gândurile unui tânăr întemniţat în Japonia
„Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.” (1 Ioan 3:18-20)
Simt ca un copil, actionez ca un copil, gandesc ca un copil, si, ca sa ma trezesc la realitate, trebuie sa-mi dau jos acei „ochelari roz” ca sa vad cat de rea este aceasta lume, deoarece aceasta este inchisoarea. Deci aceasta e inchisoarea?! Nu este inchisoarea un loc cu fiinte umane, cu inimi, suflete si minti care pot fi schimbate? Desigur, am facut alegeri gresite si suntem pedepsiti, dar inca suntem fiinte umane. Mi s-a spus sa nu arat bunatate, sa nu fiu bun in acest loc, pentru ca acest lucru m-ar pune in pericol, deoarece „aceasta este inchisoarea”.
Din punctul meu de vedere, nu am prins ideea cu „aceasta este inchisoarea” si spuneti-mi cu ce gresesc sau ce este gresit sa fiu ceea ce Biblia ma invata sa fiu chiar si in inchisoare? Nu imi pasa daca asta e inchisoarea sau orice altceva, dar cred ca alta este adevarata problema. De multe ori ne luam viata prea in serios, ne stresam prea mult si de asta avem asa de multe probleme. Copiii sunt inocenti, singurele persoane care nu se ingrijoreaza, ei vad viata roz… Cand spun despre mine ca sunt ca un copil, nu ma refer la lucruri superficiale, ci ma refer la un copil care se simte grozav de fericit, fara ingrijorari, depasind situatia in care sunt, in inchisoare sau nu. Ma simt plin de viata si in aceasta perioada de suferinta, simt nevoia de a face lucruri bune, de a ajuta, de a iubi, de a ierta si uita. Aceasta este viata mea de copil acum. De exemplu, cand am fost mic, de multe ori am mers acasa batut si plangand neintelegand de ce am fost batut. Nu aveam dureri, nu eram handicapat si oricum am fost respins de orice alt copil. Chiar daca eram ranit, urmatoarea zi am mers exact la aceiaşi „prieteni”, iubindu-i poate mai mult decat inainte, razand bucuros, iertandu-i pentru ziua de ieri. Acum, ca sunt mai in varsta, este greu uneori sa iert si imi lipseste aceasta „stare” de cand eram mic.
Asa arata acum fata mea de „copil intr-un corp matur”… Iata de ce simt ca un copil, actionez ca un copil, gandesc ca un copil, si, ca sa ma trezesc la realitate, trebuie sa-mi dau jos acei „ochelari roz” ca sa vad cat de rea este aceasta lume, deoarece aceasta este inchisoarea. Spune-mi daca gresesc sau gandirea mea in legatura cu asta este gresita?!
Mi-e dor
Mi-e dor să stau pe-o plajă în amurg,
Mi-e dor s-aud râurile cum curg,
Mi-e dor de parfumul de liliac,
Mi-e dor de căţăratul într-un copac.
Mi-e dor de leagănele copilăriei,
Mi-e dor de copilul din mine,
Ce n-o să mai fie…Viaţa e plină de culoare,
O auzi chiar şi când pasărea o canta
Cu atata ardoare..Mi-e dor s-alerg pe campii,
Mi-e dor s-admir obisnuitele vrabii,
Mi-e dor sa vad muntii,
Mi-e dor sa miros florile
Din mijlocul curtii…
Mi-e dor de-o plimbare prin padure,
Mi-e dor de gustul fascinant de-alune…Viata e plina de culoare,
O auzi chiar şi când pasărea o cântă
Cu atâta ardoare..Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor…
Articol trimis de Dana Simonescu, pentru Total Schimbat
