Apocalipsa 21:4 Şi va şterge orice lacrimã din ochii lor şi moarte nu va mai fi nici plîngere, nici strigãt, nici durere nu va mai fi, cãci cele dintîi au trecut. Cînd am ajuns, uşile acelea mari ne-au fost deschise şi am vãzut o vale plinã cu flori. Florile erau frumoase şi mirosul lor era splendid. Am început sã mergem şi sã simţim o libertatea totalã care nu am trait-o niciodatã pe pãmînt. Am simţit o pace care ne-a umplut inimile, pe cînd priveam florile am observat cã sînt unice, fiecare petalã era diferitã, autenticã, şi aveau culori nemaivãzute. În inima mea, am spus Domnului meu cã-mi dorec o floare din acestea. Domnul şi-a exprimat aprobarea, m-am apropiat de o floare şi am început sã trag. Dar nu se întîmpla nimica, eu nu am putut sã o smulg afarã din pãmînt. Nici mãcar o petalã sau o frunzã nu am putut sã trag din floare. Atunci Domnul a început sã vorbeascã şi a spus. Aici totul se face prin dragoste. El a atins floarea şi ea s-a predat singurã în mîna Domnului. El pe urmã ne-a dãruit-o nouã. Continuînd sã mergem mai departe mirosul forilor rãmînea cu noi. Am ajuns la un loc cu un set de uşi foarte frumoase. Uşile acestea nu era simple, ele erau ornamentate cu mãiestrie şi aveau pietre preţioase gravate pe ele. Uşile s-au deschis şi am intrat într-o camerã cu mulţi oameni. Toţi alergau încolo şi încoace pregãtind ceva. Cîţiva dintre ei purtau pe umeri suluri de pînzã albã strãlucitoare, alţii aduceau fusuri cu aţã de aur, iar alţii aduceau farfurii care aveau forma unui scut înãuntru. Toatã lumea alerga în grabã. Noi am întrebat pe Domnul, de ce atîta efort şi grabã? Atunci Domnul a invitat un tînãr aproape. Omul acesta avea un rol de pînzã pe umãr. El a venit şi l-a privit pe Domnul respectos. Cînd Domnul l-a întrebat de ce purta sulul de pînzã albã, el s-a uitat l-a Domnul şi i-a zis! Doamne tu ştii pentru ce este aceastã pînzã albã! Din aceastã pînzã confecţionãm costume de ceremonie pentru cei rãscumpãraţi, costume pentru splendida mireasã. La auzirea acestor cuvinte ne-am umplut de bucurie şi pace. Apocalipsa 19:8 Şi i s-a dat ei sã se înveşmînteze cu vison curat, luminos, cãci visonul sînt faptele cele drepte ale sfinţilor. “ Cînd am ieşit afarã din acel loc am simţit şi mai multã pace, pentru cã era frumos sã vezi cã Domnul Însuşi fãcea ceva frumos pentru noi. El are timpul şi locul pentru tine, deoarece tu eşti important pentru El. Ieşind afarã din acel loc, ochii m-i se pierdeau în fiecare amãnunt al Raiului. Este ca şi cum fiecare lucru are viaţa acolo, fiecare obiect îşi dãruia gloria cuvenitã lui Dumnezeu. Dupã aceea am venit la un loc unde erau milioane şi milioane de copii, de toate vîrstele. Cînd L-au vãzut ei pe Domnul, toţi vroiau sã-L îmbrãţişeze, sã simtã şi mai mult iubirea Lui, pentru cã El era pasiunea lor. Isus era pasiunea fiecãrui copil de acolo. Ne venea sã plîngem cînd am vãzut cum Domnul rãsfãţa fiecare copil, cum îi sãruta si-i ţinea de mîini. Am vãzut cum îngerii se apropiau de Domnul, aducîndu-i copilaşi înveliţi în pînzã. Domnul îi dezmierda, mîngîia şi-i sâruta pe frunte, dupã aceea îngerii luau copii înapoi cu ei. Noi am întrebat pe Domnul, de ce acolo sînt atît de mulţi copii? Trebuie aceşti copii sã fie trimeşi pe pãmînt? Domnul a pãrut emoţionat pentru un moment, şi a spus: Nu, aceşti copii nu vor fi trimeşi pe pãmînt! Aceştia sînt copii care au fost avortaţi pe pãmînt şi pãrinţii lor nu-i doresc. Aceştia sînt copii Mei şi-i iubesc! Am aprobat din cap şi vocea îmi tremura gîndindu-mã c-am întrebat pe Domnul aşa ceva. Cînd nu L-am cunoscut pe Domnul şi viaţa adevãratã care este El, am fãcut greşeli şi am pãcãtuit ca orice om. Printre aceste pãcate a fost un avort pe care l-am avut. Iatã c-am avut un momemt în care am fost nevoitã sã fiu faţã-n faţã cu Domnul şi L-am întrebat: Doamne, este copilaşul care l-am avortat cu mult timp înainte aici? Domnul a rãspuns: Da! Am început sã merg într-una din pãrţi şi am vãzut un micuţ bãieţel frumos. Aproape de tãlpile lui stãtea un înger. Îngerul privea l-a Domnul şi bãiatul era întors cu spatele cãtre noi. Domnul mi-a spus: “Priveşte, acolo este bãiatul tãu!” Am vrut sã-l vãd, aşa cã am alergat la el, dar îngerul cu mîna m-a oprit. El mi-a arãtat cã trebuie sã ascult ce spune bãiatul mai întîi. Am început sã aud ce spunea micuţul baieţaş. El vorbea, şi privirea o avea îndreptatã în direcţia celorlalţi copii. El l-a întrebat pe înger: “O sã vinã tãticu şi mãmica mea curînd aici?” Îngerul m-a privit şi i-a rãspuns: Da, tãticul şi mãmica ta sînt aproape sã soseascã! Nu ştiu de ce am fost privilegiatã sã aud aceste cuvinte, dar în inima mea am ştiut cã cuvintele acestea au fost cel mai de preţ cadou pe care Domnul putea sã mi-l ofere. Micuţul nu vorbea cu duşmãnie, sau suferinţã, poate cã ştia cã nu l-am lãsat sã se nascã. El simplu aştepta cu dragostea pe care Dumnezeu i-a pus-o în inimã. Am continuat sã mergem, dar am pãstrat imaginea bãiatului în inima mea. Eu ştiu cã zilnic trebuie sã fac efort, sã reuşesc sã fiu cu el într-o zi… Acum mai am încã un motiv sã merg acolo, pentru cã cineva mã aşteaptã în Împãrãţia Raiului. Isaia 65:19 Şi Mã voi bucura de Ierusalim şi Mã voi veseli de poporul Meu şi nu se va mai auzii în acesta nici plîns, nici ţipãt.

Noi am venit la un loc unde erau nişte munţi mici şi Domnul Isus venea dansînd. În faţa Lui era o mulţime de oameni îmbrãcaţi în veşminte albe şi au ridicat mîinile cu crenguţe de mãslin. Cînd fluturau crenguţele în aer, din ele curgea ulei. Dumnezeu are lucruri minunate pregãtite pentru tine! Acuma e timpul ca tu sã-ţi dãruieşti inima Lui.

Va urma…