Dacă te simţeşti vreodată trist şi apăsat

Dacă te simţeşti vreodată trist şi apăsat,
Şi de casa părintească te-ai îndepărtat,
O, adu-ţi, adu-ţi aminte de cărarea dinainte;
Te va duce la pieire, dacă nu te întorci!
 
Vocea sfântă şi duioasă strigă neîncetat:
„O întoarce-te acasă, fiu îndepărtat!
Lasă lumea păcătoasă şi vino din nou acasă,
E destul cât pribegit-ai, fiule pierdut!”
 
Dacă te întorci acasă, te vei bucura,
Şi inima ta, în Domnul, se va desfăta,
Căci din zorii dimineţii, până la amurgul vieţii,
Îţi va  trimite rouă cerul, dacă te smereşti.
 
Ca şi pomul lângă apă te vei înviora,
Şi inima ta, în Domnul, se va bucura.
Vei striga fără încetare: „Eşti o Stâncă de salvare
Care mi-a ieşit în cale şi m-a mântuit!”
 
O, întoarce-te acasă, nu mai zăbovi,
Nu mai sta pe căi deşarte, trist şi obosit,
Căci iubirea Lui cea mare este gata de iertare,
O, ascultă a Lui chemare până nu îi târziu!