autor: Daniel Hîrtie
Iubirea-i poruncă, nu-i opțiune,
E datorie scrisă-n Cuvânt,
E cea mai mare minune
Să iubești necondiționat, oricând!
Nu-i după haină, după nume
Sau după binele făcut,
Ci-i după trimiterea în lume
De-a fi creștin, iubind, practicând!
E ușor să-ți iubești binefăcătorul,
E frumos și-i omenește, vorbind,
Dar este greu să oferi ajutorul
Și iubirea, celui ce te-a pălmuit!
Nu-i nimeni vrednic de-a fi iubit
Dar, prin Hristos, avem datorie:
Pe cruce, cu viața Sa, a plătit
Ca tu și eu, să avem mântuire!
Iubește cât se poate de mult
Și vei primi răsplătire cerească!
Iartă vorbele ce te-au durut
C-aceasta-i trăirea creștinească!
Când ești alungat și scuipat,
Când suferi, pe nedrept, ocară,
Amintește-ți de chinul îndurat
De Hristos, și n-o să te doară.
Atunci vei atinge înaltul iubirii,
Ce, omenește, nu-i cu putință!
Dar merită, de dragul mântuirii,
Să iubești deplin, prin credință!
