Conferința organizațiilor Wycliffe din Centrul și Estul Europei la Oradea

In Conferinte, Evenimente

Conferința organizațiilor Wycliffe din Centrul și Estul Europei la Oradea – Biblia pentru toate națiunile

– DURERILE CREȘTERII – 

wceecDupă ce ne-am mutat din Ghana în Africa de Sud, Levi, băiatul nostru, a început să se plângă de dureri la încheieturile de la genunchi. Durerile au crescut așa încât în câteva dimineți l-am găsit deplasându-se prin casă, târându-se pe jos din cauza durerilor. Ne-am speriat că are ceva probleme de oase, și nu va mai putea umbla nici o dată. Atunci am aflat de la medic că sunt dureri de creștere. Perioada prin care trec organizațiile Wycliffe din centrul și estul Europei se poate asemăna cu aceste dureri. Trecem printr-o perioadă de schimbări și transformări strategice majore. In acord cu Viziunea 2025, dorim să începem traducerea Bibliei în cele aproximativ 1800 de limbi care încă o așteaptă, până în anul 2025. Mai avem doar zece ani până atunci! De aceea ne-am întâlnit pe 17-19 noiembrie, tocmai pe tema aceasta, „Durerile Creșterii„, pentru a căuta fața lui Dumnezeu, și a ne ajuta unii pe alții în acest proces. De curând Levi a fost pe podium la o competiție de atletism, ceea ce îmi dă speranța că putem ajunge și noi, de la faza în care ne târâm în lucrare, la câștigarea premiului în alergarea noastră de a duce Evanghelia la toate popoarele lumii!

Reprezentanți din Rusia, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, România, lideri pentru Europa și Asia ai proiectului de traducere Roma, și ai proiectului de traducere în limbajul semnelor, ne-am reunit la Oradea, și am căutat călăuzirea lui Dumnezeu pentru o înțelegere corectă, și o dezvoltare sănătoasă a lucrării de traducere. La timpul de părtășie, Dumnezeu ne-a dat o perspectiva clară a misiunii Sale în lume, și cum trebuie să ne raportăm la aceasta. După cum spune Andrew Kirk, Dumnezeu nu are o misiune pentru biserica Sa în lume, ci are o biserica pentru misiunea Sa în lume. Cu alte cuvinte, nu misiunea a fost făcută pentru biserica, ci biserica a fost făcută pentru misiune. Totuși, în acord cu Ioan 4:23, John Piper arată că misiunea nu este scopul final al bisericii, ci închinarea. Misiunea există pentru că nu exista închinare. Deci, prin tot ceea ce facem, inclusiv traducerea Bibliei, Dumnezeu urmărește întoarcerea popoarelor la închinarea înaintea adevăratul Dumnezeu; totul pentru slava Numelui Său! Ps 86:9; Ef 1:12; 1Co 10:31

Unul din subiectele majore discutate a fost Comunicarea cu Bisericile, și una din provocările care apar din faptul că suntem o organizație interconfesională, este că suntem adesea văzuți ca ne-aparținând Bisericii. Cu toate acestea misionarii care își desfășoară activitatea prin Wycliffe sunt trimiși și susținuți de Biserică. De asemenea, Biserica universala beneficiază de Bibliile traduse de acești misionari, Cuvântul lui Dumnezeu fiind vital pentru viața și creșterea bisericii, pentru legătura cu Dumnezeu, și pentru facerea de ucenici.

Ce ar trebui să schimbăm ca această percepție care s-a creat să se corecteze? Poate că felul în care ne-am raportat la Biserică până acum nu a fost potrivit! Trebuie să înțelegem că noi facem parte din Biserica lui Hristos, suntem un braț al Bisericii prin care Biserica duce Evanghelia la toate popoarele în limbile lor, și ajutăm misionarii Bisericii să își facă lucrarea. De aceea suntem responsabili față de Biserică, și ar fi ideal să fim adoptați de Biserică, sau să trecem sub conducerea ei, și să facem planuri împreună. In felul acesta să fim recunoscuți ca „misiune a Bisericii„, împuterniciți și susținuți, nu doar de Dumnezeu, dar și de Biserica Lui!

Ni s-au prezentat doua proiecte cu nevoi deosebite, și în care sunt oportunități mari de implicare în lucrarea de traducere, pentru bisericile din România. Aceasta pentru că Dumnezeu le-a așezat strategic lângă noi. Mai mult, eu zic că aceste lucrări nu vor fi posibile fără Biserica din România. De aceea avem o responsabilitate comună. Este vorba de proiectul de traducere în limba romani, pentru etnia Romă, care a început la Târgu Mureș, și de proiectul de traducere în limbajul semnelor românesc (pentru surzi) care a început la Oradea, în aceeași clădire în care Wycliffe România are biroul. Ne rugăm ca Domnul să-și sensibilizeze Biserica Lui din România ca să adopte și să susțină aceste lucrări pentru că sunt ale noastre, și în responsabilitatea noastră.

Cei care sunteți atinși de chemarea lui Dumnezeu să sprijiniți unul din aceste proiecte sau doriți mai multe informații vă rugăm să contactați Wycliffe România. Dumnezeu să ne ajute, să ducem mai repede Evanghelia popoarelor care încă o așteaptă, caci venirea Lui este aproape.

Ruben Dubei

Wycliffe România

You may also read!

O dovadă a vieţii eterne dincolo de moarte

Stând singur undeva, îţi poţi imagina lucruri foarte diverse: că eşti preşedintele S.U.A, că eşti secretarul O.N.U, că eşti

Read More...

Limba lui Kuttan

Dragostea lui Hristos este simplă. Nu are nevoie de apologetice să o apere. Am scris această notă în onoarea

Read More...

Nu există bunătate separat de Dumnezeu

Unii oameni cred că Dumnezeu este mânios aproape tot timpul și că îndurarea Lui ține doar un moment, dar

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro