Articole

Conduși de fire sau de Duh?

Photo by Aaron Burden on Unsplash

Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alții: „Cu adevărat, OMUL ACESTA ESTE UN UCIGAȘ, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare” (Faptele Apostolilor 28:4).

Aici vedem cum barbarii de pe insula unde au naufragiat Pavel și cei peste 200 de oameni din corabia sfărâmata, FĂRĂ SĂ CUNOASCĂ NIMIC despre Pavel, emit această judecată „UCIGAȘ”. Mai târziu, tot ei sunt aceia care spun că Pavel de fapt este un zeu, văzând că nu a murit în urma mușcăturii.

Dacă dorim să ne evaluăm viața noastră, să vedem dacă suntem conduși încă de fire sau nu, să fim atenți dacă emitem judecăți despre semenii noștri în necunoștință de cauză. Firea pământească nu este interesată de adevăr, de circumstanțe, de motivații, ci doar să găsească o persoană pe care să o poată vorbi de rău, pe care să o clevetească. Dacă încă mai judecăm pe frați sau oameni, atunci DA, SUNTEM CONDUȘI DE FIRE.

Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo (Faptele Apostolilor 20:22).

Aici îl vedem pe Pavel, care nu știa, NU CUNOȘTEA ziua de mâine, dar era plin de Duh și se ducea înainte. Unui om, condus de Duhul, îi este de ajuns prezența Domnului. Pentru el, necunoașterea zilei de mâine nu este un motiv de frică, de teamă, ci plin de bucurie este gata să-L slujească pe El în continuare.

Noi de cine suntem conduși? De fire? Avem încă judecăți în inima noastră pentru semenii noștri? De Duhul? Avem prezența Domnului în inima și dorința de a-L sluji pe El, fără frică, fără teama zilei care va veni?

Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! Să ne lăsăm călăuziți de Duhul!

Trimis de Boca Ioan, pentru TotalSchimbat.Ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button