Tindem să credem că bucuria este rezultatul unei vieți perfecte. Însă, dacă aștepți să se curețe întreg peisajul vieții tale pentru a te bucura, poate vor trece ani întregi și tu doar vei aștepta ceva ce pare că nu mai vine.
Dacă aștepți să treacă greutățile ca să te bucuri, n-o să te bucuri niciodată. Poți să mai și zâmbești în greutățile tale și poți să-ți permiți să te și bucuri. Și apoi, poți proclama asemenea profetului Habacuc, căci, “chiar dacă nu vor trece aceste suferințe vremelnice, eu tot mă voi bucura”. “Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3:17-18)
“Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:3,4)
Nu te bucuri de necaz, ci în necaz. Suferința e trecătoare, iar Dumnezeu îți poate da mângâiere în situația prin care treci.
Bucuria nu aparține doar celor de succes sau puternici. Nu este nici măcar o reușită personală care aparține omului. De ce? Pentru că acestea pot fi clipe scurte, urmate de multe alte provocări.
Bucuria e ca o lumină care intră în cameră atunci când deschizi fereastra. Dar, ca să rămână, trebuie să o lași deschisă. Ea vine atunci când îi permiți să vină, când te eliberezi de teamă, eșec, durere, și le predai Celui ce le poate duce pentru tine, împărtășindu-I starea inimii tale, cu nădejdea că vei fi ajutat și povara îți va fi luată de pe umeri.
“Bucurați-vă întotdeauna!” (1 Tesaloniceni 5.:6)
“Bucurați-vă în nădejde.” (Romani 12:12)
