Poezii

* Lista de poezii este întocmită de întreaga echipa Total Schimbat, iar publicaţiile aparţin fie membrilor acestei echipe, fie altor persoane care au contribuit la această listă. Nicio poezie din această listă nu poate fi republicată pe alt site / blog fără acordul în scris al administratorului acestui site.

autor: Constantin

Aşteaptă poporul de la păstori hrană
Cu dragostea s-o dea până la sfârşit,
Acel Cuvânt ceresc hrănitor ca şi o mană
Ca fiecare din noi deplin să fie hrănit.

Acolo e dragoste în hrana cea sfântă
Şi toţi se hrănesc cu multă bucurie;
E dragoste, e mulţumire, poporul iar cântă
Şi harul se revarsă, şi-a Domnului mărire.

O, cât este de frumos Domnul Isus să-ţi dea hrana
S-o rumegi cu folos făr´ a te cuprinde teama,
Făr´ să fii ameninţat că vine ziua de mâine,
Că rămâi pe dinafară, fără hrană, fără pâine!

Mai sunt zvonuri în popor, zvonuri rele care vin
Precum că vin vremuri grele fără pace şi suspin,
Ȋnsă noi primim pe acelea care pacea ne-o aduc
Şi cu dragoste deplină către Isus ne conduc.

autor: Lavinia Codoban

Venim ´naintea Ta, o, Doamne,
Cu sufletul arzând de dor
Şi vrem, o, Tată, marea-Ţi slavă
Să o reverşi peste popor!

Venim ´naintea Ta, o, Doamne,
Şi vrem pecetea Duhului Tău Sfânt.
Lasă, Tată, Cincizecimea,
Cu toţii vrem să o simţim!

O, treci astăzi printre rânduri
Şi-mparte daruri în popor!
Vrem să Ȋţi slujim doar Ţie,
Să fim ai Tăi, iubite Salvator!

Venim ´naintea Ta, o, Doamne,
Şi… aşteptăm ceva.
O, las’ aici o binecuvântare
Astăzi, peste casa Ta!

´Naintea Ta, o, Doamne sfinte,
Cu mic, cu mare noi venim.
Atinge-ne pe fiecare!
Cu toţii vrem să Ȋţi slujim.

Stăm azi şi Te rugăm fierbinte
Să laşi în noi iubirea Ta,
Căci Tu eşti Dragostea divină
Ce S-a jertfit la Golgota.

Aprinde-n noi fiorul sfânt
Să fim aici candele,
Ȋn orice zi şi-n orice loc
Să stăm tot în veghere!

Fă-ne, Doamne, altare vii,
Uniţi în duh şi în simţire,
Ca pe genunchi când ne plecăm
Să Te cobori ca-n Cincizecime!

autor: Ioan Daniel

Nu călca pe interzis
Când păşeşti peste alee
Ci respectă ce e scris
Ca să fii o orhidee

Fii o floare de succes
Crizantemă ori zambilă
Caută în al tău mers
De alţii să-ţi fie milă

Tu aspiră adevărul
Şi în tine să îl pui
El să-ţi fie aici ţelul
Orişiunde o să sui

Fieţi limpede privirea
Viaţa sinceră să-ţi fie
Aceptând mereu iubirea
Pe cărarea aurie

Nu-ţi da ochii nimănui
Dăruie-i doar Lui Hristos
Lui durerea să i-o spui
Ca să-ţi fie de folos

Doar în milă şi-n răbdare
Viaţa tu să ţi-o zideşti
Nu fiind un orişicare
Ci spre Isus să păşeşti

Umple-ţi dar de El fiinţa
Şi prin El tu să străbaţi
Viaţa folosind credinţa
Având paşii încercaţi

Ţine-te de ce-i stabil
Când furtuna te-ncolţeşte
Un om simplu şi umil
Tu pe Isus îl slujeşte

Dă-i Luim Isus tot ce ai
Dă-i chiar inima din tine
Să-ţi acepte odată-n rai
Chiar privirile-ţi senine

autor: Larisa Hapca

De-atatea ori am vrut s-o iau de la-nceput,
Sa am o viata sfanta si curata,
Sa nu mai fac pacate din trecut,
Sa am un cuget si-o gandire ne’ntinata.

Am incercat sa ma despart de firea mea,
Am incercat sa fiu evlavios,
Am incercat ca sa ridic cu vorba mea,
Am incercat sa ma aseman cu Hristos.

Am incercat s-alin pe cel cazut,
Am incercat sa fiu in slujba acceptat,
Am incercat sa iert mai mult, sa rabd tacand,
Am incercat… si… tot am incercat…

Dar firea ma facea sa uit mereu
De dragostea cu care-am fost iubit;
Si-am esuat in drumul vietii greu
Uitand ca am asa de mult de daruit!

Am dat ‘napoi in loc sa merg ‘nainte,
Priveam in jos cand ceru-era asa senin,
Uitand mereu c-a mele cuvinte
Pot dobori sau pot aduce-alin.

Cand dragostea cu care-am fost iubit
Puteam s-o-mpart in lumea asta rea,
Eu m-ascundeam in mine deznadajduit,
Uitand cu totul care-i slujba mea.

Si cand puteam s-aud un ajutor,
Treceam ca si levitul mai departe,
Si cand puteam pe un cazut sa il ridic,
Lasam pe altul slujba sa mi-o faca.

Ma iarta, Doamne, c-am gresit mereu!
Ca n-am luptat si n-am vegheat deajuns,
C-am esuat in drumul vietii greu
Si m-am lasat de valul lumii dus!

Ajuta-ma sa fiu un luptator supus,
Sa nu privesc in urma cu suspine;
Sa tac, sa rabd si sa iubesc ca si Isus
Sa ma apropii tot mai mult de Tine!

Sa nu fiu mangaiat, ci eu sa mangai
Si sa ridic pe cel cuprins de intristare,
Sa fiu mereu lumina printre oameni,
Sa nu las arsita sa ii doboare.

Sa ii iubesc pe cei ce imi doresc doar raul;
Sa fiu o binecuvantare neincetat;
Sa daruiesc chiar daca-m schimb primesc ocara,
Sa pot ierta fara sa fiu iertat.

Sa-i inteleg pe cei ce cauta raspuns
La multele-ntrebari ce ii framanta,
Sa dau vietilor pierdute-adevaratul sens
Cand in valtoarea vietii se avanta.

Sa am adanca liniste si pace
Ce-o are un copil de Dumnezeu,
Sa tac cand cel rau vrea sa ma provoace
Ingreunandu-mi calea tot mereu.

Sa inteleg ca dupa incercare e senin,
Ca dupa norii negri este soare,
Ca lacrimile pot fi si alin,
Nu doar durere, chin si framantare.

Cantarea mea sa se inalte doar spre Tine,
Sa-nvioreze pe cei obositi,
Sa-i mangaie pe cei ce-s in suspine,
Sa fie un balsam celor raniti.

Sa ma dedic in intregime Tie,
Sa nu ma las de Tine niciodata,
Sa fiu smerit in a mea pribegie
Si credincios si bun pana la moarte.

Si-asa putea-voi sa ma ‘nalt mai sus de nori
Catre etern al primaverii fericita,
Si voi putea sa cant cu ingerii in cor
Cand voi vedea dorinta-mi implinita.

autor: Mariana Bec

Mi-e dor de El, de veşnicie,
De început şi de sfârsit,
Mi-e dor de-a Sa împărăţie,
Mi-e dor să fiu pentru vecie
Cu El, cu Cel ce m-a iubit.

Mi-e dor sa-I simt privirea blândă
În ochii ce-odata au sângerat,
Mi-e dor să fiu o clipa lângă,
O clipă lungă cât un veac.

Mi-e dor s-ajung odată acasă,
Să uit de toate câte-au fost,
Mi-e dor sa stau cu El la masă,
Să-i spun că-n toate El a fost.

Mi-e dor de clipa sfântă-n care
Îmi va şopti cu glasul blând:
„Ferice de aceia care
Au mers prin lacrimi biruind”.

autor: Urde Ioan

De-aş scrie-n slove de aur
Şi de-aş vorbi în grai ceresc,
Fară-al dragostei tezaur
Eu nimic nu folosesc*.

De-aş avea credinţă mare
Pân’ la cer să mă ridic,
Să mut munţii chiar în mare;
Fără dragoste-s nimic.

De-aş fi un viteaz vestit;
Toţi vrăjmaşii să-i fi prins,
Tot globul de-am cucerit,
De n-am dragoste-s învins!

Averea de-aş dărui,
Trupul cu foc de ar fi ars,
Fără dragoste de-aş fi,
– Un om pierdut am rămas.

Dar când dragostea-i în mine,
Cât de fericit sunt eu!
Şi mă simt atât de bine..
Căci Dragostea e Dumnezeu.

*valorez

autor: Ioan Daniel

Pe cărarea mântuirii
De-ai pornit şi tu-nainte
Nu-ţi lăsa gustul iubirii
Şi nici dorul tău fierbinte

Nu te-ntoarce înapoi
Ci aleargă înainte
Croind paşii tăi de soi
Dup-a Domnului cuvinte

Înţelege şi te luptă
Viaţa nouă s-o trăieşti
Şi postata începută
Domnului s-o dăruieşti

Semnele ce ţi se arată
Să ţii cont de fiecare
Păstrnd calea ta curată
Cu nădejde şi răbdare

Fii atent şi înţelege
De ce eşti avertizat
Să trăieşti a vieţii lege
Păstrând duhul tău curat

Nu privi la cei din jur
Cum ei calcă în picioare
Ce-i curat şi ce e pur
Semnele strălucitoare

Tu respectă-le pe toate
Cu atenţie sporită
ştii pe câţi i-au dus la moarte
de pe calea însorită

Fii dar sincer şi curat
Şi-nţelege drumul care
Trebuie dar respectat
În viaţa trecătoare

Ai dar grijă şi ascultă
Şoapta duhului mereu
Odată şi tu la nuntă
Să fii cu-al tău Dumnezeu

Nu să fii abandonat
Încă pentru veşnicie
Ci având sufletul curat
Trăieşte lumina vie

Un adept al mântuirii
Ucenic al Lui Hristos
Părăseşte jugul firii
Cât vei fi—un om pe jos

Când vezi semnul interzis
Tu opreşte-te din mers
Căci accesul nu-i admis
Chiar de gândul îţi dă ghes

Lasă totul deoparte
Şi aleargă înainte
Legile-s adevărate
Ţine bine acesta minte

Iar când îţi apare semnul
Interzisă e oprirea
Să-ţi continui atunci drumul
De nu vrei nenorocirea

Pot s-apară multe rele
Acolo dacă opreşti
Doar atâtea căi rebele
Sunt pentru acei lumeşti

Drumul tău fie-nainte
Ascutând mereu pe cale
De şoapta care fierbinte
Îţi şopteşte chiar din vale

Doar acei ascultători
Ce-mplinesc legea Divină
Vor fi-n cer moştenitori
Pururi vor avea odihnă

Înţelege sensul vieţii
Să asculţi neâncetat
Chiar din zorii tinereţii
Să fii sincer şi curat

În lumină fii lumină
Chiar şi-n noapte să rămâii
Flacără în ea deplină
Şi arzând în veşnicii

Drumul când se va sfârşi
Tu să ieşi biruitor
C-ai primit a împlini
Pe drum tot ce-ai fost dator

Ca să poţi fi răsplătit
Pentru lunga ascultare
Prin care ai biruit
Împlinind tot cu răbdare

autor: Paula Diţă

Era o vreme de durere
Când mă-ngrozeam privind spre cer,
Cădeam plângând fără putere,
Fără vreun strop de mângâiere
Jos, în genunchi, într-un ungher…

Şi lacrimi calde fără număr
Curgeau ca un izvor amar,
Era cumplit de greu să sufăr
Făr’ să mă pot pleca pe-un umăr,
Ci singură… singură doar…

Doream să plec, să plec departe,
Să uit de mine, de pământ…
Şi gânduri negre, stări de moarte
Mă-nconjurau dând la o parte
Orice nădejde şi avânt…

Stând aplecată-n rugăciune,
Făr’ să mai pot rosti ceva,
Isus Hristos, printr-o minune,
Simţeam duios că-n mine pune
Nemăsurat iubirea Sa.

Toată fiinţa-mi chinuită
De-atâtea lupte, suferinţi,
A fost cu pace întărită,
Când în privirea-i strălucită
Zărit-am lacrime fierbinţi.

Plângea cu mine, El, Iubirea,
Simţind întregul chin al meu,
Şi-am înţeles că fericirea,
Iubirea, viaţa, împlinirea,
Le pot găsi în Dumnezeu.

Prin Duhul Sfânt, cu bunătate,
M-a ridicat, m-a sprijinit,
Şi clipe binecuvântate
De bucurii nemăsurate
Cu Domnul slavei am trăit.

Chiar dacă treci prin clipe grele
Şi simţi că-nfrânt te prăbuşeşti,
O, n-asculta de gânduri rele,
Isus mai tare-i decât ele
Şi-ţi dă puteri să biruieşti!

O, nu ceda deloc, creştine,
El ştie tot, nu-i la-ntâmplare;
Apleacă-te-n genunchi mai bine
Şi spune-i totul despre tine,
Căci El e Dumnezeul tare!

La El e totul cu putinţă,
Deci nu te teme, fii pe pace,
În Domnul tău să ai credinţă
Şi-avea-vei mare biruinţă,
Căci tot ce spune El se face!

Oricât de mare-ar fi durerea,
Tu nu eşti singur niciodat’,
Căci El ţi-aduce mângâierea,
Speranţa, liniştea, puterea,
Să poţi striga: ’’am câştigat!’’

autor: Ioan Daniel

Aşa vorbeşte Domnul
Israele- Celce te-a făcut
Eu am întemeiat Pământul
Şi doar Eu l-am conceput

Afară astăzi de Mine
Nu este Mântuitor
Căci doar mâna Mea vă vine
Chiar şi azi în ajutor

Mai nainte decât Mine
Niciun Dumnezeu n-a fost
Nu există-n slăvi senine
Nimeni nu mai e la post

Eu sunt doar Acel ce sânt
Şi nu mai— există altul
Nici în cer nici pe Pământ
Eu sunt doar Eu Prea Înaltul

Înafară dar de Mine
Nu este Mântuitor
Eu şi azi te chem pe tine
Ca să-ţi vin în ajutor

Eu sunt Cel ce am vestit
Nu-s străin azi între voi
Numai Eu am mântuit
Şi-am creat azi oameni noi

Acelaşi de la-nceput
Sunt şi azi şi vă iubesc
Numai Eu vă sunt un scut
Şi doar Eu vă mântuiesc

Pe jos când Eu dar lucrez
Cine poate sta-mpotrivă
Eu pe oameni îi aşez
Ca pe ape în derivă

De aceea aşa vorbeşte
Al vostru Mântuitor
Cel ce azi vă dăruieşte
Mila-n vecii vecilor

Eu sunt Domnul pentru voi
Făcătorul lui Israel
Eu am creat oameni noi
Eu în singurul Meu fel

Nu-s străin azi între voi
Ci vă sunt o mărturie
Şi nu vreau de Mine goi
Să păşiţi în veşnicie

Vă chem astăzi la izvoare
Nu mai staţi nepăsători
A vieţii noi răcoare
I-aşteaptă pe muritori

O veniţi acum la Mine
Vin şi lapte cumpăraţi
Este azi pentru oricine
Are ochii lui curaţi

Cine vrea să înţeleagă
Este gratis astăzi tot
Vin şi lapte masa-ntreagă
Doar să crezi în Savaot

Doar să crezi azi în Mesia
Fiul Celui veşnic Sfânt
Căci e Viaţa Veşnicia
Omului de pe Pământ

Jugul Meu voi îl luaţi
Căci e bun şi-i de folos
Mie inima să-mi daţi
Mie Mielului Hristos

Fiţi dar buni şi fiţi miloşi
Încrezându-vă în Mine
Căutând ca serioşi
Să fiţi toţi cu orişicine

Eu odihnă azi vă dau
O veniţi la apa vie
Ca pe stâncă să vă iau
Pe toţi până-n veşnicie

Nu răspundeţi negativ
Ci păşiţi spre biruinţă
Căci n-aveţi nici-un motiv
Să n-aveţi în voi credinţă

Înţelegeţi cursul vieţii
Şi azi ce vi se oferă
Voi să fiţi de azi drumeţii
Înspre cea mai sfântă eră

Căci încrederea-n Hristos
Este drumul înspre rai
Dacă tu-l primeşti de jos
Acolo tu o să stai

Fii lumină astăzi dar
Şi cu sufletul veghează
Ca să fii mărgăritar
Inima să-ţi fie trează

Lasă a lumii-nvechituri
Lasă lucrurile rele
Tu învaţă din Scripturi
Ce să faci aici cu ele

Ce e rău tu părăseşte
Şi primeşte-l pe Hristos
Numai El îţi dăruieşte
Tot ce-ţi este de folos

Prinde-te cu a tale mâini
De Hristosul viu acum
Şi în dragostea dintâi
El să-ţi fie ţintă— drum

Dă-i Lui Isus azi fiinţa
Dă-i Lui Isus duhul tău
În schimb El să-ţi dea credinţa
Domn să-ţi fie—Dumnezeu

de Petru Dugulescu

Când valuri mari de ură ţi se ridică-n faţă
Şi-n luntrea vieţii tale izbesc neîncetat,
Când marea furioasă e-nvăluită-n ceaţă
Şi n-ai nicio speranţă ca să mai fii salvat,

Când nu mai ai putere şi cauţi cu disperare
O mână prietenească să-ţi vină-n ajutor,
Când trupul tău e pradă durerilor amare,
Adu-ţi atunci aminte: tu ai Mântuitor!

Când cei ce te-nconjoară trăiesc în nepăsare
Şi râd mereu de tine şi te batjocoresc,
Când inima ţi-e plină de-amar şi de-ntristare,
Când nu mai ai pe nimeni, când toţi te părăsesc,

Când simţi un gol un suflet şi inima-ţi suspină,
Iar ochii plini de lacrimi privesc spre alte zări,
Când copleşit dee beznă cauţi drumul spre lumină
Şi fiinţa ta tânjeşte de dorul altei ţări,

Când mii şi mii de valuri te-atacă cu furie,
Tu nu ceda, fii tare, fii stâncă de granit!
Şi tot dispreţul lumii tu poată-l cu mândrie,
Urmându-L cu credinţă pe Domnul tău iubit!

Şi nu uita Cuvântul ce Însuşi El ţi-l spune:
“Căci la aceasta suntem aici jos chemaţi:
Necazuri şi ispite veţi întâlni în lume –
V-am spus aceste lucruri, dar nu vă-nspăimântaţi!

Căci nu peste mult timp vă voi lua cu Mine
Şi-n ţara veşniciei veţi fi al meu popor!
Acolo se termină şi lacrimi, şi suspine,
Şi toţi veţi fi o turmă. Iar Eu voi fi Păstor”.

Cu-aceste dragi cuvinte te mângâie întruna,
Tu, frate scump şi soră, urmaş al lui Cristos;
Fii tare pân’ la capăt şi vei primi cununa,
Vei fi cu El de-a pururi în cerul glorios!

O veşnicie-treagă Îi vei cânta-n mărire,
Iar El te va conduce la marea de Cristal,
Vei fi cu El în slavă părtaş la nemurire,
Gustând din pomul vieţii ce stă măreţ pe mal.

Dar pân-atunci te luptă mereu cu valul vieţii,
Veghează şi te roagă, nu obosi lucrând!
Şi cum străjeru-aşteaptă ivirea dimineţii,
Aşteptă-L şi tu-ntruna. El va veni-n curând!

autor: Urde Denisa Andreea

Când voi vedea din nou Lumina?
Unde este Ea?
O caut, fără s-o găsesc.
O doresc! Mi-a fost dor de Ea!

Dar EA e aici! E lângă mine.
Ce se-ntâmplă? N-o mai simt?
Off! Dar unde e Cuvântul
Ce mă umplea ades?
De ce nu-L caut?

Cum să-mi astâmpăr altfel setea?
Încă n-am găsit răspuns…
Dar răspunsu-i lângă mine.
Pachetul e aici. Aici e Izvorul.

Dar găleata? La Cine a rămas?
Unde e Acela ce-mi poate da Viaţa?
Unde eşti, o, Dumnezeu?

Visul, acum o realitate
În care aveam Speranţă…
Dar unde e Ea acum?
Unde s-a pierdut?

Oare e tot la Acela? Acela care da Viaţă?
La Rascumpărătorul meu ?!
…O! Dar de ce e aşa departe?
De ce nu pot să-L mai zăresc?

S-o fi ascuns printre tufisuri
Sau în tufişul sufletului meu?
Da! Acolo e!
Dar cât de ascuns… cât de departe de mine!

Atât de adânc… DA! Acolo e Speranţa!
Speranţa pentru o nouă Viaţă!
Acolo L-am găsit pe El –
În adâncul sufletului meu.

Spune-mi cum sa Te iubesc, Dumnezeule!

autor: Ioana Heredea

Gândind acum la viaţa mea pribeagă,
La caracterul efemer al ei,
Stau şi îmi spun: „O, Doamne, Tată,
Tu, care ţii suflarea toată,
Priveşte cu îndurare mersul ei!”

Căci zile vin şi alte trec în zbor
Precum o pană firavă căzută uşor,
Iar rostul nostru pe acest pământ
Nu trebuie uitat, o, nu, nicicând:
E să-Ţi slujim indiferent de vânt.

Da, totul este doar deşertăciune,
O lume cufundată-n întuneric,
Dar marea laudă ce Ţi-o aducem Ţie
E să-ntărim a Ta prezenţă vie
Ce veşnic va rămâne-n temelie.

O, Tată! Stau să meditez la jertfa Ta,
La darul oferit spre a mă salva
Şi n-am cuvinte îndeajuns să-Ţi spun
Un „mulţumesc”, dar inima mea vreau s-o pun
În mâna Ta, căci ea e tot ce vrei…

Ajută-mi să doresc ce vrei şi Tu,
Să ştiu alege tot ce-i drept şi bun,
Să caut oglindire în sfinţenia Ta,
Să pot fi o lumină în negura cea grea,
Căci asta-i închinare plăcută în faţa Ta!

Din nou privesc în jur, la tot ce mă înconjoară,
Dar, of, dezamăgirea nu-ntârzie s-apară…
Mă întreb a câta oară: „La ce folos, o, Tată,
Să am o viaţă întreagă trăită-n lume, afară?”
Da, ce dai Tu rămâne o veşnicie întreagă,
Iar fericirea vine din mâna Ta cerească.

Nu vreau să am nimic din ce-are lumea,
Căci darurile ei se spulberă în zbor,
Doresc doar să primesc din mâna Ta puterea
De a Te sluji, căci scurtă este vremea
Şi Tu din slavă iar vei reveni.

Să laşi ca Duhul Tău să-mi fie călăuză
În această lume de zbucium şi mister,
Căci eu nu ştiu ce este-n a mea soartă
Şi vreau să mă proştern în faţa Ta, o, Tată,
Căci graţia Ta o primim din mâna Ta, din cer!

Când tot ce e clădit se clatină în mine,
Restaurează Tu aşa cum ştii mai bine,
Să-mi ţii firava-mi inimă în mâna Ta
Şi să mi-o modelezi doar după voia Ta,
Să fie o comoară pentru Tine!

Deşi necunoscutul se aşază-n calea noastră,
Condu-ne Tu, o, Tată, şi-n braţul Tău ne poartă,
Căci binecuvântarea ce-o ai de oferit
Ne va însoţi pe drumul de Tine stabilit,
Iar ce promiţi Tu va fi îndată împlinit!

autor: Urde Ioan

Ce-ţi spune calendarul azi?
Câţi ani din viaţă au trecut,
Şi câte hotărâri de bine
Au amuţit fără-nceput?

Priveşte-ţi sufletu-n oglinda
Cuvantului lui Dumnezeu
Şi vezi cât e duhovniceşte
Şi cât dintr-însul este eu!

Priveşte cât de multe roade
Dup-un an ai semănat;
Cât poţi s-aduni pentru vecie,
Şi câtă neghină ai aflat!

Nu-ţi spune-n cugetări deşarte
C-a fost an greu şi secetos.
Nu ştie Domnul adevărul?
Cât te-ai rugat să fii mânos?

Ce spune Grădinarul Vieţii
Privind la rodul tău cel rar?
„Mai lasă-l, Tată, înc-o vreme
Sau focului să fie dat.”

E timpul cercetarii astăzi,
Şi-a fost în fiecare zi
Pentru acel ce cu credinţă
Vrea roadele a-ţi înmulţi.

El şi-a plecat genunchii-n rugă
Şi lacrimii n-apus hotar.
Şi câtă binecuvântare
A dat Preabunul Grădinar.

autor: necunoscut

Invaţa-ma, Isuse, drumul mantuirii
Si pune-n mintea mea ratacitoare
Cuvintele ce rod poarta iubirii
Si slava Cerului in veci nemuritoare.

Invata-ma sa strig mereu cu Tine
Sa leg in snopi randuitii veciei,
Acele spice ce inalta prin suspine
Credinta prin puterea sfanta a bucuriei.

Invata-ma sa ma inchin intotdeauna
Si-n multumiri depline sa-mi ridic eu fata
Catre a Ta azi fata, ce mi-ai dat arvuna
Prin Duhul infierii vesnica Ta viata!

Invata-ma sa-mi port trairea-n rugaciune
Si duhului sa-I dau a Ta asemanare
Sa nu mai fumege-al credintei meu taciune
Ci doar o flacara, vazut din departare!

Invata-ma sa strig cu toata indrazneala
La Tine dupa ajutor, caci am nevoie
Sa ma ajuti, ca in lucrare osteneala,
Sa nu ma-nlaturez de a Ta sfanta voie!

Invata-ma iubirii sa ii dau avantul
Sa spuna orisicui cat astazi e de bine
Sa-nfaptuiesti dorinta Tatalui-Cuvantul
Ce poarta inimii eternele Lui zile!

Invata-ma sa dau uitarii nepasarea
Si trupului sa-i spun sa nu pofteasca
Placerile ce duc azi lumea-n intristare
Departe de-a credintei casa parinteasca!

Invata-ma sa proslavesc mereu iubirea
Acea iubire ce mi-a dat ragaz de pocainta!
Invata-ma sa-Ti multumesc de nemurirea
Ce inca poarta si-acum doar biruinta!

autor: Ioana Heredea

Isus, în seara cinei,
La praznic i-a chemat
Pe cei ce-n timpul zilei
Cu mult dor L-au urmat.

Şi iată: ucenicii
La masă-s aşezaţi,
Cu bucuria păcii
În suflet ’nnobilaţi.

Isus vorbeşte astfel
De moartea Sa zicând:
“Jertfit voi fi ca Miel,
Dar înălţat curând.

Să nu vă-nspăimântaţi, copii,
Căci tot ce are să se-ntâmple
E scris deja în profeţii.

A treia zi voi învia
Cu mare glorie şi slavă,
Dar după-aceea M-oi ’nălţa
În veşnicii, la Tatăl.

Acol’ vă pregătesc un loc
Să fiţi şi voi cu Mine;
Să nu vă întristaţi deloc,
Căci Domnul iar revine!

Dar, iată, ceasul a venit
Ca să fiu dat la moarte;
Bătut voi fi şi umilit,
De chin avea-voi parte.

E vai de cel ce vinde acum
Pe Domnul pentru arginţii
Ce n-or da pace nicidecum…
El n-a trăi cu sfinţii!”

Dar tu, o, drag ascultător,
Mai vrei să-L vinzi pe Domnul
Pentru un lucru trecător
Ce-ţi dăruie infernul?

Învaţă să-L slujeşti smerit
Şi să-L iubeşti cu mare ardoare,
Căci tot ce El a pătimit
A fost spre-a Ta salvare!

autor: George Cornici

Voi n-aţi lăsat să treacă clipa
Fără un gând spre infinit,
Căci faceţi parte din echipa
Ce n-a asimilat risipa,
Ci-a vrut un trai neprihănit.

Când aţi primit îmbrăţişarea
În care Cerul v-a cuprins,
Vi s-a schimbat şi-nfăţişarea
Şi vorba, gândul şi umblarea,
Şi-n voi iubirea s-a aprins…

Aţi fost recuperaţi din tina
Unde doar drame-aţi cunoscut,
Cu drag Stăpânul v-a şters vina,
V-a spus să Îi lucraţi Grădina
Şi să-L consideraţi ca SCUT.

Văzând cum jertfa salvatoare,
Mereu vă dă spre Rai avânt,
Cum vin de Sus mărgăritare
Răspundeţi fără ezitare
Ce este dincol’ de mormânt.

Acum, când nu mai e dilemă,
Când ştiţi precis că sunteţi fii,
V-aţi pus pe steag aleasă stemă
Şi-atunci când vine vreo problemă,
O rezolvaţi cu simţuri vii…

Acum din lumea de păcate
Nimic…nimic voi nu luaţi
Vă sunt hambarele-ncărcate
Cu daruri multe – revărsate
Din Mediul unde merg doar fraţi.

Şi-acele dărnicii trimise
(De care sunteţi conştienţi)
Vin prin ferestrele deschise
Şi-n inimi calde sunt admise,
Căci la chemări aţi fost prezenţi.

O, harul care vă-nfăşoară
Păstraţi-l până la sfârşit!
V-ajută să purtaţi povară
Şi să urcaţi pe-a vieţii scară
La Cel ce e desăvârşit.

autor: Silviu Firulete

Ȋn noaptea rece şi-nstelată,
Iuda peste cetate acum privea,
Credea că Isus va-mpărăţi odată
Ierusalimul, cetatea sa.

Ierusalim, erau doar nişte ziduri
Ce printre ele Isus propovăduia
Despre etern şi măreaţa înviere
Ce au să vină odată cu Mesia.

Ȋn mintea lui firească,
Satana a plantat
Iluzia pământească cum că Isus…
Doar pe pământ va fi El proclamat.

Frământat dar de dorinţa de câştig
Şi a fi “erou” în societate,
Iuda, pe drumul pierzării acum,
Mergea legat de-a negurilor şoapte.

La preoţi şi la farisei
El buzna dă îndată,
Planul… era exact cum vroiau ei,
Isus să fie răstignit odată.

30 de arginţi, Iudo, îţi ajung ?
Să îţi trădezi Mântuitorul ?
Nu vrem mai mult, ştii
Doar să te lepezi de El, Salvatorul.

Cina… pregătită în odaia ce-a de sus
Pe rând cu fruntea încruntată
Intrau acuma ucenicii,
Ȋn urma lui Isus.

Era o seară parcă mohorâtă
Şi vestea cruntă ucenicii au aflat:
Căci Domnul lor trădat va fi acuma
De însuşi Iuda, ucenicul frământat.

Miraţi de vestea ce-o primiră,
Ei păreau acum nedumeriţi.
Cum… ? Părea acum să vină
Moartea printr-un simplu ucenic ?

Iuda ştia dar ce urmează
Ȋntinse mâna-n blid împreună cu Isus:
“Vinovat eşti, Iuda, vinovat!”
Ȋi tresălta mereu un gând de sus.

Nu, nu-i singur Iuda vinovatul
Pentru calvarul lui Isus,
Ci eu şi tu, iubit prieten,
L-am răstignit pe cruce sus!

Povara mea, povara ta iubit prieten
A fost purtată de Isus la Calvar
Ca eu şi tu să am în dar iertarea,
Mântuirea şi Salvarea oferite-acum prin har.

autor: Costache Ioanid

Iată ’ncepe judecata; Domnul judecă-n Sion,
Norul de martori vine lângă strălucitul tron,
Stau în faţă acuzaţii, milioane mici şi mari
Se-nfioară împăraţii între hoţi şi cămătari.

Primul suflet vine-n faţă; ”Tu de ce nu m-ai primit?”
-„Eu eu aveam avere multă, N-aveam vreme de gândit.”
Şi a chemat judecătorul primul martor la proces:
„Avraam, ce-aveai tu în lume, când din lume te-am ales?”

„Doamne, mii de robi şi roabe, turme greu de numărat
Saci de aur şi podoabe, şi vesminte de-mpărat”.
„Şi-ai putut primi cuvântul, tu bogatule-Avraam?”
„De ar fi fost al meu pămâtul, totul, Doamne ţi-L dădeam.”

Se rosteşte scurt sentinţa; vine-al doilea acuzat.
„Tu de ce-ai respins credinţa?” „Eu eu eram bolnav în pat.”
Şi din norul de martori vine unul din norod;
„Cum te aflai tu, spune Domnul- când mi-ai fost întâiul rod?”

„Împărate, niciodată ceasul acela n-oi uita,
Mă aflam atunci pe cruce, tocmai lângă crucea ta.”
Domnul judecă pe altul; „Pentru ce-ai respins credinţa?”
„Doamne, pe la noi atuncea doar doi-trei urmau credinţa.”

La un semn apare-un martor, cu păr alb, cu alb veşmânt
„Spune tu… cu tine alături, câţi credeau pe întreg pământ?
„Doamne, când vesteam potopul -spune martorul cu greu-
Nimeni nu urma credinţa, nimeni, Doamne, numai eu.”

Şi acum vine-o acuzată. Tu de ce nu m-ai primit?
„Eu aveam atâţia… de cusut, de îngrijit.”
„Tu, Tabita, pe câţi oare îngrijeai, parcă vreo doi?”
Ba mai mulţi strigară glasuri, şi pe noi, ba şi pe noi.

Vine altă acuzată. „Tu, o, Doamne, prea slăvite,
Tu ştii tot, eram frumoasă şi învinsă de ispite.”
„Spune-i! strigă salvatorul, tu, Maria din Magdal,
Cum erai?” -„Eram frumoasă şi pluteam pe-al lumii val,

Sufletul în şapte lanţuri era prins si ferecat,
Dar eu am venit la Tine, şi Tu toate le-ai sfăr’mat.”
Tu? Alt acuzat primeşte fiorelnica-ntrebare.
„Doamne, eu stăteam cu casa prea departe de-adunare.”

Domnul face-un semn spre martori, juriul marelui examen
Şi se vede-un car de-odată, şi din car coboară-un famen.
„Tu spre Templul Meu de unde te porneai când te chemam?”
„Eu din Africa, stăpâne, din Etiopia eu veneam.”

Se rosteşte iar sentinţa. Este-adus alt acuzat
„Doamne, Tu chemai prostimea, eu eram un învăţat.”
Domnu-alege-acum un martor, unul singur e de-ajuns.
„Luca, tu ce ai fost in lume?” -„Doctor”, martoru-a răspuns.

Domnul judecă ’nainte. Vine-un prinţ de mare neam.
„Tu de ce-ai respins credinţa?” „Eram rege, nu puteam.”
Şi ca martor e-o femeie. „Tu, Estera cea frumoasă,
Când riscai urmând credinţa, ce erai?” -„Ȋmpărăteasă!”

Acuzatul se retrage. Următorul la întrebare
E un avocat cu vază, -„Doamne, cer o amânare,
Vreau un avocat de seamă, dau oricât sa fie pus
„Prea târziu -răspunde Domnul- pân-acum să ţi-l fi pus.”

„Voi, copiii -întreabă Domnul- avocat v-aţi pus sau nu?
Cine v-a fost avocatul?” Şi răspunde-ntregul nour, TU!”
Domnul judecă ’nainte. Vine-un tânăr acuzat.
„Doamne, eu eram prea tânăr când din lume m-ai chemat.”

„Iremie!” strigă Domnul. „Da!” răspunde el umil.
„Cum erai când ti-am spus „vino”?” -„Eram, Doamne, un copil.”
Şi în rând cu Ieremia vin din nourul cel sfânt
Iosif cel frumos şi tânăr de ispite neînfrânt.

Samuel, ce din pruncie Domnul l-a împrumutat;
Iosua şi Caleb, ce în tara cea promisă au intrat;
David, cu o praştie-n mână, un copil cu păr bălai;
Iosia, băiatul rege, credincios lui Adonai.

Daniel, şcolar de frunte ce-ntrecea orice haldeu,
Şi cei trei ce-au stat în flăcări, lâng-un Fiu de Dumnezeu;
Vine dârz botezătorul ce pe Domnul prevestea,
Vin copiii care-n Templu l-au primit cu Osana!

Vine-apostolul iubirii, tinerelul înţelept,
Ce şi-a sprijinit la cină tâmpla pe cerescul piept.
Vin cei tineri ca o rouă cu podoabe sfinte-n zori,
Vin cântând cântare nouă şi din glas, şi din viori.

Acuzatul pleacă fruntea şi se-ntoarce lăcrimând,
Domnul judecă ’nainte, suflete vin rând pe rând.

Şi-acum tu, ce azi în ceruri încă n’ai apărător,
Crezi tu că la judecată vei sta tot nepăsător?
Nu uita umblând în viaţă din păcat în alt păcat,
Că în ultima instanţă nu există avocat …

Vrei, trăind în nepăsare, să ajungi tocmai în iad,
Să trăieşti o veşnicie remuşcat de-al tău păcat?
Vino azi la Domnul Isus ce te-aşteaptă lăcrimând,
Spune DA, şi doar primeşte-L pe Isus în al tău gând!

Nu rata o veşnicie lâng’al tău Domn, Mântuitor
Ce prin jertfa-i de pe cruce a fost şi-ţi este Salvator!
Lasă-n urmă tot păcatul, viaţa plină de plăceri
Şi acceptă azi iertarea, mântuit să intri-n CER!

autor: Ioana Heredea

E linişte, un zgomot surd apare
Şi inima-mi speriată iar tresare…
Rămâi în linişte, sufletul meu,
Căci adăpostul tău e-n Dumnezeu!

Nu te speria când valurile mării
Încearcă să aducă spaima zării!
Priveşte liniştit în jurul tău,
Tu eşti salvat în adăpostul Său!

Este un sunet, o umbră care piere,
Însă cu mari adulmecări de miere.
O clipă nestatornic de-ai rămas,
E spre pierzare al tău întreg popas.

Împotrivirile ce vin mereu, mereu
Încearcă să te-oprească din calea ta spre cer.
Chiar de se aud mari răcnete de leu,
Tu să-ţi fixezi privirea doar spre ţel!

Atâtea-s gândurile care te-nconjoară
Şi-ncearcă să te zguduie din temelii.
Tu n-avea teamă oricâte vor s-apară,
Tu ai un Domn: pe Cel din veşnicii!

De-ţi este Domn al inimii, o, suflet,
Prezenţa Lui e pace, mângâiere;
Chiar de-ar suna la geam cumplitul urlet,
Rămâi dar liniştit, El este în veghere!

Cheia inimii de-ţi este-n a Sa palmă,
Nimic nu te mai poate tulbura s-ai teamă.
Isus alungă norul ce-mpiedică lumina,
Dă la o parte vălul şi lasă bucuria.

Îţi şterge cu iubire şi tina de pe ochi,
Îţi lasă-n suflet pace, nădejde şi un foc
Să poţi vedea minunea: că El e Dumnezeu.
Răul n-are putere, doar să te încrezi în El!

autor: Costache Ioanid

Mă iubeşti tu mai mult decât ceilalţi?
Mă iubeşti tu ca un frate ceresc?
Mă iubeşti tu ca un rob din iubire?
Eu aşa te iubesc.

Mă iubeşti tu când sunt lângă tine,
dar şi-n ceasul amar şi umbrit?
Mă iubeşti tu când ceru-i departe?
Eu aşa te-am iubit.

Mă iubeşti tu mai mult decât ceilalţi?
Mai presus de-orice gând pământesc?
Mai presus de-orice dragoste-a firii?
Eu aşa te iubesc.

Mă iubeşti tu pe culmi de vedenii,
dar şi-atunci când te simţi părăsit?
Mă iubeşti şi-ntre flori, şi-ntre suliţi?
Eu aşa te-am iubit.

Mă iubeşti tu mai mulţi decât ceilalţi,
decât cei ce arar mă-nsoţesc?
Mă iubeşti tu privind veşnicia?
Eu aşa te iubesc.

Simţi că-n lume străine ţi-s toate?
Simţi că-n Mine ţi-e totu-mplinit?
Ma iubeşti tu mai mult ca pe tine?
Eu aşa te-am iubit.

autor: Urde Ioan

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce e în jurul meu,
Mă simt dator cu mulţumire
Şi să mă-ntorc la Dumnezeu.

Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc
E opera iubirii Tale.
Eu pentru toate-Ţi multumesc.

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc,
Un crin din câmp, în haine albe;
Mă simt dator să-Ţi multumesc.

Când lanuri văd cu spice pline
– Meditând la înfăţişarea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine.
– Să-Ţi multumesc mă simt dator.

Iar când în clipa de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu vocea tremurândă vin
– Ţie să-Ţi multumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Să-Ţi multumesc mă simt dator.

Sub semnul de recunoştinţă,
‘Nainte-Ţi, Doamne, mă închin.
Eu vin din suflet, cu credinţă.
Pios Îţi multumesc şi pe deplin.

autor: Urde Denisa Andreea

Mi-e atât de dor de şoapta Ta
Ce mi-o spuneai în noaptea grea;
Mi-e atât de dor de Tine.

Mi-e atât de dor de Golgota,
Unde-mi spălai Tu fapta rea:
Mi-atât de dor Tine.

Mi-e atât de dor de Domnul meu
Ce paşii mi-i călăuzea mereu;
Mi-e atât de dor de El.

Mi-e atât de dor de-al Său Cuvânt
Ce îmi umplea al meu gând:
Mi-e atât de dor de El.

Iar am fugit de harul Său,
De Cel ce îmi dădea putere;
Iar am căzut pe drumul rău,
Şi am rămas fără putere.

Iar scormonind în al lumii păcat,
Am mers departe de Salvatorul meu.
Şi iarăşi gândul mi s-a spurcat.
Tot în păcat eu m-am aruncat.

Gândind, spunând lucruri deşarte,
De lume am rămas aproape
Şi tot mai departe de El;
Tot mai departe de Tatăl Meu.

Mi-e atât de dor de gândul Său
Ce mi-l punea în inimă mereu;
Mi-e atât de dor de mâna Sa
Ce mereu mă sprijinea.

Mi-e atât de dor de iubirea Sa,
La fel de dor de imaginea Sa.
De dragostea ce mă umplea,
De puterea ce mă ocrotea.

Dar astăzi văd că eu din nou
L-am rănit, L-am schingiuit.
Tocmai pe El, Fiul lui Dumnezeu,
Iar eu cu lacrimi m-am smerit.

Am plâns de dor după Tine.
Am plâns după iertarea Ta divină.
Am plâns şi voi mai plânge
Până viata-mi se va scurge.

Căci tot greşit-am şi tot voi greşi,
Dar sper că va veni o zi
Când lacrimile se vor sfârsi;
Acolo sus, în veşnicii.

Dar destinul noi l-alegem,
Astăzi bine, mâine rău.
Să avem grijă pe ce cale mergem
Ca să n-o sfărşim cu rău.

Cu speranţă vă îndemn
Ca să n-o alegeţi rău,
Ca să puteţi păşi-ntr-o zi
În cerul lin cu Dumnezeu.

autor: Ioan Daniel

Ne e dor Isus de Tine
Şi de Tine ne e dor
Prinţ al slăvilor Divine
Şi Preascump Mântuitor

Ne e dor de-a Ta Fiinţă
Şi de chipul Tău ni-e dor
Să ne-mbraci azi în credinţă
Mire drag ocrotitor

Ne e dor de al Tău mers
Şi de mâna Ta Divină
Cât Isus n-am înţeles
Să ne umplii de lumină

Ne e dor de-a Tale mâini
Puse-n cuie sus pe cruce
Şi de dragostea dintâi
De-a Ta faţă ce străluce

Ne e dor de chipul Tău
De iubirea Ta adâncă
Scump Isus şi Dumnezeu
Pururea să ne fii stâncă

Ne e dor de-a Ta privire
Şi de glasul Tău ni-e dor
Domn al Vieţii—scumpe Mire
Al meu Turn ocrotitor

Şi-mi e dor Isus mi-e dor
Chiar de suflul Tău curat
De viaţă dătător
Ori pe unde am umblat

Şi de ochii Tăi mi-e dor
De privirea Ta de foc
Scumpul meu Învăţător
Căci Tu ai în mine loc

Ai Isuse locul Tău
Şi iubirea mea o ai
Că-mi eşti Mire— Dumnezeu
Tu viaţă—doar îmi dai

Şi pe stâncă Tu mă pui
Să îmi fii Isus comoară
Doar spre Tine să mă sui
A mea fire ca să piară

Ia-mă dar la sânul Tău
Tu ca să mă ocroteşti
Mire scump şi Dumnezeu
Ochii să ni-i dăruieşti

Uită-te Isus al meu
Uită-te la toţi din jur
Fă-ne azi pe placul Tău
S-avem sufletu-n veci pur

Umple-ne de-a Ta iubire
Şi de Duhul Tău cel Sfânt
În a Ta neprihănire
Să călcăm acest Pământ

Fă-ne Doamne să trăim
În Lumina Feţei Tale
Numele să ţi-l cinstim
Căci ne eşti Isuse Cale

Astăzi vrem ca arşi de dor
Arşi de dorul Tău Isus
Scumpul Nost” Mântuitor
Să-ţi dăm sufletul supus

Arşi de dorul Feţei Tale
Căci Isuse te iubim
Să ne fii Viaţă Cale
Mire drag să te slăvim

A Ta dragoste ne leagă
Şi doar Ţie ne supune
Să-ţi slujim viaţa-ntreagă
Umblând doar în al Tău Nume

Ne e dor de-a Ta Făptură
De privirea Ta ni-e dor
Să trăim după Scriptură
Mire drag ocrotitor

Ne e dor de-a Ta privire
Şi de mersul Tău ni-e dor
Ce ne-mbracă în iubire
Şi în har mântuitor

Ne e dor Isus de Tine
Şi de mâna Ta ni-e dor
De privirile-ţi senine
Şi-al sfinţeniei fior

Vin” Isus al meu iubit
Mire scump şi minunat
Viaţa ce mi-ai dăruit
Să am sufletul curat

Ia-ne azi pe-a Tale braţe
Ia-ne azi la sânul Tău
Duhul Sfânt să ne înalţe
Mire drag şi Dumnezeu

Pune-ne Isus în Tine
Noi ca Tine să trăim
Înspre ziua care vine
Doar prin Duhul să privim

Nu îţi cer nimic să-mi dai
Nici în cer—nici pe pământ
Daruri nu— nici măcar Rai
Ci eu vreau Isuse Sfânt

Vreau Isus a Ta Fiinţă
Eu pe veci să fiu al Tău
Tu să îmi fii biruinţă
Mire drag şi Dumnezeu

Nu vreau Domne nici comori
Şi nici stele-n veşnicie
Ci eu vreau să mă-nfăşori
În privirea Ta cea vie

Doamne eu te vreau pe Tine
Lângă Tine eu să fiu
Mire-al slăvilor senine
Vreau Isuse chipu-ţi viu

Lângă Tine şi cu Tine
Îmi e dor Doamne să fiu
Căci doar mila Ta mă ţine
Şi eu astăzi— să fiu viu

Cânt de aceea a Ta Fiinţă
Şi de dorul Tău eu cânt
Mântuirea prin credinţă
Ce ne-ai dat-o pe pământ

Ars de dorul Feţei Tale
Vreau Isuse-n veci să fiu
Ca să-ţi cânt doar osanale
Şi mânat de Duhu-ţi viu

Căci iubirea Ta ne leagă
Mire drag din infinit
Şi ne face viaţa-ntreagă
Să-ţi dăm duhul înoit

Vino dar— te aşteptăm
Pe-a Ta palmă să ne pui
Fiinţa noastră să ţi-o dăm
Căci mire ca Tine nu-i

Umple-ne Isus de Tine
Să-ţi cântăm a Ta iubire
Până-n ziua care vine
Să ne iai dar la răpire

Până când Tu vei veni
Pe nori Doamne să ne iai
Pentru veci ai Tăi a fi
Să intrăm— cu Tine-n rai

Pururea nedespărţiţi
De Tine Isus să fim
Căci de aceea pocăiţi
Ne-ai făcut—să te cinstim

Glorie Isuse Ţie
Slavă cinste şi onoare
Căci ne-ai dat Lumina vie
Şi-a Ta veşnică salvare

autor: George Cornici

Nu mă duc de lângă Tine,
O, Păstorule iubit,
Numai braţul Tău mă ţine
Când puterea mi-a slăbit…

Mă conduci la apa lină,
Din izvorul cristalin
Îmi dai linişte deplină,
Stau cu Tine-n orice chin.
Cum să mă despart de harul
Ce din bezna grea m-a scos?
Nu pot refuza paharul
Cu-al Tău dar miraculos.
Când veni-vor oşti haine
Să-mi răpească dorul sfânt
Braţul Tău vânjos mă ţine
Să rămân în Legământ.
De-ar veni chiar Stăpânirea
Să mă lege de-un stâlp gros
Spre-a-mi alege ca ghid firea,
Aş răspunde: “Nu-s fricos!”
Oriunde m-ar duce paşii
De pribeag în lumea rea,
Mă vor ocroti arcaşii
Ce-s trimişi cu noi să stea.
Ştiu c-ademeniri veni-vor
Să m-atragă în neant,
Dar prin negură şi vifor
Înfrunt omul arogant
Şi-Ţi slujesc cu consacrare
Orice mi s-ar întâmpla,
Pot culege perle rare
Când posed prezenţa Ta.

Nu mă duc de lângă Tine,
Foarte hotărât o spun,
Căci m-ai smuls din mâini haine
O, Păstor preablând şi bun!

autor: Ioan Daniel

Nu-ţi cer Doamne bogăţii
ci îţi cer a Ta iubire
să mi-o dai în veşnicii
cu a Ta neprihănire

Nu-ţi cer Doamne-nţelepciune
ci mă-mbracă-n Duhul Sfânt
să trăiesc în astă lume
credincios pân” la mormânt

Şi nici slavă eu nu-ţi cer
ci să fiu doar lâmgă Tine
despărţit de Lucifer
şi trăind cum se cuvine

Evanghelia iubirii
să îmi fie căpătâi
armele neprihănirii
şi doar dragostea dintâi

Vrem în Numele Tău Sfânt
să trăim Isus viaţa
cât păşi-vom pe pământ
să-ţi cântăm o Mire faţa

Căci nădejdea noastră eşti
Miel iubit de pe Calvar
ca la sân să ne primeşti
să ne-mbraci în al Tău har

Şi lumina privegherii
în noi Doamne să o pui
prin puterea învierii
ca pe stâncă să ne sui

Evanghelia Ta Sfântă
o sădeşte azi în noi
să pornim cu toţi la luptă
până-n ziua de apoi

Câci prin Tine biruinţa
noi Isuse o avem
de trăim deplin credinţa
şi copiii îţi rămânem

Nu-ţi cer Doamne nici măsura
răsplătirii pe pământ
ci doar — să trăiesc Scriptura
luminat de Duhul Sfânt

Prinde-mă doar Tu de mână
şi m-ajută să trăiesc
Evanghelia divină
şi mă fă să Te iubesc

Dorul Tău să mă străpungă
ca o flacără să fie
şi iubirea ce subjugă
să mă ţină-n veşnicie

Ca să ard doar pentru Tine
Mire Sfânt al vieţii mele
să-ţi dau fiinţa-n veşnicie
o cunună ca să fie.

autor: Elena Stan

Doamne, Te răstignesc pentru a mia oară,
Răbdarea Ta mă înfioară!
Din cer curg râuri de iertare
Duci crucea mea, lăsând în urmă dâre roşii de sudoare.
Din primele rânduri Te batjocoresc,
Tu mă priveşti cu milă, spunându-mi: „Te iubesc!”
În mâna Ta cea sfântă primul piron bat eu
Când nu ascult ce-mi spune Dumnezeu.
Te vând pe 30 de arginţi
Când nu am grijă de părinţi,
Când vând fără ruşine a mea ţară
Şi prigonesc boii ce ară.
Doamne, Tu nu Te plângi de greu!
În glezna Ta cea sfântă primul piron bat eu
Şi te-am vândut pe 30 de arginţi
Când nu am avut grijă de părinţi!

autor: Urde Ioan

Adesea ochii ne-ndreptăm
Spre cerurile Tale,
Şi-adesea, Doamne, Te chemăm:
„La noi pogoară-Te, pe cale!”

Adu-ne, Isus, mângâiere
Prin Duhul Tău, din slava Ta
Ca lui Samson de-altă dată
Ce l-a părăsit puterea Ta!

Unii-au căutat plăcerea
În locurile-n care nu era,
Ca Solomon la zeii lumii;
Dar au gustat dezamăgirea.

Unii-au dat iubirea de Isus
Pe dragostea de-această lume,
Ca Dima ei au procedat;
Dar au simţit amărăciunea.

Unii-au dat pe-Isus să moară
În schimbu’ arginţilor ce pier,
Cum a făcut Iuda odată;
Lor li s-a tăiat dreptul din cer.

Atâţia-n drumul lor căzură
Căci n-avură vreun temei
În a-L părăsi pe Dumnezeu,
Şi să se-nchine altor zei.

Acei ce staţi încă-n picioare
Şi n-aţi căzut încă din har,
În loc de-a zice amânare,
Nu daţi ‘napoi, ci aprindeţi focul iar!

Unde-i unul, nu-i putere;
Unde-s doi, e-ades război;
Dar puterea-n veci nu piere
Când sunt una aceia doi.

Când Isus pe-ogor te cheamă,
Iese-n drum şi cel viclean.
Dar cu cât eşti fără teamă,
Cu-atât tremură Satan.

Când cei răi te trag pe sfoară
De osândă să nu strigi!
Ei te mint, tu strângi comoară.
Ei te-nsală, tu caştigi.

Pentru orice pată du-te
La izvorul salvator,
Căci cu cât o speli mai iute,
Cu-atât iese mai uşor.

Dă cu grijă din tezaur,
Şi ia seama la ce dai.
Cui vrea scump, dă-i sfori de aur;
Cui vrea ieftin, dă-i un pai.

Când eşti mic, atunci eşti mare!
Când eşti rob, atunci domneşti!
Cu cât rabzi, cu-atât eşti tare!
Cu cât dai, cu-atât primeşti!

Cum gândeşti, aşa cuvântă!
Spune simplu ce-ai de spus.
Că şi ciocârlia cântă
Numai cum îi e dat de sus.

Străbătând a lumii boltă,
Auzeam un glas ce strigă:
„Îndurarea se acordă,
Dar iubirea se câştigă.”

În spaţii întunecoase,
Fără urmă de cărare,
Cât de preţioasă-i, frate,
Cea mai mică lumânare!

Mii de scoici cară pescarii,
Să afle vreun mărgărit,
Dar o piatră şi mai rară
Este un creştin smerit.

Dragostea-i câmpie sfântă,
Jertfa-i munte de culori.
Cercetez din nou Scriptura
Şi sufletul-mi încet răzbate
Sus – pe aripa de har.

Viţa cea aleasă este
Fiul dăruit de sus.
Iar mlădiţele-n rodire,
Credincioşi ai lui Isus.

Şi în glas de rugăciune,
Spun încet lui Dumnezeu:
„Vreau să fiu mlădiţa Viei,
Ce rodeşte tot mereu.

Las’ să curga-n mine seva
Duhului trimis de sus.
Veşnic să rămân în viaţa
Tainică care-i Isus.”

Deodată, înainte,
Scris cu slove ca de foc;
Am zărit nişte cuvinte
Care le-am citit pe loc:

„A rămâne o măldiţă,
Totdeauna în rodire;
E suflet viu în Domnul slavei
– Tălmăcit este iubire.”

autor: Ioan Daniel

Domnul când îţi e scăparea
locul tău de adăpost
ştii ce e
înviorarea
şi tu ai
aici un rost

Cel Prea Înalt
când te ridică
căci din El tu ţi-ai făcut
scutul tău
şi stânca de scăpare
aflii pace-n aşternut
tot ce-i rău se-ndepărtează
Duhul Sfânt te-nviorează
şi-ţi e ţintă
şi-ţi e scut

noaptea
nu mai este noapte
şi-ntunericul e zi
când sub aripile .
sfinte
te ascunzi
şi în iubire
viaţa-ntreagă îţi scufunzi
căci te ţine
lângă Sine

cancerul nu te ajunge
şi nici sida cea temută
casa ta nu o străpunge
căci trăieşti
viaţa sfântă
îngerii cei sfinţi din cer
au în grijă a ta fiinţă
duhurile rele pier
căci viaţa
prin credinţă
din adânc se derulează
căci pe tine te păstrează
Cel Prea Înalt
la umbra aripilor Lui
cortul tău va fi păstrat
ca o sfântă temelie
şi nimica necurat
nu-l va ţintui-n şuvoaie
nici de gheaţă
nici de ploaie
fiindcă Domnul te iubeşte
de vreo piatră cu piciorul
nu te vei lovi
niciunde pe cărare
căci din ceruri ajutorul
îţi va fi
în încercare
fiindcă mă iubeşte
Domnul spune
şi trăieşte-n rugăciune
îi voi fi Eu izbăvirea
căci el ştie ce-i iubirea
pentru Mine
Eu dar îl voi ocroti
şi de toate-l voi păzi
va fi-n veci la dreapta Mea

autor: Silviu Firulete

E vineri dimineaţa,
Iar acuma în cetate,
Ȋn tarabele din pieţe
O linişte deplină zace.

Nimeni nu mai vinde marfă,
Nimeni nu mai vrea negoţ,
Căci Isus Mântuitorul
Osândit e-acum’ de toţi!

Din cetate pleacă acum cu toţii,
Se opresc doar la palatul lui Pilat
Şi-l acuză pe Mântuitorul
De nimicuri şi iluzii ce-au aflat.

Lumea este agitată
Şi influenţaţi acum de preoţi,
Ei în gânduri se uniră
Ma apoi se şi vorbiră
Să-L răstignească pe Hristos !

Parcă toţi acum uitară
De binele făcut de Isus,
Doar câţiva prin cetate
Rămas-au loiali lui Isus.

Pilat acum Ȋl cercetează
E mirat şi nu găseşte nicio vină,
Ȋn cumpănă el stă acuma,
Dar ce să facă? Ce să spună ?

Ȋn grabă ia paharul
Cu apă… şi pe mâini se spală
“Eu nu găsesc în Isus vină,
Eu nu găsesc în El păcat!”

“Răstigneşte-L, Răstigneşte-L!”
Striga mulţimea în convoi,
Iar de frica lumii, guvernatorul
Ȋl dădu pe Isus în mâna lor.

Biciuit, scuipat, hulit întruna
Isus povara o îndură,
Iar apoi cu crucea-n spate
La Golgota pe drum porniră.

Drumul, anevoios acuma prin cetate,
Isus e biciuit, scuipat, lovit,
Iar crucea grea în spate
Ȋi atârnă pe corpul gârbovit.

Ajunşi cu greu la Capul Căpăţânii,
Isus pe cruce e-atârnat
Şi-mprejur, la stânga şi la dreapta,
Doi tâlhari şi Isus – atârnaţi.

Unii plâng, alţii dansează;
Isus treptat se stinge… moare.
Tâlharul priveşte cu uimire
Şi crede în a lui Isus lucrare.

„Eli, Eli… lama sabactani”,
Striga Isus în chinurile morţii.
“Primeşte Duhul Meu, o, Tată,
Primeşte jertfa pentru-omenire!”

Cerul parcă se-ntristează,
Luminătorii încet se sting,
Pământul tremură de groază,
Perdeaua din templu… cedează.

Isus, prin moarte, biruit-a
Pe Satan şi-a lui lucrare,
Ca orice om să aibă acuma
Iertare, Mântuire şi Salvare.

autor: Ioana Heredea

O realitate îţi spune cine eşti,
Deşi tu-ncerci chiar măşti să făureşti…
Nu te-nşela, amice, crezând c-o să trişezi,
Căci, iată, doar pe tine ai să te amăgeşti!

Când aparenţa arată doar tot ceea ce-i drept,
Deşi-i doar răutate în inima-ţi, în piept,
Să ştii că toate astea-s egale cu nimic,
Făţărnicia-i lucru ce e de osândit.

Tu-arăţi azi o comoară pentru a fi preţuit,
Dar, iată, o, amice, sufletu-i pustiit!
Degeaba vrei să fii ce alţii sunt acum,
Mai bine te-ai gândi s-urmezi azi drumul bun!

Vreau să-ţi vorbesc de masca ce-o porţi neîncetat:
Ea e-o minciună care te ţine încătuşat.
De ce s-alegi tu falsul doar pentru apreciere?
Ea dăinuie o clipă, apoi amarnic piere.

Făţărnicia-i lucru ce duce la pieire,
Pe când, o, adevărul, înseamnă nemurire.
Dar ceea ce Isus doreşte-n viaţa ta
Este naturaleţea, mai bine-ai asculta!

Mai mult e de dorit un om cu onestitate
Ce ştie a-şi ţine fruntea sus cu demnitate.
El ştie c-aparenţa este văzută-n parte
Şi-i condamnată aspru de Cel ce totul poate.

De-ai şti ce preţuită-ar fi purtarea ta
Când gestul tău ar spune că dreaptă-i viaţa ta,
Şi ce priviri gingaşe de sus tu ai primi
Ştiind că Însuşi Domnul de tine-i mulţumit!

Alege să fii azi un om de caracter
Şi nu te compromite, deşi mulţi alţii pier!
Respiră-n libertate, căci adevăru-i viaţă,
Rămâi în astă stare şi ţine de povaţă!

autor: Ioana Heredea

Sosit-a clipa aşteptată de Crăciun
Când toţi un strai mai bun îşi pun.
E veselie, cântece şi jocuri,
Iar bradu-nconjurat e de cadouri.

Şi cât este de mare sărbătoarea!
Cu toţii îi cunosc acum grandoarea.
Când doar cu onoruri faci un obicei,
Atunci ştiut e c-are un temei.

Pe mese-s aşezate-n stil frumos
Mâncăruri ce te-mbie acum sfios
Să te opreşti puţin din alergat
Şi să serveşti din ce e aşezat.

Copii nerăbdători intră pe poartă,
După o seară întreagă colindată,
Şi se opresc direct la casa ta
Să-ţi spună că S-a născut Mesia.

Dar cine e Mesia cel din cânt?
E Unsul aşteptat de întreg pământ.
El Se născu să moară pentru lume,
Ca noi să îmbrăţişăm o mântuire.

Isus! Ce nume minunat!
Mântuirea prin Tine ni s-a dat!
De aceea, hai să nu tăcem,
Ci lumii despre El să spunem!

Şi aşa veni Isus pe lume:
Dintr-o fecioară, Maria pe nume,
Într-un staul rece, loc neînsemnat,
Dar plin de iubire pentru cel sărac.

Păstorii aleargă la iesle voioşi,
Închinare sfântă aducând sfioşi.
Magii vin în grabă chiar din Răsărit,
Aducându-şi darul ce-au de oferit.

An de an, creştinii la vestit pornesc
Şi cu teamă sfântă Îl mărturiesc
Cum din groapa morţii Isus scoate şi azi
Pe cel care-i dornic de a fi salvat.

Viaţă-n veşnicie, pace, bucurii
El ne dă cu milă, numai să dorim.
Şi tu poţi a cere bucurii cereşti,
Dar să laşi tu lumea şi Lui să-I slujeşti!

Suflet care cauţi fericire-n datină,
Primeşte-L pe Sărbătorit şi doar Lui te închină!
Nu lăsa ca dorul falselor dorinţe
Să te-arunce-n norul veşnicei sentinţe!

Isus Se mai naşte, ba chiar an de an.
Lăsa-L-vei tu afară sau Îi faci loc larg?
Ţine minte asta: El e Salvator!
De Îl ai în viaţă, eşti învingător!

autor: Urde Denisa Andreea

Doamne, dă-ne-nţelepciune ca
Drumul cel bun s-alegem.
Iubirea de sine să piară,
Cearta, judecata să moară.

Acum tânjesc după Tine, Isuse,
După Cuvântul Tău;
El e dădător de viaţă,
El dă pace sufletului meu!

Iar pentru toate-acestea
Nu pot să tac, să nu mărturisesc,
Să nu Te laud, să nu Te slăvesc –
Pentru toate-acestea Te iubesc!

Simt siguranţă-n mine acum,
Iar sufletu-mi saltă pe-al Tău drum.
Nu mi-e greu să Te slăvesc…
Nu mi-e greu să Îţi slujesc.

Mai mare-mi e dorinţa să fiu cu Tine-acum
Decât să trec prin viaţă ca-un muritor pe drum.
Vreau să văd măreaţă slava Ta;
Iar veşnicia s-o petrec doar în prezenţa Ta.

autor: Ioana Heredea

Ce-i viaţa mea, până la urmă?
De stau să meditez adânc la ea,
E darul Celui ce este la cârmă
Şi-i de trăit spre slava Sa.

O viaţă am…dar ce înseamnă oare
Să stau aici, în lumea trecătoare?
Esenţă stă-ntr-un trai obişnuit
Care la urmă de moarte e umbrit?

De-atâtea ori putem să ne-nşelăm crezând
Că viaţa-i rezumată doar la acest pământ…
De-ar fi aşa, totul ar fi deşertăciune…
O bucurie-i azi, căci n-ar mai fi un mâine.

Însă Cristos…El unde-ar mai fi oare?
De n-ar fi jertfa salvatoare de pierzare,
Întreaga omenire s-ar stinge-ncet, sfios,
Căci dacă nu-i Mesia, viaţa-i fără folos.

O împlinire cauţi cu mare intensitate
Şi crezi c-o vei găsi în bani, în societate.
Ce cruntă amăgire să nu-L vrei pe Cristos!
Vei regreta amarnic când vei rămâne jos.

Întreb acum: ce este mântuirea?
Ce-nseamnă a fi copil de Dumnezeu?
Ce-i harul sfânt, o, ba chiar nemurirea
Şi-odihna ce-o primim numai în El?

Tu realizezi ce răsplătiri te-aşteaptă
Când îţi predai viaţa-n mâna Domnului
Şi-alegi o cale care este dreaptă
Ţintind mereu spre ţara cerului?

Viaţa veşnică-i ceva de nepătruns
Pentru gândirea umană limitată,
Dar fiecare avem în noi ceva ascuns
Care ne-atrage spre Viaţa întrupată.

Odihnă sfântă tu găseşti în El doar când
Te vezi un păcătos şi te smereşti căzând
În faţa Sa, dorind de acum o viaţă transformată,
Trăind chiar pentru slava Sa cea minunată.

autor: necunoscut

Vino, fiul meu, si adapa-ti calda fiinta din Hristos!
El este Izvorul Vietii, bun si vesnic si frumos
Si din el ne vin tot sirul nesfarsitelor minuni,
Fericind tot ce-i viata, din ‘naltimi pana-n genunchi.

Vino, caci din El ies toate razele ce-n nori aprind
Dragostea nemuritoare sarutata, stralucind
Si din El e-nflacararea curajosului cuvant
Si frumusetea si ardoarea tinerescului avant.

Vino, gusta din sublimul celor mai divine stari
Si te leagana-n fiorul fericitelor cantari!
Vino, tot ce-i ‘nalt si dulce pentru toti, si-n veci frumos
Curge numai din izvorul vesnic, nou si bun –Hristos.

Ramani, fiul meu, in Domnul si-n aceasta cat traiesti!
Prin ele-ajungi partasul firii Lui dumnezeiesti.
Cununat cu nemurirea si-nviat de-un vesnic har,
Intre tine si-ntre ingeri.. nu-i atunci niciun hotar.

autor: Ioan Daniel

E aproape vremea să se împlinească
Ce-au spus profeţii pe pământ
În Cartea Sfântă şi cerească
Al Lui Dumnezeu veşnic Cuvânt

E aproape vremea când Mesia
Va reveni Însuşi pe nori
Să-şi ia la ceruri bucuria
Mireasa Lui printre fiori

E aproape ziua cea măreaţă
Când Domnul Isus—Mirele cel Sfânt
Va da miresei altă viaţă
Şi-o va lua de pe acest Pământ

E aproape ziua împlinirii
Şi ziua sfântă a Lui Hristos
Când Prinţul Sfânt al nemuririi
Va aştepta pe norul glorios

Şi trâmbiţa când va suna
Cei sfinţi ce-au părăsit pământul
Din morţi atunci vor învia
Să-ntâmpine pe nori pe Domnul

Iar noi cei vii de pe pământ
Pe Domnul ce-l vom aştepta
Vom fi schimbaţi de Duhul Sfânt
Ce-o altă fiinţă ne v-a da

Vom fi schimbaţi—altă făptură
Atunci îndată vom primi
Acea descrisă în Scriptură
Din morţi când Domnul se ivi

De Duhul Sfânt apoi luaţi
Cu cei ce-au înviat toţi împreună
Vom fi toţi Mirelui predaţi
Când trâmbiţa din urmă sună

Mireasa sfântă a Lui Hristos
Va fi pe norul de lumină
Lăsând Pământu-n neguri jos
Privind însă Faţa Divină

A Mirelui din cerul Sfânt
Ce vai cu atâta bucurie
Ea i-a cântat de pe Pământ
Chiar viaţa dându-i pe vecie

Isus Hristos El Pâinea Vieţii
Şi El străpuns de fericire
Ca şi-n mireasma tinereţii
O va lua-n a Lui iubire

Şi-n tainic zbor nedefinit
Cu Mirele mireasa sfântă
Ei vor pleca în Infinit
Să fie gata apoi de nuntă

Tot ceru atunci în sărbătoare
Va fi străpuns şi clătinat
Căci ce-a fost bun în lumea muritoare
Pe veci o iată a fost luat

În hine albe şi curate
Mireasa atunci va străluci
Cu Mirele aşa departe
Pământul îl va părăsi

Cu Mirele iubit Mesia
Zbura-va-n alte Galaxii
Trăind pe faţă bucuria
C-al ei e Mirele din veşnicii

Străpunsă atunci de bucurie
În zbor mireasa va cânta
Cântarea lacrimilor vie
C-al ei pe veci e Mesia

În harul sfânt al vieţii noi
Şi-n norii fragezi de lumină
Mireasa va cânta apoi
Că Mirelui pe veci se-nchină

Căci El e viaţa fericirea
Lumina sfântă-n infinit
Şi Domnu-n veci este iubirea
Ce nouă ni s-a dăruit

Glorie în veci să-i fie
Mirelui cel Sfânt Isus
Căci El e Viaţa veşnic vie
Ce numai nouă ni s-a adus

3 Comments

  1. Imi cer scuze, dar am trimis mai multe poezii la TotalSchimbat si n-am mai vazut nicio schimbare, nu le-ati primit, ori sunt doar maculatura fara nicio valoare? Va doresc fericire vesnica impreuna cu Hristos, Domnul.

    1. @Ioan Daniel, sigur… am primit poeziile, insa, avand in acelasi timp mai multe proiecte deschise la Total Schimbat, nu putem sa actualizam chiar tot ceea ce avem nevoie… plus ca avem de corectat fiecare lucru in parte… voi incerca, sa rezolv aceasta problema cat mai curand.

      1. Mulţumesc pentru răspuns şi vă rog frumos să-mi transmiteţi dacă poeziile pe care vi le-am trimis sunt poezii reale şi nu doar o maculatură aproape fără valoare !
        Domnul să vă dea moştenirea în Noul Ierusalim !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close