Pământeni temporari
Te cuprinde acea stare… melancolică, care te frământă, strigă la tine cu îngrijorările viitorului și îți întristează inima cu scenarii dureroase. Ce ai să faci? Unde ai să mergi? Cine va face parte din viața ta? Vei suferi? Vei fi bine? Atâtea întrebări la care nu poți să le găsești răspunsul.
Amestecat în gândurile acestea… pierzi prezentul. Prezentul se scurge și tu nu îl trăiești pentru că ești prea ocupat cu viitorul. Și măcar dacă ai rezolva ceva, dacă ai putea să îl creezi așa cum dorești. Toate sunt doar scenarii. Imaginate și neînfăptuite. Pentru că viața are grijă să te surprindă. Poate ți-ai închipuit toate cele 101 de posibilități și când situația respectivă devine fapt, observi că nu ai luat în considerare posibilitatea 102. Să presupunem că ai fost atât de meticulos încât nici aceasta nu ți-a scăpat. Ei, ce se mai întâmplă acum? Vei fi uimit de faptul că se întâmplă total altceva: posibilitatea 103 – pe care tu n-ai fost capabil să ți-o imaginezi.
Deci de ce ne chinuim gândindu-ne la viitor? De ce ne îngrijorăm? De ce plângem cu gândul că vom pierde ceva? De ce nu apreciem ce avem? De ce nu trăim acum, aici, cu ce și cu cine avem? De ce nu învățăm să iubim clipa prezentă? De ce nu ne bucurăm de frumusețea momentului care ne este dat să îl trăim? De ce nu trăim fericirea? De ce în cele mai îmbucurătoare momente ne tulbură faptul că știm că și acestea au un sfârșit? De ce nu suntem în stare să zâmbim, fără să ne gândim că mâine poate vom plânge în hohote? De ce nu ne concentrăm sufletul pe ceea ce avem în fața noastră și nu pe ceea ce ne-am dori să avem cândva? De ce plângem de frică că zâmbetul nu va dura? De ce nu trăim extazul? De ce ne rănim singuri cu propriile noastre gânduri? De ce nu ne bazăm pe Cel ce ne-a creat? De ce nu știm să trăim…?
Aspirăm la lucruri de durată. La ceea ce ține pentru totdeauna. La ceva sigur. Ceva ce nu se poate pierde ușor. Și în același timp la fericire. La momente de extaz continue. Obosim așa de repede când suferim.. Dar oare obosim de fericire? Poate că nici măcar nu am avut ocazia de a avea parte de fericire care să țină mai mult decât câteva momente. Deci de unde să știm dacă putem obosi de prea multă fericire?
Căutăm toate lucrurile acestea aici, unde suntem puși. Căutăm fericire și durată. Uneori ne depărtăm de familie, de țară… totul pentru a ne împlini. Dar prea curând realizăm că ne-am amăgit singuri, ne-am mințit pe noi înșine. Într-adevăr reușim să găsim bucățele de fericire, sunt destul de dese, dacă învățăm să apreciem fiecare lucru mărunt. O floare, un zâmbet, o gură de aer proaspăt, o îmbrățișare.
Durată? Atâta timp cât suntem tineri, ni se pare că timpul nostru e nelimitat. Pur și simplu uităm că este de fapt, atât de limitat! Și uneori ne izbește. Nu e nevoie decât de un deces al unei persoane pe care o cunoșteai cât de puțin. Și-atunci? Te trezești la realitate. Ți se clarifică în minte imaginea atât de limitatei vieți. Te dă peste cap numai ideea că mâine ai putea să nu mai fi viu. Se oprește lumea pentru tine? Nu… soarele răsare, apune. Se ridică luna, trece prin toate fazele. Zilele se scurg rapid. Și ușor, ușor… ești dat uitării. Chiar și de cei ce te iubeau. E inevitabil. Suferința lor se atenuează și devii pur și simplu o amintire; una frumoasă. Dar atât. Amintire. Punct.
Și crezi că asta e tot? Pentru asta ai fost aici? Pentru asta ai respirat? Să devii amintire? Crede-mă, e mult mai mult decât atât. În tine a fost pusă viață, un suflet, un duh. Trupul este doar suprafața. Tu ești interiorul.
Ce faci cu tine? Te limitezi la a te distra cu prietenii și a îți face rost de amintiri frumoase? Adică… doar atât? Apoi devii și tu amintire. Dar unde te duci? Trupul merge în pământ. Dar parcă te-am convins că tu ești interiorul. Deci unde mergi? Nu dispari. Stai liniștit. Doar te desparți de trup.
Durata există. Nu te termini aici pe pământ. Credeai nebună persoana ce se ruga și credea în Dumnezeu? Ei, vei sta chiar în fața Lui. Și vei avea parte de fericire eternă sau nu. Fă să nu fi fost degeaba pe Pământ!
Trimis de Camy Paliuc pentru Total Schimbat