În memoriam – Andreea Belei (Muth)
În urmă cu aproximativ şapte ani de zile, atunci cȃnd Total Schimbat.ro a luat fiinţă, una dintre persoanele care au fost implicate în această lucrare, a fost şi va rămȃne în inimile noastre, Andreea Muth (Andreea Belei, numele după căsătorie). Totuşi, chiar dacă implicare ei nu a fost de o durată mai lungă sau ani de zile, Andreea a rămas persoana căreia îi păsa de cei din jur şi dorea să arate lucrul acesta.
Ca şi o întrebare fără răspuns care ne frămȃntă de multe ori inimile noastre, aşa s-a întȃmplat şi în data de 06 martie 2017, cȃnd Dumnezeu a hotărȃt să o ia acasă pe Andreea din lumea noastră, lăsȃnd în urmă un tată cu o fetiţă de numai trei (3) luni de zile. Cauza morţii încă nu se ştie sigură, dar ceea ce putem constata este faptul că nu mai este printre noi, printre familia ei şi alături de cei dragi care i-au fost prieteni apropiaţi.
Pe această cale, noi ca şi Echipă, dorim să transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate, şi totodată ne rugăm ca Dumnezeu să vindece acolo unde sunt răni în suflet, să aducă alinare şi încredinţarea că dacă vom sluji pe Dumnezeu cu adevărat ne vom întȃlni odată cu Andreea sus în Ceruri.
Sincere condoleanţe,
Echipa Total Schimbat.to
2 Comments