Poezii

Înșelați cu pace trecătoare!

de Traian Suciu
Mirosea salvie și tămâie în a Iudeii mare grădină,
În ceas când roua n-a cernut cu abur tot pământul,
Când licurici au ațipit, stingând în ei a lor lumină,
Și n-a plecat din prag de casă încă vântul.
Era o liniște îndestulată lângă a Ierusalimului cetate,
Când toate pluteau în starea aceea  primitivă,
Când nu puteai lungimea nopții a socoate
Și nici a scoate vreun lucru din starea lui tardivă.
Nici țipăt sau schelăit pe uliți nu se aude…
Nici behăit în țarcuri, printre turmele de vite;
Nu umblă, nu zboară viețuitoarele zalude,
Doar visele se întețesc cu gânduri ce se strecoară otrăvite.
O tihnă cum n-a mai fost demult prezentă
Acompaniază somnul la cărturari și farisei,
Iar preoților, în subconștient, le face complezentă,
Să nu-și mai simtă starea de uzurpatori și de mișei.
Ce larg le este patul și moale rogojina…
Ce aer răcoritor le mângâie gâtlejul!
Acum c-au îngropat pe Cel ce le-a luat din viață toată stima,
Că condamna fățărnicia în ei de câte ori avea prilejul.
Iar mușchii feței lor li se destind în pace,
Iar pleoapele se dilatează când văd în piețele visării plecăciuni;
Imaginea aceasta e realitatea ce atât de mult le place:
Să fie adorați când milostivesc și fac la rugăciuni.
Dar deodată o zarvă, ce părea doar un ecou de ieri,
Se întețește și vine…vine ca zgomotul de bătălie;
Furtuna parcă a propășit acum din slabe adieri,
Iar noaptea dispare că vine lumina purtată în făclie.
În poarta unuia izbește un pumn în disperare,
lar altul se aude un zăngănit de lance în ușă,
Pun mâna panicați și scapără amnare
Că spaima e un asasin ce gâtul li sugusa!
În pragul casei lor pășesc soldații cu fețele livide,
Cu tremurat vizibil în fiecare mădular și -n glas;
Nu seamănă a gardă, ci mai degrabă a roiuri de silfide,
Că picur de curaj în ochi nu văd că le-a mai rămas.
Îngână unul ceva, dar nimic nu se-nțelege,
Iar altul, la rândul lui, se bâlbâie neputincios,
Că două vorbe de tremurat nu poate ca să lege,
Dar înțeleg din opintelii lor c-a-nviat din mormânt Cristos !
Aduc înfrigurati degrabă punga și cumpără tăcerea,
Cu poveștile minciunii în plen de Sinedriu ticluite;
Ascund cu mită, mârșav de lume, învierea
Ca să rămână o înșelare prin intrigi măsluite.
Se duse ca un fuior de fum plăpândă siguranța
Că n-au reușit să țină în dos de piatră adevărul,
Că n-au omorât decât odată la univers speranță
Și glasului domnesc n-au reușit să pună în veci ivărul!
Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button