E amurg. Se îmbrăţişează…
E amurg. Se îmbrăţişează,
Îşi dau mâna şi fac schimb.
Ziua pleacă, înaintează
Noaptea argintie în nimb.
Vântul serii parcă îl cheamă
Iar la harpă pe David;
Largi ecouri blând destramă
Al cântărilor bolid.
Ce acorduri sublime şuvoi se revarsă
Din harpa divină în cânt uşor.
Cuprinde în cântec doar glorii de slavă,
Spre lauda Celui în veci Salvator.
Jos, în vale, în depărtare,
Răspund turmele de oi,
Şi Sionul sfânt, din zare,
Prin ecou, răspunde apoi.
Stelele pe boltă cântă,
Munţi şi văi răspund cu zor,
Şi prin simfonia sfântă,
Toate în şir slăvesc cu dor.
Când s-au stins pe rând, blând, arma
O atârnă într-un cui
Şi pleacă împăcat să doarmă,
Tot prin gând cu harpa lui.
Se trezi apoi în noapte
Şi o aude iar cântând!?!
Vântul luneca prin coarde,
Cântul sfânt continuând.