mai încercat, mai purificat, mai matur spiritual, dar ai și curajul de a te deschide celor care te pot asculta, mângâia și îndrepta.
