Aștept în îndelunga mea tăcere, timpul să treacă cu avânt;
Ce ar putea o inimă să spere, adesea mult îndurerată și rănită prin cuvânt?
Nu știu ce se află dincolo de nor și de necunoscut,
Dar am încredere că voi afla la timpul hotărât.
Planurile Tale mă surprind adesea și să mai visez nu îndrăznesc,
Căci cine-s eu să merit mai mult decât aș crede și gândesc?
Tu, suflete, te-ai întrebat, această așteptare ce va fi?
Ce-ți va aduce mai degrabă: dezamăgire sau bucurii?
Te chem în așteptarea mea pe Tine, Dumnezeul meu îndurător,
Să-mi dai răbdare, să-nțeleg cum să privesc mai înțelept spre viitor
Ca să accept cu bucurie al Tău plan dinainte-alcătuit
Fără să mă opun cumva la ce ai hotărât că este potrivit.
Dar Tu cu dragoste mi-ai spus: „Vreau să înveți
Că ceea ce Eu transform în tine, în timp ce tu aștepți,
Este cu mult mai prețios decât ce vrei și îți dorești:
Să fii lucrarea Mea desăvârșită e chiar mai important ca ce iubești.
Să nu te-ngrijorezi, Ți-am spus, căci Eu voi fi cu tine
Și nicidecum n-am să te las, călăuzindu-ți orice pas, ca să îți meargă bine.”
(din volumul “Dor de vocea Ta”, Simona Mihăescu)
