Ajutoare pentru Sfinţi ?

0
157

Imposibil…cred că apostolul Pavel a luat-o razna…prea multă învăţătură oboseşte mintea…Cum adică, sfinţii să aibă nevoie de ajutoare ?…Păi dacă sunt sfinţi, să se îngrijească Dumenzeu de ei…Daca nu se îngrijeşte, înseamna că nu sunt aşa de sfinţi…Poate că sfinţii spun:  este scris: “nu lega gura boului care treieră”….dar ce, sfinţii sunt boi ?  Si oricum, sfinţii nu au nevoie să mănânce….ei posteasc,  că de asta sunt sfinţi….Iar dacă vor să mănânce, atunci să muncească…doar este scris: “fiecare să trăiască din munca lui”.  Mai mult, sfinţii ăştia sunt şi încăpăţânaţi…ei spun: “cine dă, să dea cu toată inima”.  Adică, pe lângă că le dai, mai au şi pretenţii…De altfel, şi Sfântul Pavel are un tupeu fantastic.  După ce o întreagă epistolă mustră biserica din Corint, în finalul aceleaşi epistole, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, vine şi cere ajutoare….

Chiar dacă modul de prezentare de mai sus este dus la extrem, se întâmplă uneori ca atitudinea noastră să tindă spre aşa ceva. Putem crede că avem cele necesare pentru că muncim şi ne trudim…Putem crede că este imposibil ca cineva să nu aibă ce mânca dacă munceşte…Putem crede că tot ce avem este datorită efortului nostru, că le merităm şi facem ce vrem cu ele….Putem crede că un slujitor al bisericii este obligat să ne ajute indiferent de ora la care apelăm la ajutor, dar noi nu avem nici o obligaţie în a-l ajuta pe el…Putem crede că fără ajutorul nostru biserica ar da faliment…Putem crede multe lucruri, dar mai sunt unii care cred, şi tremură…

Se spune că într-un sat trăiau doi fraţi, fiecare cu familia lui săracă. Unul dintre ei şi-a luat lumea în cap şi a plecat în căutarea unui loc în care să trudească cu spor şi să se întoarcă acasă cu o sumă bunicică de bani.  După câţiva ani de absenţă, soţia celui plecat a aflat că omul ei a murit pe meleaguri străine. Ea s-a aşteptat ca măcar banii agonisiţi de el să-i fie trimişi, dar spre surprinderea tuturor, banii au sosit pe adresa fratelui celui mort. Impreună cu banii, a sosit şi o scurtă scrisoare: „Dragul meu frate, dă-i soţiei mele cât vrei tu, iar restul opreşte-ţi ţie”.  Omul acela era rău şi zgârcit şi n-a dat văduvei decât câţiva bănuţi, oprindu-şi aproape întreaga sumă pentru el şi familia lui.  Fapta lui scandaloasă a revoltat toată comunitatea, dar ce era scris era scris.  Văduva a simţit însă că trebuie să fie şi o altă cale şi a cerut ca problema lor să fie rezolvată de rabinul cel bătrân.  Zis şi făcut, s-au dus cu toţii la rabin.  Bătrânul i-a privit cu blândeţe şi le-a zis: „Problema nu-i grea, dar trebuie mai întâi să-mi promiteţi că veţi face întocmai cum vă voi spune, altfel n-are rost să-mi răcesc gura degeaba.”  Sigur de el, fratele hrăpăreţ s-a grabit să promită înaintea tuturor că vor asculta întocmai.  Atunci rabinul le-a cerut să aducă fiecare partea pe care şi-au luat-o din moştenirea celui plecat.  Când banii au fost aşezaţi iarăşi în doua părţi înaintea lui, rabinul a mai citit odată nota,  adaugând şi un comentariu: „Dragul meu, dă-i soţiei mele cât vrei tu, iar restul opreşte-ţi ţie”.  Eu propun ca să facem întocmai cum a spus el: cât ai vrut tu, să dăm acum femeii, iar restul, adică ce-i dăduseşi ei, să-ţi rămână ţie”. Si rabinul a luat suma mare de bani, a dat-o văduvei, iar pe cei câţiva bănuţi i-a dat celui lacom.

Intr-o bună zi, vom vedea toţi că ce-am dat altora, va fi într-adevar al nostru, iar ceea ce ne-am oprit în mod abuziv şi egoist va fi luat de la noi.  Atunci vom vedea într-adevăr dacă suntem bogaţi sau săraci….

Purtati-va sarcinile unii altora, si veti împlini astfel legea lui Cristos”

Mitica  Irimia, Timisoara

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.