Şi frunzele s-au veştejit

Şi frunzele s-au veştejit,
Căci iată toamna a sosit,
An după an se duc în zbor,
Toate se duc în viitor.

Şi tu eşti o floare, să ştii,
Oricine în lume ai fi;
Odată în praf şi pământ
Cădea-vei ca frunza în vânt.

Priveşte în urmă cu anii grei,
Cum au trecut ca şi un vis!
Erai copil… copiii tăi
E tot ce viaţa ţi-a promis.

Şi tu eşti o floare pe lac,
Ce apele mari o desfac,
Petalele tale se frâng
În urmă rămân cei ce plâng.

Deci nu uita şi dacă vrei,
Tu iarăşi poţi să înfloreşti,
În veşnicii sunt fraţii tăi,
Depinde cum te pregăteşti.

Un lucru aş vrea ca să ştii,
Acolo, în raiul ceresc,
Acolo sunt apele vii,
Şi florile nu veştejesc.