Meditatii

Întotdeauna vei descoperi ipocrizia în biserică

Colin Smith

„Între voi vor fi învățători mincinoși” (2 Petru 2:1).

Afirmația clară a apostolului Petru ne reamintește că biserica trebuie protejată. Printre nenumărații oameni cumsecade care trec pragul bisericii în fiecare an, vor fi unii care îi vor face bisericii mai mult rău decât bine.

Aceștia par a fi cei mai de treabă oameni, dar care nu cred în autoritatea Bibliei sau în mântuirea exclusivă prin Cristos. Trebuie să ținem ușile bisericii deschise și pentru asemenea oameni, deoarece aceștia au nevoie de Cristos la fel ca noi, dar nu trebuie să îi lăsăm a-și spori influența în lucrarea bisericii.

via livingchurch.org.au

Dacă ceea ce spune apostolul Petru este adevărat, înseamnă că scepticii vor reuși întotdeauna să sublinieze ipocrizia și lipsa de putere a bisericii. Au făcut asta tot timpul și o vor mai face. Unul dintre cele mai ciudate motive pentru a nu-L urma pe Cristos sună cam așa: „Am văzut destui oameni ipocriți în biserică.” Tu nu Îl vei urma pe Cristos doar pentru că unii sunt ipocriți?

Existența imitației nu este niciodată un motiv bun pentru a respinge originalul. Petru spune: „Bineînțeles că există și creștini contrafăcuți. Desigur că există învățători care îi fac bisericii mai mult rău decât bine. La ce te aștepți, într-o lume atât de decăzută? Maturizează-te! Nu fi naiv! Nu lăsa să-ți scape printre degete ceea ce merită, doar pentru că te-ai izbit de imitații.”

S-ar putea, în această săptămână, să porți o discuție amplă cu cineva care se ascunde în spatele acestei scuze!

Cunoști pe cineva care L-a respins pe Cristos din cauza ipocriziei întâlnite?

Tradus cu permisiune pentru TotalSchimbat.ro, de pe UnlockingTheBible.org

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button