Un mic gest al tău poate salva o viaţă
Mark se întorcea într-o zi acasă de la școală, când observă un băiat care se împiedică în fața lui și scăpă toate cărțile pe care le ducea, împreună cu două sfetere, o bâtă de baseball, o mănușă și un casetofon mic de înregistrat casete. Mark îngenunche și îl ajută pe băiat să adune articolele împrăștiate.
Deoarece mergeau în aceeași direcție, îl ajută să ducă o parte din povară. În timp ce mergeau, Mark descoperi că numele băiatului era Bill, că îi plăceau jocurile video, baseball-ul și istoria, și că avea mari bătăi de cap la celelalte materii și că tocmai se despărțise de iubita lui.
Ajunseră întâi la casa lui Bill și Mark fuse invitat înăuntru la o Cola și să se uite la televizor. După-masa trecu plăcut cu câteva râsete și ceva mici discuții, apoi Mark merse acasă.
Au continuat să se vadă în jurul școlii, luau prânzul împreună o dată, de două ori, apoi au absolvit amândoi 10 clase. Au ajuns în același liceu unde au avut contacte foarte scurte de-a lungul anilor.
În final, mult așteptata clasă a XII-a a venit și, cu trei săptămâni înainte de absolvire, Bill îl întrebă pe Mark dacă puteau să vorbească.
Bill îi aminti de ziua cu ani în urmă, când s-au cunoscut pentru prima dată. „Te-ai întrebat vreodată de ce căram atâtea lucruri acasă în ziua aceea?” întrebă Bill. „Vezi tu, eu am făcut curăţenie în dulapul şcolii pentru că nu vroiam să las mizerie pentru nimeni. Depozitasem mai multe pastile de dormit ale mamei mele, şi mă duceam acasă să mă sinucid. Dar după ce am petrecut câtva timp împreună vorbind şi râzând, mi-am dat seama că, dacă mă omoram, aş fi ratat acel moment şi multe altele care ar fi putut să urmeze.
Deci, vezi tu, Mark, atunci când ai ridicat acele ghete în ziua aceea, ai făcut mult mai mult, mi-ai salvat viaţa.
– scrisă de John W. Schlatter din Condensed Chicken Soup for the Soul ( Supă de pui concentrată pentru suflet).
Tradus cu permisiune de pe www.turnbacktogod.com