Articole

Privește la Isus!

Atunci când falimentul pândește, eșecul domnește, iar carnea zidește, privește la Isus. Ațintirea ochilor la Isus nu e de fapt o conștientizare inedită. Să privești la Isus înseamnă să privești la El, și atât. Faptul că, atunci când privești la El, îți observi păcătoșenia și nemernicia, asta nu e de fapt un scop, ci o opțiune. El a cerut din partea noastră două acte importante: pocăința și credința.

• Pocăința (metanoia în original) semnifică o schimbare a minții, care afectează doar intelectualul și starea emoțională. Pocăința te face conștient de păcatul tău și îți provoacă o stare de regret. Dar se poate limita doar la atât!

• Credința se bazează pe: cunoașterea Lui, acceptarea cerințelor Lui, identificarea cu El. Credința în actul convertirii e întoarcerea sufletului la Dumnezeu, pe când pocăința e întoarcerea sufletului de la păcat.

(a). pisteuo – a crede – la nivelul minții;

(b). pistis – credință – a avea la nivelul inimii;

(c). pistos – credincios – a fi, a avea voință.

Credinciosul trebuie să creadă cu mintea, să simtă cu inima și să acționeze fiind credincios.

Dar totuși una fără alta nu fac sens.

Atunci când toată viața ai fost un om al păcatului și te-ai trezit la realitate, ți-ai văzut starea, iar mai apoi te-ai căit, aceea poți numi “pocăință”. Dar asta nu te va determina să moștenești Împărăția.

• Pentru că lipsește credința.

Uitându-ne la Marcu 16:16, putem observa cum de data aceasta botezul este legat de credință. Te poți boteza, și să nu fii mântuit. Poți crede “despre“ Hristos, dar nu “în“ El. Dar faptul că crezi în El și te botezi, prin credință, atunci vei fi mântuit. Aceeași ecuație, același rezultat. Secretul rezultatului constă în legătura dintre acestea.

Isus totuși dorește ceva mai profund. Chiar dacă relația noastră cu El, de multe ori, e una praf și pulbere, ea poate fi reabilitată. Cerința Lui este de a ne aținti ochii la El.

Viețile noastre devin niște clădiri, ce se risipesc pe zi ce trece, atunci cănd suntem noi centrul. Relațiile noastre cu societatea devin frunze ce cad din copacul etern al vieții. Devenim cuprinși de frică. Nu putem împlini de multe ori pocăința. Nu putem ajunge în momentele cumplite la credință, nicidecum. Suntem înăbușiti și fără speranță.

Totuși, un singur lucru mai vrea de la noi!

Privirea la El. Privind la lucrarea Lui, conștientizăm că faptele noastre, truda noastră, eșecul nostru, reușita noastră sunt zero față de ceea ce a făcut El (2 Timotei 1:9).

Rușinea față de Isus încetează acolo unde începe pocăința și credința! Îndrăzneala este începutul acțiunii. Îmi place mult ideea lui Seneca: “ne lipseşte îndrăzneala nu pentru că lucrurile ar fi grele. Ele sunt grele tocmai pentru că ne lipseşte îndrăzneala”. De fapt, orice înfrângere poate fi o victorie. Totul constă în privirea noastră, cum privim problema sau situția, și prin ochii cui.

David Nedelcovici

Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button