Poezii

Fabula…celorlalte vorbe!

Autor: Traian Suciu
Umblau, sporovăind, vreo două vorbe șchioape
Ce alunecară în lume de pe buze:
De ce am fost trimise în cer, la Dumnezeu, mioape
Solii a fi pentru a lumii grele acuze?!
De ce am fost scuipate printre dinții
Când nervii unora sau hula
Ne-au avortat, scârbiți ca nepărinții,
Și ne-au schilodit picioarelor rotula?!
De ce să fim tăioase ca pumnalul
În fața Celui ce este Cuvânt de la început,
Când răzvrătirea ne-a descărcat în spate arsenalul
Din a lumii nebunie, ce-i singurul avut?!
Și asa umblat-au pe calea lungă de eter,
Spre destinatia lor, la ani și ani lumină;Șotânc, șotânc cu mintea în mister,
Fără răspuns, măcar o brumă, o fărâmă!
Dar au întâlnit, la un moment dat
Un firav gând și el răzleț,
Dar blând și bun și întrupat,
Din plan făcut, prin duh, de Împăratul Cel măreț.
Era născut în Țara fără de hotare,
Ducând în el lumina clară și purul adevăr,
Să ducă omenirii, în suflet, un iz de bunăstare,
Să ostoiască răni făcute de vorbe în răspar.
O, gând plăcut, nu te oprești?!
Din drumul tău spre muritori, cu nemurire;
Te-apleacă în slovă să ne lămurești
Cum s-a urzit ecoul nostru în menire.
Ca un bătrân cu părul alb și chip senin
Ce cugeta adânc la sens în minte,
Cu apăs’ destăinuie la vorbe pe deplin
Și din Cuvânt el stoarce la cuvinte:
– Cel Preaînalt și Sfânt din veșnicii,
Bogat și Mărinimos cum altul nu mai este,
Nu l-a îmbrăcat în limitări și sărăcii,
Ci l-a clădit pe om c-o voinicie ca-n poveste.
I-a dat mai mult decât ar fi visat
Și-ar mai fi adăugat în el pe atâta,
Cu voie, simț și minte l-a înzestrat
Și nu l-a educat a fi un om cu bâta!
I-a dat la ochi să vadă cer și stele
Sa vadă curcubeu și florile pe luncă,
Dar el i-a îndreptat spre lăcomii și arme din răstele,
Din focul lumii, spre cer cu fulgere aruncă.
I-a dat și nas s-adulmece la fructe,
Să tragă în piept mirosul de trifoi,
Dar el, copoi, adulmecă a bogăției viaducte;
Pentru un lucru în plus, el face tuturor război.
I-a dat auz să deslușească ciripit în crâng
Și numele din gura mamei să-și audă,
Dar el a ales ale bârfei murdării ca un nătâng;
Pentru zgomote fără de sens trudește și asudă.
Apoi l-a primenit cu gură iscusită pentru vers,
Urzită în atelierele faimoase din Eden;
Rostirea ei în pas cu Dumnezeu a mers,
Dar acum ea a trecut, meschin, pe-un vocabular monden.
Rostit-a atâtea multe vrute și nevrute,
Conștient sau inconștient, tăios sau îngânat,
Nemăsurat cu zeci de mii și miile de sute;
Ruina, pusă în cămine, și-a înălțat la ziduri de păcat!
Voi veți merge în fața tronului de judecată,
Dar nu aducând acuze, ci grele mărturii,
Că n-a rămas, când trebuia, vorbirea ferecată
Și nu și-a înecat, în rugăciuni, excese de furii.
Pe baza mărturiei voastre, în aula divină,
Pe analiza sării ce literă conține,
Va fi chemat instantei acel ce are vină;
Prin sita aceasta strâmtă va trece orișicine.
Eu merg trimis la el, impuls din Dumnezeu,
Cu lacăte de ușă, cu frâu de cumpătare,
Îndrumător de bine, aceasta, iată, îs eu:
Să poată omul moșteni un glas spre veșnică cântare!
Amin!Via dreaminterpretation.co
Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Close
Back to top button