Va fi odată o pace, pe veci netulburată,
Va creşte odată grâul ca cedrii din Liban;
Va fi odată o turmă, din lumea asta toată,
Şi mieii nu o să aibă atunci niciun duşman!
 
Iubirea o să aibă o patrie slăvită,
În care Adevărul, doar El, va fi Împărat,
În care bucuria va fi desăvârşită,
Şi Domnul singur fi-va de-a pururi adorat!
 
Acum mă rog cu fraţii, plângând cu frunţi plecate,
Aici stropind cu lacrimi atâtea căi de dor;
Acolo însă, toate, pe veci, vor fi uitate!
Ne vom scălda în iubire, în veşnicul izvor!
 
O, viitor de aur, cuprinde-mă în tine,
Cu inima şi ochii desprinşi de tot ce îi jos!
Să ai pe totdeauna tot sufletul din mine,
Aprins ca o mireasmă, pe calea lui Hristos!