Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi
îngrijeşte de voi. – 1 Petru 5,7
Poate că n-ai auzit de exploratorul african a cărui zi de naştere este astăzi.
Dacă doreşti să citeşti o istorisire adevărată despre o aventură palpitantă, citeşte despre călătoriile lui Mungo Park. În 1905, el a explorat râul Niger, pe o întindere de peste 1600 km, călătorind pe acolo pe unde nu mai fusese niciun om civilizat.
Cu o ocazie, Park s-a pierdut şi era disperat de bolnav. I se părea că până şi Dumnezeu l-a uitat. Zăcând pe pământ în junglă, de-abia mai putea să vorbească; era în stare muribundă când privirea lui s-a oprit asupra unei bucăţi de muşchi proaspăt, de culoare verde. Frumuseţea acestuia i-a adus oarecum bărbatului bolnav şi descurajat viaţă şi speranţă.
Mungo Park şi-a zis: „Niciun ochi omenesc, afară de al meu, nu poate vedea această bucăţică de muşchi şi totuşi Dumnezeu îl păstrează verde şi frumos. Chiar dacă eu nu l-aş fi văzut niciodată, Dumnezeu îl va iubi mai departe şi îi va purta de grijă. Dacă Dumnezeu este atât de îndurător şi iubitor, încât să-i poarte de grijă acestui muşchi, sunt sigur că El îmi poartă şi mie de grijă, aşa că o să mai fac o încercare.”
Fiind încă bolnav, Mungo s-a ridicat din patul lui din junglă şi a mers la întâmplare. În curând, a găsit hrană şi a pornit la drum spre prieteni. El şi-a îndeplinit sarcina şi s-a întors acasă în triumf. Asupra lui au fost îngrămădite multe onoruri, pe care nu le-ar fi primit dacă n-ar fi fost acea bucată de muşchi şi asigurarea pe care el i-a dat-o că Dumnezeu îi poartă de grijă. Adolescenta Jennifer a avut o experienţă asemănătoare. Din anumite motive, ea a fost teribil de descurajată şi se întreba cum va mai putea să trăiască. Căminul ei era departe şi nu se putea gândi la nimeni căruia să-i vorbească despre necazul ei.
Închizând cărţile, Jennifer a părăsit dormitorul şi a mers peste terenul şcolii, până la un spaţiu cu copaci, care mărgineau un pârâu spumegând.
Ea s-a aşezat sub un stejar şi a privit înspre vârful lui, atât de sus deasupra ei. Ceva din verdeaţa pădurii şi tăria copacilor i-au vorbit despre pace şi speranţă. Gândurile ei au fost îndreptate către Dumnezeu şi ea I-a spus Lui despre toate problemele ei.
Jennifer s-a întors în camera ei în acea zi, zâmbind, pentru că lăsase grijile
ei la Acela care a făcut pomii şi pârâul care spumega.
Sursa: Revista Respiro
