”Am intrat în magazin istovit. Nu vroiam decât să-mi fac cumpărăturile şi să plec. Atunci, s-a trânit cineva în mine. A început să mă agreseze. Am protestat. Am început să lovesc cu pumnii. Trebuia să scap! Apare poliţia. Omul din faţa mea are geaca ruptă şi un dinte scos. Eu sunt istovit. Ca prin vis mă iau pe sus şi mă aruncă într-o celulă mizeră. Apa picură. Aud de undeva, de departe tare, cuvântul: 6 luni. ŞASE!!!!! Pentru că am întors un pumn unei persoane care m-a provocat din senin! ŞASE!!! Cine?? Cineee??!!! Ameţesc. Mă sprijin pe cimentul rece. Încep să plâng cu lacrimi amare. Ce va zice fiul meu cel mai mare? Cum mă va privi? Are doar 19 ani. E în primul an la facultate. E la medicină. Şi tatăl lui, oh, tatăl lui este un întemniţat! Şi, şi…scumpul meu fiu. Are doar 17 anişori şi e bolnav de leucemie. Cine o să fie alături de el perioada asta? Cine o să-i spună că totul va fi bine? Cum am ajuns în situaţia asta? Doamne, exişti?? Unde eşti? Şi…pruncii ce doi. Fetiţa mea. Singura mea fetiţă. La 12 ani ai să stai fără tată. Tu, iubitul meu fiu, la 9 ani ai să înduri batjocură. Toţi te vor izola. Oh, ce v-am făcut eu vouă?? V-am distrus viitorul. Cine o să aibă grijă? Cine? Şi au trecut doar 4 luni de când…de când…mama voastră a murit. Patru luni întregi de când durerea ne-a măcinat sufletul. De ce a trebuit să se sinucidă? De ce nu a suportat faptul că nu mai vede lumina zilei? DE CE??? DUMNEZEULE, unde eşti?! Exişti? Dacă da, DE CE m-ai părăsit Dumnezeul meu?”
Această poveste este adevărată şi este a unui tată întemniţat în Bucureşti. V-am scris în cuvinte puţine viaţa lui pentru că am vrut să realizaţi şi de această dată ce se ascunde în spatele gratiilor. Am vrut să auziţi şi voi acel strigăt mut…
Scris de Alina Ilioi
