Tricoul de club şi tricoul alb

0
91

Toata lumea a vazut. Ma refer la cei care au tangenta cu fotbalul. Dupa marcarea golului, in aplauzele, bucuria si frenezia spectatorilor, Kaka, si-a dat jos tricoul de club ca sa se poata vedea tricoul alb pe care scria cu litere negre ,,I BELONG TO JESUS”.
Un gest la care, de acum viseaza orice fotbalist care are vreo legatura cu Isus. Cum ai putea spune ceva despre tine lumii intregi, fara sa sufli nicio vorba?
Cand ai putea face aceasta, daca nu atunci cand esti in plina glorie, cand pentru cateva secunde, esti in centrul atentiei, cand gradul de vizibilitate este la nivelul maxim, cand „cetatea este asezata in varf de munte”?
Dar, nu a durat muuuuuuuuult! si-a pus din nou tricoul de club peste tricoul alb. A reluat munca: alergare, pase, driblinguri, ratari, pase, alergare, driblinguri, pase, ratari, alergare, pase, alergare.
Autorul golului revine la rutina sportului de echipa si participa discret la munca echipei. Cetatea coboara din varful muntelui si se aseaza discret, tacut pe masa: devine sare. De fapt, inainte de a fi cetate, a fost sare – sarea pamantului. Visam sa putem depune marturie pentru Cristos, sa fim vazuti, sa fim in centrul atentiei ca si cetatile asezate pe varf de munte, sa fim in glorie si sa aratam undeva spre Isus. Cel mai adesea avem sansa de a fi asezati pe varful mesei, in solnita: un accesoriu discret, universal, nebagat in seama. Daca este acolo nu-i dai importanta, daca nu este acolo, mancarea nu are gust, viata nu are gust.
De pe varful patului de spital, de boala sau de lauza, dezbracarea nu are nimic glorios. Asa gandesc, unii. Maini fracturate, creiere afectate, inimi disfunctionale, picioare slabe, trupuri vlaguite, nopti nedormite, fete imbatranite, scancete neintelese, limbi necunoscute.
Unii, traiesc cu demnitate, frumusete si glorie durerea suferintei ca si cum toata lumea s-ar uita la ei: cei ce ii ingrijesc sau cei ce ii viziteaza pot vedea cum, sporadic, haina suferintei se da la o parte si se poate vedea pe dedesupt tricoul alb, pe care scrie ceva despre Isus.
Nu o sa vezi astfel de scene nici la televizor si nici pe Youtube, nu pentru ca sunt rare ci, pentru ca nu sunt multi ochi deschisi ca sa le vada; de aparat care sa le imortalizeze ce sa mai vorbim, inca nu s-a inventat, iar in cer nu s-a dat inca ,,dreptul de copyright” niciunui pamantean!
Confesiunile si bisericile sunt ca niste cluburi, cu sigle (unele au si drapele) si tricouri; unele joaca in Champions league; unii sunt foarte mandri de tricourile lor de club, de galeria lor, de succesele lor, de vechimea lor; altora nu le place ca trebuie sa poarte tricouri de club si ar vrea sa poarte doar tricoul alb, sa nu poata fi identificat clubul la care joaca; ba unii, ar vrea sa fie singuri in echipa de fotbal: ei sa alerge, ei sa paseze, ei sa suteze, ei sa dea golul si… ei sa apere!
Ne place sau nu ne place, de buna voie sau fortati de imprejurari, cu demnitate sau cu stanjeneala, sprijiniti sau incomodati, in aparare sau in atac, pe teren sau pe banca, aplaudati sau impiedicati, zambind sau stringand din dinti, purtam pentru o vreme tricouri de club (zdrentuite) tanjind dupa vremea cand vom fi dezbracati de ele, cand nu se vor mai vedea decat tricourile albe si vom auzi genericul muzical al “Ligii campionilor cerului”.

Gili Indrie, Timişoara

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.