Aurel Cercelaru: LEACUL
Înghesuiți în temple triumfale,
Idolatrizând pe muribundul zeu,
De veacuri, chiar de generații rituale,
Se caută leacul pentru gena răzvrătită foarte rău.
Confucius, Buddha,Mohamed sau altul
N-au reușit, în ere stranii sau urgii,
Să vindece microbul lumii-ntinse,
Decât s-așterne noi religii, cenușii…
Socrate, Platon sau Aristotel străbunul,
Filozofând prin regnul sideral,
Nu au găsit rețeta națiunii,
Chiar despicând chibritul natural.
În ere ruginii rămase-ntinse,
În speță pe albastrul absolut,
Chiar cititori de stele, astronomii
Nu au găsit un leac curat, abstract sau nevăzut.
Să fie oare mult prea grea planeta?
Să fie zvonul virusat sau blestemat?
Să fie leacul vremii scurs printr-o orbită?
Să fie oare totul capsulat?
Și totuși…
Parcă nu se poate;
E totul străveziu, înmiresmat,
Albina încă zboară neobosită,
Zambilele împart mirosul adorat.
Dar unde-i leacul vremii îngrozite?
Unde-i ascuns temutul puls vindecător?
Pe unde să căutăm vindecătoarea rază?
Pe Lună sau pe Marte?
Sau poate în hău…???
Leacul e peste tot, străine,
Leacul a fost și este DUMNEZEU,
El este REGE, ÎMPĂRAT puternic,
El nu acceptă vreun păcat,
Oricât aș zice eu că-i mic, că nu e rău.
Leacul e foarte-aproape,lângă tine,
Leacul e
Sângele cel scump, cel nepătat,
Leacul e să te lași de rău,
Știi bine,
Dar tu nu poți,
Că ai tot încercat.
Așa că lasă lumea ce își soarbe soarta,
Mai lasă din temutul virus laborat,
Croiește-ți drum spre leacul vindecării,
Mai recunoaște că, de vrei, poți fi iertat,
Mai spune-acum, în taina serii-ntinse,
Că ești, c-ai fost și nu vrei să mai fii
Doar un pion pe tabla lumii-ntinse;
Primește leacul cel venit din veșnicii!
