“Faraon” a fost denumirea pentru conducătorul suprem al Egiptului. Termenul înseamnă “casă mare” şi a fost folosit iniţial pentru a desemna locuinţa sau palatul regal. Cu timpul, acest termen a ajuns să fie folosit cu semnificaţia de “alteţea sa” sau “majestatea sa”.

În mistica egipteană, Faraon era Zeul şi  el deţinea cheia comunicării cu dumnezeii cosmic ai universului. Cuvântul lui avea putere de lege. Întreaga ţară era proprietatea Sa. Când murea un Faraon, el trecea în lumea de dincolo ca un fel de stăpân al celor de dincolo. Egiptenii îşi dădeau o mare silinţă să îmbălsămeze cadavrul Faraonilor şi să-l omoreze cu toate bogăţiile care să-i ateste “rangul în viaţa eternă”. Celebrele piramide ale Egiptului şi sarcofagurile de aur şi nestemate ne-au rămas ca dovezi ale acestor strădanii. Nu este de mirare că tot felul de hoţi de morminte au căutat mereu să descopere locul de îngropare al Faraonilor.

La cârma Egiptului s-au succedat un total de treizeci de dinastii. Biblia nu-i pomeneşte de obicei pe faraoni pe nume. Din cercetările arheologice îi putem totuşi identifica pe unii. Iată câteva împrejurări în care Scriptura îi aminteşte pe Faraonii Egiptului.

  • Când Avraam şi Sara au ajuns în Egipt, ei au fost chemaţi la “casa lui Faraon” (Gen. 12:14-20).
  • Solomon s-a căsătorit cu fata lui Faraon şi şi-a câştigat Egiptul ca aliat de nădejde (1 Regi 3:1). Acest Faraon a cucerit mai târziu Ghezerul de la canaaniţi şi l-a dăruit ca zestre fetei lui, nevasta lui Solomon (1 Regi 9:16). Împăratul Ieroboam a căutat refugiu la curtea Faraonului Şişac (1 Regi 11:40).

Cel mai renumit Faraon din Biblie este însă acela căruia i-a cerut Moise să lase poporul Domnului să părăsească Egiptul. Egiptologii oscilează încă asupra identităţii acestui Faraon. Unii spun că ar fi vorba de Amenotep II (1.450 – 1.423 î.Hr.), alţii cred că este vorba de Ramses II (1.301 – 1.234 î.Hr.). Acest suveran al Egiptului s-a încumetat să se împotrivească planurilor lui Dumnezeu. Urmarea semeţiei lui a fost o serie de zece “plăgi” trimise de Dumnezeu asupra ţării. Faraon nu s-a lăsat înduplecat decât atunci când îngerul morţii a ucis pe toţi întâii născuţi de parte bărbătească din ţară, în numărul lor fiind şi fiul lui Faraon (Exod 12:29-33).

În ultima parte a vieţii sale, profetul Ieremia a fost târât de poporul evreu neascultător în Egipt. Acolo, el a profeţit că Faraonul Horfa va avea aceeaşi soartă ca toţi ceilalţi împăraţi care nu s-au supus de bunăvoie înaintea împăratului Babilonului. Mesajul profetului a sunat ca un cântec de jale la adresa poporului ales, aflat într-unul dintre cele mai întunecate ceasuri ale istoriei sale (Ier. 44:30).