Teme Istorice

Popoarele Bibliei: Grecii

O prezentare istorică a poporului grec din vremea Apostolilor

Grecia s-a ridicat ca putere predominantă pe scena lumii cam pe la sfârșitul perioadei de timp acoperite de relatările Vechiului Testament. Grecii au exercitat o mare influență în modelarea vieții din Israel. De asemenea, cultura greacă a pavat drumul pentru răspândirea Evangheliei și a creștinismului în primul secol de după moartea și învierea lui Christos.

Sub conducerea unuia dintre cei mai mari conducători de oști din istoria lumii, Alexandru Macedon (336 – 323 î.H.), imperiul grecilor s-a extins asupra întregii Asii Mici, asupra Egiptului și a ajuns în India. Grecii au dominat lumea prin forță și prin cultură. Procesul de răspândire a civilizației grecești în țările cucerite poartă numele de, „elenism“ sau „elenizare“ (derivat de la ,Helenas“ = Grecia). Limba greacă a devenit în scurt timp limba dominantă în toate țările. Chiar și după ridicarea puterii imperiale a Romei, Grecia a dominat lumea prin cultură. Istoricii spun astăzi că: „Roma domina lumea prin forță, dar Atena domina Roma prin rafinament, arte și filosofie“.

Pentru evrei, „elenizarea“ a însemnat un atentat la identitatea națională și religioasă. Antioch Epifaniu a dus obrăznicia de cuceritor atât de departe încât a intrat călare în Templu, a spurcat locașul de închinăciune aducând o turmă de porci înăuntru și a așezat în Sfînta Sfintelor o statuie păgînă. După o perioadă de adânci suferințe, orgoliul național a răbufnit violent și evreii s-au scuturat de sub jugul grecesc prin răscoala numită „a Macabeilor“. Evreii au cunoscut apoi o scurtă perioadă de libertate, curmată de invazia Legiunilor romane.

Grecii au lăsat în Israel urme adânci. Ținutul din Nord-Estul țării a găzduit mulți colonizatori greci, care au format zece cetăți. Provincia s-a numit: „Decapolis”.

În Ioan 12:20 găsim scris că: „Niște greci din cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip și i-au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus“. Această întâmplare a fost semnul care i-a anunțat Domnului Isus declanșarea „ceasului“ stabilit de providența divină pentru moartea Sa (Ioan 12:23-29).

În Noul Testament, termenul „grecii“ se referă, prin extindere, la toți oamenii influențați de cultura greacă și care trăiau între granițele fostului imperiu (Marcu 7:26). Ținând seama de acest lucru, înțelegem de ce apostolul Pavel împărțea lumea de atunci în Iudei, Greci și barbari (sau oameni necivilizați de influența Atenei). Apostolul Pavel a fost un cercetător al civilizației grecești, un familiarizat cu poezia greacă (Tit 1:12) și cu jocurile Olimpice (numite la început „Jocurile Istmice“). Clădind pe imagini cunoscute de toți, apostolul descrie viața creștină folosind metafore sportive: „luptă“, „alergare”, alergare după rânduieli”, „supunerea la tot felul de înfrânări“, „cununa de biruitor“, etc.

Unul dintre cele mai simbolice momente ale relatărilor din cartea Faptele Apostolilor este confruntarea dintre apostolul Pavel și înțelepții filosofi ai Atenei. Dincolo de dialogul omenesc, s-au înfruntat atunci două concepte filosofice despre lume și viață. Cei prezenți au avut de ales între vorbăria sterilă și batjocoritoare a căutărilor omenești și ascultarea de porunca divină, care oferea tuturor viața pe calea pocăinței și credinței în Christos (Fapte 17:15-34).

Dominația mondială a grecilor a fost anunțată dinainte de profetul Daniel în tălmăcirea visului lui Nebucadnețar și în celelalte viziuni ale lui (Dan. 11:3-35).

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button