ArticoleEditoriale

Ironia timpului: capcanele pierderii de vreme

Trăim într-o lume nebună: totul este spre a ne uşura munca şi totuşi, nu avem timp. Totul apare nou, mai sofisticat sau mai simplu pentru ca noi să putem „salva” timp, pentru ca noi să putem să facem totul mai uşor, mult mai uşor. Însă, cu tot acest nou şi bun pentru om totuşi nu există timp. Nu avem timp pentru soţie să îi spunem blând aprecierile, nu avem timp să îi spunem soţului cât de harnic este şi să mai renunţe la una alta ca să se bucure de linişte, nu avem timp liniştit în care să ne bucurăm cu copiii, sau avem dar oarecum e acel timp rămas- „dacă mai apucăm, ieşim în parc”.

Unde este înrădăcinată problema? La mine. La alegerile egoiste, la dorinţe nefolositoare, neînţelepte, la tot ce ţine de trecut şi care a afectat prezentul iar viitorul e gata să îl înghită. Două dintre cele mai periculoase şi observate probleme care duc la înrădăcinarea tot mai adâncă a pierderii timpului sunt relaţiile şi dorinţa după nou.

Relaţiile

Relaţiile cu alţii. Cum? Eu care nu am timp, să mai relaţionez cu alţii, să ies în oraş, sau să stau la telefon? Pe aproape! Relaţia cu Social Media. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să îţi apară pe ecran noile poze postate de x şi y şi să bombăni chiar şi numai în gând lucruri negative? „Oh! Ce extravagant a fost îmbrăcată!” „Vai, cum pot fi aşa neînţelepţi aştia?” Şi…timpul s-a scurs şi au trecut ceva ore bune.

Facebook-ul ne macină viaţa. Privim- dorim- invidiăm. Această reţea de socializare e creeată cu o latură psihologică veninoasă (asemenea şi restul: instagram, ş.a). Mereu ne pune în competiţie în ascuns, mereu ne şopteşte să ne etalăm cu ce am făcut, unde am fost, ce am mâncat, cu cine, cum arată noul Ipad, cât de pompoase şi nemai-întâlnite hăinuţe are copilaşul, şi aşa mai departe. Fără să realizăm ne trezim frustraţi şi cu o mai mare dorinţă de a posta, de a arăta lumii cât de fascinant mă simt şi cât de cool arată casa mea, soţul meu, familia, inelul de logodnă, etc. Domnul Isus ne învaţă prin Cuvânt ca să nu privim în alte locuri mai mult decât la cruce. Şi să nu uităm căci cu cât judecăm pe alţii cu atât mai mult nu vom avea puterea să îi iubim, şi astfel încălcăm porunca. Şi parcă nici măcar nu realizam asta!

Dorinţa după nou

Chiar şi dorinţa este creeată de Dumnezeu. Dar după cum omul ştie strica tot, dorinţa se strică şi ea tot mai mult. De câte ori nu am luat telefonul în mâna şi peste câtăva vreme am privit ceasul şi am murmurat adânc „Extraordinar! A trecut o oră şi nu am făcut mai nimic decât să caut o reţetă!” Informaţiile noi, necesare şi chiar bune caută să ne înghită. De ce? Pentru că nu avem limite! Nu vrem să spunem: „am găsit ce căutam, acum voi reveni la ceea ce făceam” sau „caut ce am nevoie nu altceva” şi mereu ne furăm noi timpul pentru că lăsăm ca privirea să ne îndrume şi să dorim orice e nou.

Conform Cuvântului sfânt şi bun „a dori” înseamnă „a pofti”. Aici poate fi vorba de orice lucru, fie el mic sau mare. Noi tindem să spunem că e greşit doar să îţi doreşti ce are altul pentru că aşa scrie în porunca a zecea. Dar, acum trăim vremuri când suntem înconjuraţi de care mai de care mall-uri şi clădiri pline cu materialism încât dacă privim la ele ne sclipesc ochii. Această dorinţă de a avea încă ceva nou, de a fi la modă, de a arăta lumii cum sunt eu, ce am eu, ne fură întâi privirea iar mai apoi fără să realizam, inima.

Un proverb înţelept spune în felul următor: Semeni un gând- seceri o dorinţă, apoi o faptă, apoi un obicei iar mai apoi… consecinţa tragică sau preafericită. Nu trebuie învestit acolo unde există deja ce e necesar. Nu ne trebuie altă canapea dacă aceasta e bună şi folositoare. Însă noi mereu ne lipim de decor, de aparenţa noastră în public, şi multe altele iar astfel ne pierdem printre lume. Da, printre lumea din care Domnul Isus s-a rugat nu ca să ne scoată Dumnezeu din ea ci ca să ne păzească de cel rău. Noi am ajuns să ne pierdem printre ea, ascultând şoapta celui rău, în loc să alegem să ne ferim, ca astfel să vadă şi ei Lumina.

Vindecarea faptelor zilnice vine dinlăuntru. Din dorinţa spre sfinţire. Să nu uităm să fim atenţi la lucrurile cele mici, ca să ne putem impune limite, altfel vom da de consecinţe mari şi distrugătoare care ne vor aduce ura, poate divorţul, boala şi în final moartea cauzată de noi. Să fim înţelepţi, să alegem înţelept!

 

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button