Etapele alunecării maritale (II)Când ai ajuns să treci pragul căsătoriei şi ţi-ai dat seama că ai greşit gândindu-te la o viaţă roz, poate chiar foarte roz, atunci eşti la începutul de a lua noi decizii cu privire la relaţia ta de căsnicie, şi  a-ţi croi un nou drum unde vei găsi orânduire în familia ta. Dar dacă totul se rezumă la neînţelegere şi frustrare şi la neacceptare faţă de ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, atunci drumul tău va avea un coborâş mare iar familia ta nu va mai urma drumul orânduirii. Ajungând să experimentezi drumul dulce de la începutul călătoriei al familiei şi până la a-ţi da seama că familia ta, căsătoria ta este complicată şi nu e roz, încerci să o pui pe picioarele ei dar tot nu reuşeşti şi atunci renunţi crezând că o căsnicie fericită nu există decât în basme. (Absolut basmele cu prinţi şi prinţese nu prezintă decât dulcegării şi o fericire falsă, dar o căsătorie  pecetluită de adevărata fericire, există!)

Începi să te gândeşti dacă oare te-ai căsătorit cu persoana potrivită, şi dacă nu cumva ar trebui să fi cu altcineva, care te face mai fericit/ă, care te-ar preţui şi te-ar iubi cu adevărat.  Nu eşti hotărât/ă dacă să rămâi sau să pleci şi aştepţi ceva care să te facă să iei o hotărâre. Aici este dilema incertitudinii. Aici este a patra etapă.

Etapa a cincea este împăturată în deznădejde. Din nou, încerci totul ca să faci ceva în legătura cu „familia nefericită” şi  totuşi aluneci în deprimare din nou. Mai există vreo speranţă? Asta înseamnă sa ai o familie? Care e scopul lui Dumnezeu privind viaţa de familie dacă familia mea e dusă de râpă?

Continui să îţi trăieşti viaţa ta, să ai grijă de copii, să faci cumpăraturi, să plăteşti facturile, să faci curat. Vei trăi bâjbâind alături de partenerul tău. Şi astfel…viaţa ta de familie e moartă. Aceasta este cea de a şasea etapă.

Dintr-odată te gândeşti la viaţa ta DUPĂ căsătorie, nu în căsătorie. Încerci să dezbaţi problema, să vezi a cui e vina şi să îi convingi şi pe prietenii tăi despre părerea ta(pe care tu o crezi bună) în vederea vieţii familiei tale care nu mai  are sens. Este timpul să alegi divorţul. Aici este etapa despărţirii, etapa a şaptea. Cât de violent se transformă acum loialitatea văzută de la începutul căsătoriei!

Poate te simţi deprimat acum şi poate te regăseşti în unele dintre aceste etape sau chiar în toate. Biblia ne dă motive să ne aşteptăm la unitate în familie, la împlinire şi la plăcere continuă în căsnicie. Această decădere poate sa fie reparată! Nu cu ciocolată şi flori şi cu rude bogate ci cu înţelepciunea dată de Dumnezeu. Acum tu alegi dacă vrei o căsătorie fericită sau doar o căsătorie plină de plăceri otrăvitoare!

O căsnicie de succes este rezultatul faptului că te îndrăgosteşti de nenumărate ori- şi ÎNTOTDEAUNA de aceeaşi persoană!