Ancora
de Aurel Cercelaru
Pe luciul apei străvezii
Sclipesc luminile opale;
Corabia din zări pustii
Plutea zdrobită de rafale.
Cu suflu mândru, legănat,
Vântu-și croieste drum spre seară;
Șuieră parcă deșănțat,
Zdrobind, alene, bolți de-aramă.
Din valuri el își face zid
Și curmă în amurg durerea,
Parcă ar fi stăpân frivol
Adulmecându-și vag puterea.
Pe punte, jos, noian, acerb,
Suite de sclipiri cu apă
Inundă vasul legănat
De-o melodie prea opacă.
Catargul stă fix, neclintit,
Îndură și-apoi iar îndură,
Din ploaie curg mulțimi de stropi,
Cârmaciul simte groaza vremii.
Dintr-un oftat prelung, precis,
Își înștiință toată suita,
Dar un fior rece, nescris,
Mai străbatu odată bolta.
În zare zbucium și amar!
La pupă, dor de străluciri albastre,
Noian de fulgere apar,
Încătușând inimi în glastre.
Dar șuieratul neoprit
Își schimbă de acuma tonul!
Cârmaciul ancora-azvârlit
Și-apare, în sfârșit, și domul.
Stăpân pe astrul tutelar,
A fost și fi-va numai DOMNUL,
El poruncește foarte clar
Și norii își adulmecă iar somnul.
Nădejdea, ancora de vis,
Arunc-o fără ezitare,
Oricâți corăbieri ți-au zis
Că nu mai scapi din încercare!
Pe țărm, aproape chiar pe mal,
E STÂNCA, neclintită, tare,
Sloboade ancora din val,
O dimineață de cristal,
Un SOARE veșnic, făr’ amar,
Te-așteaptă survolân’ în zare!