Privesc în jur și mă gândesc la tot ce se petrece:
La izolare, teamă, griji; pe când oare vor trece?
Când vor ieși copii pe drum, ținându-se de mână
Fără să numere o zi, o săptămână sau o lună?
Unii-s nemulțumiți că stau închiși acasă;
Alții, nervoși că n-au găsit dezinfectant sau mască.
Unii, epuizați că trebuie să lucreze și mai mult,
Iar alții triști, de teama serviciului pierdut.
Și mă întreb, cu toate acestea, ce este de făcut?
Ce-ar trebui să facem noi, creștinilor, și ce am fi putut
Să spunem, să trăim, să-mpărtășim și celorlalți amici
Ca-n pace să rămână toți acum: copii, părinți, bunici?
Mai stai o clipă și gândește la viața ta, creștine,
Nu te uita și judeca pe alții, ci uită-te la tine!
Cât mai iubești, cât te mai doare durerea celui care
Se-ndreaptă, fără să–nțeleagă, spre veșnica pierzare?
Iar tu de ce te temi și nu-nțelegi că cel mai important
Nu este virusul, ci pofta rea, care te-ndeamnă la păcat?
Mai lasă știrile și netul, ia Biblia și cerceteaz-o acum.
Timpul e pe sfârșit, veghează mai prudent al vieții tale drum.
Nu-ți face mari provizii de mâncare, ia strictul necesar,
Dar pentru suflet rezervă-ți porție dublă de pace și de har.
Din apa vieții te adapă neîncetat și caută de te hrănește
Cu pâinea vieții care satură pe orișicine o dorește.
Ne vom smeri mai mult apoi sau, bucuroși de libertate,
Vom alerga din nou după nevoi și vom uita curând de toate?
Vom învăța ceva util și vom păși mai înțelept,
Vom sta de Domnul mai lipiți sau ne vom risipi încet?
Simona Mihăescu
