Popoarele Bibliei: Egiptenii
Istoria Egiptului a început cam prin anul 3.000 î.Hr., cu cel puţin o sută de ani îainte de vremea lui Avraam. De-a lungul istoriei popoarelor din Orientul Mijlociu, Egiptul şi Babilonul au fost cele două mari centre de putere militară şi politică. În perioada formării lor ca popor, evreii au petrecut 430 de ani în Egipt, majoritatea dintre ei într-o cruntă robie (Exod 12:40). Dumnezeu i-a izbăvit în mod miraculous din această suferinţă prin lucrarea încredinţată lui Moise.
Din înşiruirile de neamuri consemnate în cartea Genezei aflăm că Egiptul a dost fondat de Miţraim, unul dintre fii lui Ham (Gen. 10:6, 13, 16). Vechiul Testament chiar numeşte Egiptul în mod simbolic: Miţraim (1 Cronici 1:8, 11). La puţin timp după sosirea în Canaan (circa 2.000 î.Hr.), Avraam s-a pogorât în Egipt ca să scape de foamete (Gen. 12:10). Tot în Egipt avea să ajungă şi Iosif, după ce a fost vândut de fraţii lui (Gen. 41:37-46). El şi-a invitat familia să se strămute în Egipt. După o perioadă de libertate şi prosperitate, evreii s-au înmulţit, transformându-se dintr-o familie, într-un popor foarte numeros.Când o altă dinastie a aşezat pe tronul Egiptului un alt Faraon, evreii au fost transformaţi într-un popor de sclavi şi supuşi la munci grele (Exod 1:6-14).
După ieşirea evreilor din Egipt, puternicul Imperiu Egiptean s-a prăbuşit şi ţara a devenit o putere politică şi militară de mâna a doua. Pe vremea lui David şi Solomon (circa. 1.000 î.Hr.), în providenţa divină, slăbiciunea Egiptului le-a înlesnit evreilor să devină o naţiune puternică, cu influenţă asupra întregii lumi civilizate de atunci.
Cu Egiptul ne mai îtâlnim şi în profeţiile lui Isaia. Marele profet i-a condamnat pe evreii din Iuda care, în loc să se întoarcă cu pocăinţă la Dumnezeu şi să aştepte izbăvirea de la El, se grăbeau să încheie alianţe politice cu Egiptul pentru a scăpa de ameninţarea invaziei Asiriene: “Dar, ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va face de ocară.”
Egiptenii au fost un popor politeist cu numeroşi zei. Mulţi dintre ei erau personificări ale forţelor naturii (Soarele, Nilul, Pământul, Luna, Oştirea Cerului etc). Plăgile trimise de Dumnezeu asupra Egiptului au fost îndreptate câte una împotriva fiecărei zeităţi a ţării.
Din punct de vedere simbolic-spiritual, Egiptul reprezintă imperiul răului şi firea pământească. Încrederea lui în suficeienţa apelor Nilului pentru prosperitate l-a făcut un simbol pentru firea pământească, care nu vrea să depindă de Dumnezeu. Printre tainele Bibliei este şi viitoarea izbăvire a Egiptului din robia stricăciunii şi aşezarea lui în prerogativele binecuvântărilor Dumnezeieşti (Isaia 19:18-25).