Articole

O noapte de durere

E trecut de orele 12 noaptea… somnul nu ma ia. Printre zabrelele ferestrei razbate un strop de luna… Incerc sa ma las dus de vis, numarand pina la o suta… experimentul esueaza… urmeaza mii de alte incercari, dar toate fara sens… Intr-un sfarsit… ma regasesc pe culuoarele unui spital, pasesc pe coridoare nesfarsite, recunosc designul clasic al constructiei cu scari largi si balustrade de fier lucrat, toate vechi, negre, unele afumate, mirosul specific ma introduce in ambianta sa… Trec pe linga sala de pansamente, aud un oftat de durere, urmate de cateva vaiete, pasesc sfios si cu sila in continuare… Ma cuprind valurile compatimirii… incerc sa fiu viabil, dar sufletul nu-mi permite… Pe culoar vad cativa pacienti ce umbla alandala, asteptind ceva, sau mai bine zis pe cineva… pe chipurile lor palide ca niste gutuie citesc durere si disperare, ajuns in dreptul lor incerc sa schitez un zimbet de speranta, dar la intersesctia privirelor noastre imi dau seama ca nu mi-a reusit, ma dezamagesc…

Urc la urmatorul nivel, il caut pe domnul Popesc si d-nul Croitoru… asistenta de la receptie imi zice ca d-nul Popescu e in sala de operatii… Ma asez comod pe canapea, stiind ca asteptarea va dura ceva timp… Din partea intunecata a coridorului vine o persoana grabita, imi incordez privirea si recunosc cu greu o fosta colega de liceu, ne salutam grabnic, se scuza si intra in sala de operatii, ma las din nou cufundat in meditatie… imi dau seama ca nu e ceva in regula…

Vis-a-vis, canapeaua e ocupata de o doamna modesta, imbracata elegant, cu o palarie din catifea decorata cu o panglica si cu un ornament de metal. Doamna rasfoieste o carte, pe coperta e zugravit chipul Fecioarei Maria, imi dau seama ca e o carte de rugaciuni… observ cum doamna cu iretabilitate si nerabdare reciteste ceva, inchide ochii, apoi ii deschide, priveste la ceas, apoi la usa inchisa, unde se opereaza un pacient… Se ridica de pe canapea, apoi se aseaza din nou si reia procesul rugaciunii… peste o jumatate de ora ma redic si plec, nu mai pot rabda…

Cobor din nou la etajul precedent, aud un freamat imbibat cu suspine negraite… harmalaie… si zgomot, acompaniat de o voce stridenta ce plange in hohot, in coridor e dezastru. O doamna e cazuta in genunchi pe podeaua rece, fara sa-i pese, printre sughiturile sale abia deslusesc palnsul ei, striga catre Dumnezeu si se intreba de ce i-a luat copilul prea iubit, e un moment de retorica… Isi pune sute de intrebari, si cu lacrimi insangerate implora pe domnul Croitoru sa-i readuca copilul la viata, apoi inchide ochii cu disperare si se intinde jos, nu mai vrea nimic, nici chiar sa mai traiasca…

In coltului interior al ochilor imi apar cativa stropi de lacrimi, ma intreb ce-i despartirea ??? Din sala de opreatie apare un carucior medical… Doamna se ridica, tremurand, se tine de o asistenta medicala, e lesinata de plans , face un pas, al doilea … Tresar… ma trezesc… imi sterg picuri de sudoare de pe frunte, sunt inspaimantat…

Intalnesc zorii diminetii meditand… Realizez ca nu vreau sa fiu desparit de Dumnezeu pentru nimic, acum imi dau seama ca nu cunosc un lucru… Peste ceva timp rostesc o rugaciune si plec la facultate… Ziua intreaga in minte imi rasuna o singura intrebare ” Ce-i despartirea?”

Autor: Petru Ţoi

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close