Despre vorbirea în limbi

Fiecare dintre noi are convingeri, mai mult sau mai putin ferme. Cumva, ele ne-au fost comunicate adecvat, poate printr-o carte, un om, un eveniment sau prin toate trei la un loc: idei din mintea cuiva, trecute prin buzele sau penita “posesorului”, ajunse la noi si insusite. Pentru noi crestinii, convingerile religioase sunt tot idei, de data aceasta din Mintea lui Dumnezeu spre noi, transmise pe limba noastra prin Omul Isus Hristos si duse mai departe de oameni devotati, precum apostolul Pavel. In acest sens, comunicarea Evangheliei devine, prin Marea trimitere (Marcu16:15),  nu un moft sau o sarcina pe umerii pastorilor ci un mod de viata pentru orice crestin. Suntem constienti ca mesajul Salvarii trebuie comunicat  cu orice pret, dar oare oricum?

Cand doresti sa vorbesti cu un strain, e evident ca trebuie sa-i inveti limba. Conditie necesara dar nu suficienta pentru ca strain ne este si cel de langa noi, chiar daca stie romaneste. De pilda,  pentru un om cu o copilarie fericita, auzul expresiei “dragoste parinteasca” ii provoaca incantare; aceleasi cuvinte ale limbii romane, unui copil din flori, hranit cu injuraturi condimentate cu pumni, ii declanseaza groaza si repulsie. Cum pare pentru el Dumnezeu, atunci cand vii si-i spui, fara pregatire prealabila, ca Dumnezeu e Tatal? Sau, cum suna, pentru un om care a fost torturat 15 ani in inchisorile comuniste, ca Dumnezeu ii ofera “securitate”? Deci, intr-un sens, suntem toti niste straini ce folosim aceeasi limba, si asta ne da iluzia ca suntem intelesi si intelegem. Uitam ca unii au 5 clase iar altii doctorat, ca unii au si ce nu-si doresc iar altii nici strictul necesar…..nu (vrem sa) stim ca barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus J, ca copiii nu-s parinti si invers….. uitam, sau nu ne prea pasa?

Apostulul Pavel, om care-a zdruncinat prin cuvintele sale intreaga Mediterana, este un model de aparator si propovaduitor al credintei. Acuzat de mesianism politic si permanent in pericol de moarte, s-a facut grec cu grecul si iudeu cu iudeul si a vorbit pe limba persecutorilor. A fost “intotdeauna gata sa raspunda oricui ii cere socoteala de nadejdea care este in el” si a inteles ca Dumnezeu este Cuvantul, Ratiunea si creatorul Timpului. Iar noi, daca nu ne facem timp si nu ne folosim ratiunea pentru a transmite Evanghelia, transformam Cuvantul intr-un zgomot posac ce se izbeste de barierele mintii aproapelui nostru.

Marius Badescu – Timisoara