Interviu cu Dan Glazer
În liceu aveam coşuri pe faţă şi nu eram agreat de fete.
Aveam prieteni studenţi care s-au întors la Dumnezeu, iar eu credeam despre ei că au înnebunit.
Dan este alpinist, este căsătorit cu Dana şi au doi copii.
Reporter:
Dragul nostru cititor, ai fost vreodată agăţat în corzi, la zeci sau sute de metri deasupra prăpăstiilor? Ai simţit vreodată plăcerea de a urca pe un vârf de munte sau pe un perete de stâncă? Pasiunea lui Dan este alpinismul.
Dan, de ce te-ai apucat de căţărat? Când ai spus prima dată: „Vreau să urc pe stânca asta, să ajung în vârf ”?
Dan Glazer:
Eu am crescut în Deva, oraş situat în apropierea Munţilor Retezat, Apuseni şi Parâng. De căţărat m-am apucat când aveam 16 ani şi a fost din dragoste pentru munte.
Reporter:
Ai întâlnit vreodată vreo viperă în timp ce te căţărai pe munţi şi pe stânci sau poate la Cetatea Devei?
Dan Glazer:
Sunt extrem de rare cazurile când întâlneşti vipere pe poteca sau pe grohotişul pe care-l străbaţi în drum spre peretele de stâncă. La Cetatea Devei nu am întâlnit niciodată
Reporter:
Probabil că în viaţă ai fost muşcat de un alt fel de „viperă” şi anume de păcat. Cum de ai ajuns să urci pe munţi? Era un fel de evadare din faţa realităţii? De ce nu te-ai apucat de orice altceva: discoteci, chefuri, înot, fotbal?
Dan Glazer:
Am jucat şi baschet, am fost şi în discoteci, dar la liceu am avut o mare problemă: eram plin de coşuri pe faţă şi nu eram agreat de fete. Aşa că sâmbăta şi duminica eu eram cu mingea de baschet sau cu corzile în rucsac, duhnind a transpiraţie, pe când colegii mei erau îmbrăcaţi frumos, se plimbau pe centru sau mergeau la discotecă.
Reporter:
Alpinismul era un fel de încercare de a-ţi demonstra puterea, în ciuda coşurilor de pe faţă?
Dan Glazer:
Sufeream sincer în sufletul meu pentru că eram doar vreo 3 elevi în toată clasa care aveam problema aceasta.
Niciodată nu m-am înţeles cu părinţii mei. Eram un copil extrem de agitat şi în clasa a V-a am avut nota 9 la purtare, iar în clasa a VIII-a am avut nota 8 la purtare.
În clasa a V-a am rămas corigent la geografie. Culmea este că acum sunt profesor de geografie !
Reporter:
Şi Einstein a rămas corigent la fizică, dar apoi a descoperit Teoria relativităţii – baza fizicii moderne.
Dan Glazer:
Faptul că m-am apucat de căţărat a fost şi o evadare din faţa realităţii, pentru că în clasa a X-a părinţii mei au divorţat, după aproape 20 de ani de căsnicie. Apoi, un an mai târziu, mama mea a suferit un anevrism la cap.
Au fost momente foarte marcante pentru mine. Nu mă exteriorizam, dar doream să evadez din situaţia aceea.
Reporter:
Care a fost cel mai groaznic moment din experienţa ta de căţărător?
Dan Glazer:
Pentru orice căţărător, cele mai groaznice momente sunt căderile de persoană, însă pentru mine căderile de pietre sunt momentele cele mai cumplite – atunci când iese un bolovan pe care te sprijini complet. Este dezolant.
Eu atunci mă simt trădat, pentru că în stânca aceea mi-am pus toată nădejdea, abia apoi în coardă şi în coechipier. Când iese o piatră cu tine, te simţi trădat din toate părţile.
Odată mă căţăram împreună cu un prieten şi el era cap de coardă. După vreo 7-8 metri după ce el a plecat, s-a desprins o piatră. Nu cu el, el trecuse de piatră. Însă ce-a fost înfiorător era că acea piatră s-a desprins între coardă şi muntele de stâncă.
Era un fel de dală foarte mare, cam de 2×2 metri şi şansa noastră a fost faptul că nu a existat nici un piton bătut în acea piatră, pentru că ne-ar fi smuls şi ne-am fi prăbuşit după ea în adâncuri. A fost cel mai groaznic moment.
Reporter:
Fiind agăţat în corzi, la zeci sau sute de metri deasupra prăpăstiilor, ai simţit vreodată că există Cineva deasupra ta? Te-ai gândit vreodată acolo la Dumnezeu?
Prin natură, prin măreţia şi grandoarea munţilor, prin gingăşia unei flori găsită undeva în vârful unei stânci, ai simţit că-ţi vorbeşte Dumnezeu?
Dan Glazer:
Nu, niciodată. Niciodată. Eu am fost un ateu convins şi nu credeam în astfel de lucruri. Nici nu voiam să mă gândesc la astfel de lucruri, chiar dacă cineva încerca să lege o discuţie cu mine pe acest subiect.
Reporter:
Stâncile munţilor te-au înşelat. Au fost stânci pe care te bazai, dar care ţi-au plecat de sub picioare. Între timp ai găsit adevărata stâncă: ISUS CRISTOS – Cel care nu Se schimbă şi nu Se mută niciodată. „Isus Cristos este acelaşi: ieri, azi şi în veci”,spune Biblia.
Cum ai găsit adevărata stâncă – pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu?
Dan Glazer:
Aveam prieteni studenţi care s-au întors la Dumnezeu şi eu credeam despre ei că au înnebunit.
Alţi colegi discutau despre reîncarnări, Dumnezeu, vrăji, iar acele discuţii pe mine mă depăşeau şi eram complexat, aşa că am început să citesc tot ce găseam pe această temă. Am ajuns până la Eliade şi Culianu.
Dintre creştinism, hinduism şi islamism am ales creştinismul, ca fiind credibil pentru mine din punct de vedere intelectual.
Priveam lucurile prin lentila evoluţionismului sau a disciplinelor pe care le studiam în facultate: paleogeografie, paleontologie, geomorfologie, geologie etc. Iar o dată ales creştinismul, am căutat să văd dacă acesta este adevărat. Şi am început cu Biblia şi cu diferite cărţi adiacente ei. Aşa a început căutarea.
Reporter:
De ce ai început să citeşti Biblia? Când ţi-ai spus prima dată: „Ar trebui să citesc această Carte!”?
Dan Glazer:
Alegând creştinismul, am vrut să văd dacă este adevărat şi astfel am ajuns la Biblie. Am început să citesc Biblia ca un student, ca pe o carte oarecare, în grabă, de la cap la coadă, să văd cam ce conţine.
Reporter:
Atunci când te apuci să citeşti Biblia începând cu anumite cărţi, să spunem Deuteronomul, Numeri sau Levitic, este ca şi când încerci din răsputeri să descifrezi un curs de la Geografie, de „paleoontologeomorfologo”… etc. J
Dan Glazer:
Au fost nişte trăiri extraordinare. La ora 1-2 noaptea îmi venea să mă dau jos din pat şi să-l trezesc pe colegul meu de cameră, să-i arăt Biblia, pasaje din Apocalipsa şi din alte cărţi în care efectiv găseam ceea ce trăim în prezent.
Reporter:
Ce gândeai când erai ateu şi nu credeai în Dumnezeu?
Dan Glazer:
Mă iubeam foarte mult pe mine însumi. Eram singur la părinţi şi ei mi-au dat cam tot ce îmi puteam dori.
Reporter:
Cum L-ai întâlnit pe Dumnezeu în mod personal?
Dan Glazer:
Prin dragostea Lui L-am cunoscut pe Dumnezeu. Eu Îi ofeream ceva şi Îi ceream altceva.
Vă dau exemplul cu olarul. Un olar poate să facă dintr-un lut bun o oală. Şi poate că oala aceasta vrea să fie mai bună şi îi cere olarului să o îmbunătăţească cu un lut foarte bun. Însă, dacă nu există ceva special, care să fie liantul pe care să-l pui în amestecul acela, nu iese. Acel ceva special în cazul olarului este apa.
Pentru mine acel ceva special a fost împlinirea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. De exemplu:
Joc baschet – sunt fericit.
Schiez – sunt fericit.
Mă caţăr pe munţi – sunt fericit.
Sunt câteodată în culmea fericirii, dar rămân la atât şi nu sunt împlinit. Însă împlinirea şi liniştea pe care mi le dă Dumnezeu, depăşesc înţelegerea omenească.
Îţi doreşti foarte mult un lucru şi îl obţii. După un timp însă nu te mai împlineşte şi doreşti să îl schimbi. Însă împlinirea este cu totul şi cu totul altceva!
Reporter:
Ai un apartament, îţi doreşti o casă. Ai o maşină, îţi doreşti alta. Ai o şcoală, mai vrei una. Ai un salariu, îl vrei mai mare. Dar împlinirea este, de fapt, Dumnezeu în viaţa noastră.
Dan Glazer:
Viaţa mea s-a schimbat total. Trăiesc cu frică de Dumnezeu.
Reporter:
„Începutul înţelepciunii este frica de Domnul”, spune Biblia. Cum este acum viaţa ta de familie?
Dan Glazer:
Căutăm să învăţăm mai mult despre familie, cum să ne creştem copiii, cum să ne înţelegem unii pe alţii. Fără Dumnezeu nu prea reuşim acest lucru.
Avem prin casă afişe de genul: „Azi nu se strigă, mâine da!”. J
Reporter:
Ce antrenamente ar trebui să faci ca să poţi trece acest „pasaj de stâncă” – creşterea unui copil?
Dan Glazer:
Este greu să creşti un copil, pentru că trebuie să urmăreşti transformarea sa lăuntrică, pentru ca el să se regăsescă în Cristos. Ceea ce face, să nu facă de frică, pentru că tu eşti „puterea” – tata, mama – sau că glasul tău este mai tare decât al lui. Copilul trebuie să înţeleagă că părinţii sunt împuterniciţi de Dumnezeu să-i crească, iar ei sunt daruri pe care Dumnezeu ni le-a făcut.
Reporter:
Tu ai fost schimbat de puterea lui Dumnezeu, Cel care invită nişte muritori să-I devină fii şi doreşte să le dea viaţa veşnică. Dar aceştia Îl refuză pentru că au de rezolvat o afacere, au de zugrăvit apartamentul sau au de dat nişte găuri în pereţi.
Este cumplit pasajul în care Domnul Isus spune: De oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele […] Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său, împreună cu sfinţii îngeri.[…]
Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri”.
Ioan Ciobotă, RVE