Purtăm în suflet dor de veşnicii

Purtăm în suflet dor de veşnicii,
Şi în orice clipă îl trăim,
Suntem pe veci ai cerului sfinţi fii,
Şi pentru El oricând vrem să murim.
 
Isuse, viaţa noastră ai aprins,
Pământul întreg şi iadul ai învins,
În urma Ta învinge-vom şi noi,
E aproape judecata zilei de apoi.
 
E mare noaptea în care vieţuim,
E tare iadul pe pământ,
Dar noi suntem din sfânt Ierusalim,
Şi ţara noastră este peste mormânt.
 
Dureri avem atât de alinat,
Şi atâtea lacrime sunt de şters,
E aşa turbată marea de păcat,
Şi atâta rătăcire în univers.
 
Vor trece multe întunecate văi
Cu acelaşi dor neîmplinit,
Dar vom scăpa de lumea celor răi,
Speranţe în suflet Tu ne-ai dăruit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button