ArticoleDevotionaleMeditatiiMesaj Biblic

Cuvântul la așteptare

Trăim într-o lume a mulțumirii instant. În ciuda încercărilor societății noastre de a elimina orice fel de așteptare, este imposibil să faci acest lucru. Multe circumstanțe sunt pur și simplu în afara controlului nostru și nu putem să forțăm timpul, persoana sau tehnologia să se miște mai repede decât pot. Singurul, adevăratul Dumnezeu a instalat așteptarea în programarea umană și în planul Lui suveran pentru umanitate. Avraam a trebuit să aștepte să împlinească o sută de ani ca să-l primească pe fiul pe care Dumnezeu i l-a promis. Iosif a așteptat în închisoare înainte ca visele sale, date de Dumnezeu, să devină realitate, iar profeții au așteptat sute de ani ca Mesia să Se nască.

Atunci când ești într-un sezon al așteptării, să știi că nu e un sughiț în planul lui Dumnezeu. Mai degrabă este parte a scopului său intenționat elaborat cu grijă pentru tine. Îmi este dificil să scriu pe acest subiect, știind că sunt o nerăbdătoare, devenind frustrată și obosind în timp ce aștept. De asemenea, autorul Plângerilor a fost consumat de oboseală și frustrare în așteptarea Domnului pentru a-i elibera povara. În cel de-al treilea capitol emoționant, ne putem raporta bine la agonia scriitorului, care este obosit să aștepte sfârșitul zilelor sale rele. În durerea lui, Dumnezeu i-a inspirat cuvintele pentru a ne ajuta și pe noi în așteptarea noastră. Trei adevăruri din Plângeri, capitolul 3, ne ajută să ne aliniem mințile, inimile și sufletele cu Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce așteptăm.

1. Așteaptă umil

„De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm și inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!” (Plângerile lui Ieremia 3:39-42)

De ce ar trebui să primim ceea ce ne dorim, chiar atunci când vrem? Merităm o satisfacție atât de rapidă? Nu. Profetul Ieremia, în Plângeri, ne smerește prin definirea poziției noastre în fața Sfântului Dumnezeu. Toate ființele umane merită pedeapsa pentru păcat. Nu merităm ceva bun, darămite mulțumirea instantanee. Așteptarea cu smerenie, știind că Dumnezeu este sfânt, ne poate elimina iluzia dreptății și ne putem alinia mintea la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

2. Așteaptă mulțumitor

„Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-24)

Ce este ceea ce aștepți acum? Un loc de muncă? Un soț sau un copil? Sănătate, odihnă? Toți avem dorințe adânci și legitime pe care le așteptăm să se împlinească. Autorul Plângerilor așteaptă ca durerea, amărăciunea și rușinea să i se sfârșească. El știe că, totuși, și dacă acestea nu încetează, Îl are pe Domnul ca „partea lui” și aceasta este suficient. Nu uita că Domnul a împlinit cea mai mare nevoie a ta, dându-Se pe Sine prin Isus Hristos. Pe măsură ce privim la El în Cuvântul Lui, vom vedea că Salvatorul este mai mult decât suficient. Domnul, partea noastră, este plin de mila care nu încetează și credincioșia care nu se termină. Așteptarea cu mulțumire în Domnul ne poate face dorințele nesatisfăcute mai puțin consumatoare și ne putem alinia inimile la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

3. Așteaptă în tăcere

„Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepți în tăcere ajutorul Domnului.” (Plângerile lui Ieremia 3:25-26)

Așteptarea poate fi plină de emoții „gălăgioase”. Deși am putea arăta liniștiți la suprafață în timp ce așteptăm, în interior sufletele noastre răsună prin „țipetele” de îngrijorări și „strigătele” nerăbdării. Acest „zgomot” este cauzat de fixarea frecventă a ochilor asupra dorinței pe care ne-o dorim atât de mult să fie îndeplinită. Pe măsură ce Îl căutăm pe Domnul în Cuvântul Lui și reflectăm la caracterul Său dovedit și perfect, putem deveni calmi în interior. Așteptarea în tăcere înaintea Domnului, știind că este statornic în bunătatea Lui, ne poate transforma pasiunea sufletului nostru într-o pace care este aliniată la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Fii curajos, creștine! În timpul Lui perfect, Tatăl nostru bun va avea grijă de noi, copiii Lui iubiți. Dumnezeu are un plan suveran pentru a aduce lucruri bune tuturor copiilor Lui, chiar în mijlocul anotimpurilor de așteptare dureroasă. Același Dumnezeu, care i-a adus un fiu lui Avraam, a eliberat un Iosif întemnițat și L-a trimis pe Mesia ca să salveze păcătoșii pentru totdeauna, Își va dovedi credincioșia pentru noi în timp ce așteptăm. Să ne punem încrederea în Mântuitorul nostru iubit a cărui milă nu se sfârșește. Să așteptăm smeriți, mulțumitori și în tăcere gloria Sa.

Sursa: unlockingthebible.org

Show More

Grunzac Alexandra

“Dumnezeu ne-a dat in dar mantuirea si nu este necesar sa facem nimic pentru a o castiga. Dar, din dragoste pentru Dumnezeu si pentru ca si ceilalti sa-L cunoasca, am ales sa Il slujesc prin tot ce fac si sa Il ascult. Vreau sa raspandesc in jurul meu o mireasma placuta Lui.“

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button