Mesaje Creștine

Vezi și mesaje creștine de:
  1. Dacã existã undeva un om mai incompetent decât mine, dar care-L cautã pe Dumnezeu mai sincer decât mine, pe acela îl va folosi Dumnezeu înaintea mea.
  2. Ceea ce alții disprețuiesc, Dumnezeu este încântat să onoreze.
  3. Dacă noi nu suntem dispuși să participăm la schimbare, Dumnezeu va căuta alți tineri; dacă nu va găsi, El va aștepta… altă generație.
  4. Dacă găsesc în mine o dorință pe care nicio experiență din lumea asta nu o poate satisface, atunci cea mai probabilă explicație e aceea că am fost creat pentru o altă lume.
  5. Iadul e dovada respectului și a dragostei din partea lui Dumnezeu pentru om. Dacă nu L-ai vrut în viața asta, de ce să te oblige să stai o veșnicie alături de El în cer?
  6. Biblia este singura carte al cărei Autor este prezent când o citești.
  7. Cei mai mulţi oameni nu vin la Cristos ca reacţie imediată la o predică pe care o aud într-o sală plină de oameni. Ei vin la Cristos din cauza influenţei unei persoane care trăieşte pentru gloria lui Isus şi în care efectiv Îl vezi pe Cristos ca Domn, Mire,Iubit, Rege, Stăpân, Prieten şi Mântuitor.
  8. Dacă credinţa ta nu te schimbă, ea nici nu te-a mântuit!
    Nu poți deveni parte din poporul lui Dumnezeu, care este Biserica lui Cristos, printr-un act de voință, sau prin schimbare de caracter, sub influența anumitor persoane din conducerea bisericii, ci trebuie să fii născut din nou din sămânța lui Dumnezeu!
  9. Dacă te poți uita la păcat fara niciun regret, atunci nu te-ai uitat niciodată la Hristos.
  10. În spatele oricărui învingător stă cineva care spune:”Am ÎNCREDERE în TINE”.
  11. URGENT! Scuză-mă că te incomodez, e foarte urgent. Am un prieten care a venit de foarte departe și trebuie să rămână undeva. Astfel, I-am indicat casa ta. Te rog primește-L și iubește-L. Numele Lui e Isus Cristos . Acum spune bine încet: ¨Poți intra, Doamne, eu am nevoie de Tine, curăță inima mea cu sângele Tău și binecuvântează familia mea.¨ Trimite la 20 persoane și Dumnezeu poate schimba viața cuiva prin tine. Dacă vei refuza, amintește-ți! Isus a spus: „Dacă mă negi între oameni, te voi nega înaintea Tatălui.
  12. Prognoza meteo! Mâine, ca astăzi, cerurile vor arăta slava lui Dumnezeu, iar soarele va reflecta razele îndurării Sale! Atenție! Din regiunea Paradis se va îndrepta spre tine o ploaie de binecuvântări! Nu-ți lua umbrela, lasă-le să te cuprindă pe deplin..! Meteorolog de serviciu: silvian4mission
  13. Fă-ți timp să trăiești – este secretul succesului; fă-ți timp să gândești – este sursa puterii; fă-ți timp să te joci – este secretul tinereții; fă-ți timp pentru prietenie – este sursa fericirii; fă-ți timp să râzi – îți va ușura povara vieții; fă-ți timp să visezi – îți va învăța sufletul să zboare; fă-ți timp pentru familie – este mereu aproape.
  14. Când Satan ți-aduce aminte de trecutul tău, adu-i aminte și tu de viitorul lui!
  15. Dumnezeu merge în fața ta ca un ghid, în spatele tău ca un protector și lângă tine ca un prieten.
  16. Din vuietul mulțimii retrage-te-n tăcere, mereu din bunătate fă-ți zilnic o plăcere; prin lumea nedreptății păstrează-ți calea dreaptă, căci vei primi odată din ceruri o răsplată!
  17. Biblia nu este învechită, nici modernă, ci este eternă. Citiți-o și vă veți convinge de adevărul mântuirii prin credința în Mântuitorul Isus Hristos.
  18. Bunătatea inimii… frumusețea sufletului..!
  19. Sufletul n-ar avea curcubeu dacă ochii n-ar avea lacrimi!!
  20. Să mergem la lumea aflată în nevoie, ducând Cuvântul de care are nevoie!!
  21. Valoarea Bibliei nu constă în simplul fapt al cunoașterii ei, ci în ascultarea ei.
  22. Poți aduna multă cunoștință prin efortul propriu, dar adevărata înțelepciune vine numai de la Dumnezeu!!
  23. Încearcă să numeri stelele într-o noapte senină ca să vezi cât de des Se gândește Dumnezeu la tine; încearcă să numeri infinitatea de flori pe o pajiște și ai să vezi de câte ori încearcă Dumnezeu să-ți facă bucurii. Ai numărat gingașii fulgi de nea într-o zi de iarnă? De atâtea ori caută Dumnezeu să te susțină.
  24. Dumnezeu este partenerul nevăzut în orice lucrare de calitate!!
  25. Credința mică te poate duce în cer, dar una mare poate aduce cerul la tine!!
  26. Dumnezeu este cunoscut că folosește lucrurile nesemnificative pentru a realiza lucruri imposibile!
  27. Omul propune, dar Dumnezeu dispune!
  28. Marile bătălii ale vieții se dau zilnic în încăperile tăcute ale sufletului!
  29. O Biblie uzată de mult citit este semnul unui suflet bine hrănit!
  30. Nu te uita cu coada ochiului la ispită, în timp ce te rogi să nu cazi în ea!
  31. Biserica înrădăcinată în Dumnezeu nu va putea fi niciodată dezrădăcinată de om!
  32. Inima lui Dumnezeu este mișcată ori de câte ori inima copiilor Săi este încercată!
  33. Nu există biruință fără suferință!
  34. Să fii salvat aici  înseamnă să fii în siguranță dincolo!
  35. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze prima dată în viața ta, și apoi lasă-L să lucreze prin viața ta!
  36. Fii tu însuți schimbarea pe care o dorești de la lume!
  37. Nicio datorie nu este mai urgentă decât aceea de a spune „mulțumesc”.
  38. Viața este ca o piesă de teatru; nu lungimea ei contează, ci felul cum își interpretează rolul.
  39. Puterea este capacitatea de a transforma intenția în realitate și de a o susține.
  40. Ca un lăstar frumos și verde într-un pământ uscat de soare, ca un izvor ce nu se pierde printre nisipuri arzătoare, așa să fie a ta ființă în lumea plină de-ntuneric, să-mprăștii pururi prin credință: viață, pace și lumină!
  41. O gradina cu flori si bucurie e sufletul, o poveste cu multe mistere e viata, dar cel mai scump tezaur de pe pamant e DRAGOSTEA.
  42. Cand lacrima arde fierbinte pe obraz si salvarea nu vine, nu uita ca Domnul n-a plans in necaz, dar plange alaturi de tine !
  43. Nu dispera cand greul vietii te apasa, si nici nu plange pentru al tau destin, caci dupa suferinta viata-i mai frumoasa, cum dupa ploaie ceru-i mai senin !
  44. Dumnezeu e prea bun ca sa fie crud, prea intelept ca sa greseasca, prea puternic ca sa scape lucrurile de sub control, te iubeste prea mult ca sa te paraseasca !
  45. Dumnezeu a pus deoparte lucruri mari pentru tine! Traieste viata la maxim! Apreciaz-o la adevarata valoare, pentru ca viata e fragila si trecatoare !
  46. Invata nu mult, ci cu staruinta; roaga-te nu mult, dar cu credinta; iubeste nu mult, dar cu adevarat !
  47. Priveste la Isus, a carui dragoste e mai mare ca orice, si inima ta va fi inviorata in orice stramtorare…
  48. Rugaciunea nu este de a-L influenta pe Dumnezeu, ci de a schimba natura celui ce se roaga !!
  49. Fericirea nu este o destinatie, ci un mod de a calatori!
  50. Iubeste, caci numai iubind poti vedea frumusetile vietii, astfel vei fi mai fericit si orice obstacol il vei trece mai usor!
  51. Nu uita ca viata este o lupta, trebuie doar sa invingi cu un zambet lacrimile, cu intelegere cearta, cu bratele deschise pe cel ce te uraste, cu sinceritate pe cel ce te iubeste si vei vedea cum viata ta devine un drum spre fericire!
  52. Lasa-te modelat de mana Creatorului, pentru ca la sfarsit sa-ti dea chipul minunat de inger!
  53. Daca atunci cand crezi ca nu mai poti sa faci nimic, te-ai ratacit in pustiu si totul pare pierdut, aminteste-ti ca speranta este Dumnezeu!
  54. Inainte de a adormi da-I lui Dumnezeu toate ingrijorarile tale, oricum sta treaz toata noaptea, iar cand tu nu vei mai vorbi El iti va asculta inima!
  55. Un zambet nu se plateste, dar valoreaza mult, dureaza un moment, dar se pastreaza in minte intotdeauna; nimeni nu-i atat de bogat incat sa nu aiba nevoie de un zambet, dar nici atat de sarac incat sa nu-l poata oferi!
  56. Pe masura ce vei merge pas cu pas, EU voi deschide calea inaintea ta, El ne da suficienta lumina pentru astazi, suficienta putere pentru o zi… ISUS TE IUBESTE!
  57. Un zambet pretuieste mai mult decat aurul, pentru a-l oferi nu ne costa nimic, in schimb in ochii celui cel primeste valoreaza mult mai mult!
  58. Iubeste-L, daruieste-I tot ce e mai scump, „inima”, caci El(Isus) a fost cel care a platit mai intai pretul fericirii tale.
  59. Numara binecuvantarile, nu incercarile; numara zambetele, nu lacrimile; numara prietenii, nu dusmanii; in toate bazeaza-te pe Dumnezeu!
  60. Cand nu iti va mai ramane nimic decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este de-ajuns!
  61. Nu-I spune lui Dumnezeu cat de mare e furtuna, ci spune-i furtunii cat de mare e Dumnezeu.
  62. Cerul este plin de raspunsuri la rugaciuni pe care nimeni niciodata n-a avut curajul sa le faca.
  63. Cand lucrurile par noroase adu-ti aminte de un lucru: e nevoie de ploaie pentru a obtine un curcubeu.
  64. Nu ezita sa incredintezi un viitor necunoscut unui Dumnezeu cunoscut.
  65. Pe picioarele tale vezi de ce esti in stare tu…pe genunchi vei vedea de ce e in stare Dumnezeu.
  66. M-am gandit ca vei avea nevoie sa te incurajeze cineva azi…si m-am rugat pentru tine.
  67. Cel mai bun sfatuitor e inima, cel mai bun invatator e timpul, cea mai buna carte e Biblia, cel mai bun prieten e Isus…alege ce-i mai bun…
  68. Ca sa poti sa-ti depasesti instinctele trebuie sa stii sa-ti controlezi viata !
  69. Fiecare raza de soare care-ti mangaie obrazul, fiecare adiere de vant, fiecare parfum de floare, fiecare ciripit de pasare, fiecare cantec de greier…reprezinta soapta  Tatalui ceresc, care vrea sa-ti aminteasca mereu si mereu:”Eu sunt cu tine, nicidecum n-am sa te las,cu niciun chip nu te voi parasi!”
  70. Ca albul crinilor in floare, ca roua ce luceste-n soare, ca lacrima in ochi curata, ca rugaciunea inflacarata, ca adevaru-n stralucire, ca gingasa neprihanire, ca dragostea cea mai duioasa, ca frumusetea mai frumoasa, asa sa iti fie intreaga viata !
  71. Deseori zambetul celui care sufera e mai dureros decat lacrimile celor ce plang !
  72. Daca stelele mai pot darui lumina, daca cerul mai ingaduie suflarea, e pentru ca Dumnezeu vrea sa-ti sopteasca: „Ai mare pret in ochii Mei!’
  73. Ranile facute de Dumnezeu se vindeca, dar sarutarile pacatului ucid.
  74. Atitudinea determina altitudinea!
  75. Esenta ispitei este chemarea de a trai independent de Dumnezeu!
  76. Daca vrei sa ai succes in viata, formeaza o echipa cu Dumnezeu!
  77. In adierea unui vant usor, cu dor si sfanta dragoste curata,vreau sa-ti trimit cel mai frumos ecou :”SA AI O NOAPTE  BINECUVANTATA!!”
  78. Nu te duce niciodata la culcare fara sa razuiesti mai intai felul cum ti-ai petrecut ziua, ce-ai facut rau sau bine, si iti vei da seama daca stii sa folosesti sau nu corect timpul care trece fara sa se mai intoarca !
  79. Noaptea incepe cu prima stea , ziua incepe cu prima raza de lumina, suferinta incepe cu prima lacrima, dar fericirea incepe cu DUMNEZEU
  80. Lumina ta sa straluceasca si viata ta sa infloreasca, iar Dumnezeu sa-ti daruiasca comori de har si fericire, de dragoste si de iubire !
  81. In aceasta noapte, stelele vor straluci in cinstea ta , luna va zambi pentru tine, iar ingerii iti vor canta!
  82. Cand anii zboara ca si fumul, sa-ti fie viata cu folos , prin Duhul Sfant sa-ti scrii albumul si bun si drept sa-ti fie drumul, spre ceruri cu Isus Hristos !
  83. Ploi de binecuvantari, rauri de fericire, stele de impliniri iti doresc, si Tatal nostru din cer sa te calauzeasca si sa iti pazeasca pasii zi de zi !
  84. Cand anii vietii ti s-au dus si simti ca n-ai putere…tu roaga-L pe Dumnezeu de sus sa iti dea mangaiere.
  85. As vrea sa fii o stea de biruinta, sa-nvingi in viata tot ce-i greu, sa ai nadejde, speranta si credinta, caci intr-o zi te vei intalni cu El, Mirele Emanuel!
  86. Ramai ce esti, nimic mai mult, pastreaza drumul in tacere, chiar daca lacrimi de durere te-or poticni, nu te opri, nu spune niciodata NU si nu uita, nu esti doar tu…
  87. Invata de la floare sa fii gingasa ca si ea, invata de la soare sa ai blandetea sa, invata de la pasari sa fii mereu in zbor, invata de la toate ca totul e trecator!!
  88. Cand viata este grea si binele s-a dus, traieste cu speranta ca in cer este Isus. Tine minte bine Isus ce a grait¨ cine crede in Mine va fi mantuit¨ !
  89. Daca sfarsitul zilei ti-a adus o umbra recenta in inima ta, sper ca urarea de „noapte buna” iti va incalzi inima!
  90. Cand Dumnezeu iarta, este vremea ca si noi sa uitam !
  91. Cei care numai degusta Cuvantul lui Dumnezeu, niciodata nu-i vor prinde gustul!
  92. Dumnezeu se bucura cand Ii ceri ajutorul si ai incredere in deciziile Lui pentru viata ta si Se umple de veselie cand te vede deplin multumit de ceea ce iti daruieste, esti comoara Lui cea mai de pret din lume , investitia Lui de timp, energie si iubire…
  93. Pretuieste fiecare moment pe care il ai, tine minte ca timpul nu asteapta pe nimeni, ieri a fost istorie, maine va fi mister , dar azi este un dar de la Dumnezeu, de aceea pretuieste-l!!
  94. Ochii sa-ti fie indreptati mereu spre biruinta, tu crede numai pentru ca cel care face totul e chiar Isus, nimic nu trebuie sa-ti rapeasca din inima ta bucuria mantuirii!
  95. Vreau ca tainica adiere a noptii sa te insoteasca, iar tot ce poate defini frumosul sa faca din visul tau un templu ingradit de trandafiri!
  96. Timpul petrecut cu Dumnezeu este o investitie in eternitate…
  97. Fericirea te face sa ramai placut, incercarile iti dau tarie, necazurile te fac uman, insa doar Domnul te ajuta sa mergi mai departe !
  98. Doresc ca pacea sa-ti fie prietenul cel mai bun, doresc ca increderea sa-ti fie toiagul de care sa te sprijini, si iti doresc ca credinta sa-ti dea aripi sa poti zbura mai usor !
  99. Un trandafir cat de frumos, el tot isi pierde fata, dar un prieten credincios ramane toata viata !
  100. Iubeste frumosul, admira placutul, lauda meritul, dar evita intotdeauna ura si dispretul.
  101. ¨Întreaga fiinţă, cu toate simţurile, cu mintea şi trupul, trebuie să fie implicată în închinarea adevărată.” – Jerry Kerns
  102. “Cel mai valoros lucru pe care îl fac Psalmii, pentru mine, este să exprime aceeaşi bucurie, în Dumnezeu, care l-a făcut pe David să danseze.” – C.S.Lewis
  103. “Când oamenii lui Dumnezeu încep să Îl laude şi să I se Închine, folosind metodele biblice pe care El le oferă, puterea prezenţei Lui vine printre oamnenii Lui într-o măsură mult mai mare.” – Graham Truscott
  104. “Dumnezeu trebuie să fie lăudat cu vocea, iar inima trebuie să I se alăture într-o exaltare sfântă.” – Charles H. Spurgeon
  105. “Fară închinare, rătăcim nefericiţi.” – A.W. Tozer-
  106. “O privire către Dumnezeu te va salva. Cănd te vei uita la El, vei fi sfinţit.” – Manley Beasley
  107. “Noi învăţăm cum să ne comportăm corect în prezenţa lui Dumnezeu.” – C.S. Lewis
  108. “Dacă vrem să ne închinăm în duh, trebuie să dezvoltăm un duh al închinării.” – Michael Catt-
  109. “La fel cum închinarea începe într-o aşteptare sfântă, se termină în ascultare sfântă. Ascultarea sfântă salvează închinarea de la a deveni un opiu, o evadare din nevoile stresante ale vieţii moderne.” – Richard Foster-
  110. “Închinarea schimbă închinătorul după imaginea Celui la care se închină.” – Jack Hayford
  111. “După cum spune Ioan 4:23, e timpul ca noi, închinătorii lui Dumnezeu, să Îi dăm tot ce avem. Pentru că atunci când El este înălţat, tot din jurul meu să devină nesemnificativ. De multe ori, noi ne blocăm singuri intrarea în locul secret al închinării cu Dumnezeu. Doar abandonează tradiţia şi căile “presupuse” ale Laudei şi Închinarii şi pierde-te în sfânta sfintelor cu singura intenţie de a binecuvânta inima Tatălui.” – Jessica Leah Springer
  112. “Când mă închin, prefer ca inima mea să fie fără cuvinte, nu cuvintele să fie fără inimă.” – Lamar Boschman.¨
  113. “ Închinarea este în primul rând pentru beneficiul Lui, nu al nostru, deşi este minunat să descoperi că oferindu-I Lui plăcere, noi înşine intrăm în ceea ce poate deveni cea mai bogată şi folositoare experienţă în viaţă.” Lamar Boschman, A Heart For Worship. – Graham Kendrick-
  114. “Întreaga noastră fiinţă este concepută ca un instrument al laudei. Precum un specialist în făurirea unei viori care creează un instrument gata să producă rezultate estetice maxime, la fel a făcut Dumnezeu corpurile, sufletele şi spiritele noastre, pentru a lucra în consonanţă şi pentru a produce expresii încântătoare ale laudei şi închinării. Când folosim limbajul trupului pentru a exprima lauda, ceea ce este intern devine vizibil.” Lamar Boschman , A heart for worship – Don McMinn
  115. “Cât de des uităm scopul acesteia. Putem deveni aşa de strategici, încât să ne închinăm cu dorinţa de a ajuta biserica să crească, nu pentru că El este vrednic. Dar noi facem asta pentru că Dumnezeu este vrednic şi vrem să ne închinăm Lui.” – Tommy Walker-
  116. ”Primul element al închinarii este adorarea. Evreii au exprimat aceasta prin postura lor şi nu doar prin cuvinte. Ei s-au proşternut înaintea lui Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm: să ne plecăm genunchii în prezenţa lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Ei nu au venit cu o familiaritate simplă în prezenţa lui Dumnezeu, dar erau conştienţi de măreţia şi maiestatea Sa, şi se simţeau privilegiaţi să intre în casa Lui.” H.H.Rowley Worship in Ancient Israel – H.H. Rowley-
  117. “În procesul de a I se aduce închinare, Dumnezeu transmite din prezenţa Sa oamenilor.” – C.S. Lewis
  118. “Dumnezeu promite că o să-Si facă cunoscută prezenţa în mijlocul poporului, când acesta se adună şi I se închină. Pe de altă parte, unde poporul lui Dumnezeu refuză constant adevărata închinare spirituală, prezenţa Lui manifestată este experimentată foarte rar.” – Ralph Mahoney-
  119. “În mod sigur, ceea ce ocupă întreg timpul şi energiile cerului trebuie să fie un model perfect pentru pământ.” – Paul E. Billheimer-
  120. “Când ne închinăm împreună, ca o comunitate de creştini vii, nu ne închinăm singuri, ne închinăm cu toată compania cerului.” – Marianne H. Micks-
  121. “Dacă există o caracteristică mai pregnantă decât altele, de care închinarea contemporană publică are nevoie, este această veneraţie înaintea Dumnezeului neîntrecut în bunătate şi măreţie.” – Henry Sloane Coffin-
  122. “A venit timpul pentru o transformare a închinării publice în cea mai frumoasă dintre artele frumoase… În timp ce este nevoie de o predică puternică, este o şi mai mare nevoie de o închinare ce te înalţă.” – Andrew W. Blackwook-
  123. O , scumpa dragoste divina ce indulcesti orice amar! Tu esti totul, esti lumina, esti infinit fara hotar!
  124. Dacă nu poti canta sau vorbi fara sa fii laudat, nu te opri sa canti sau sa vorbeşti, opreşte- te să primeşti laude.
  125. Caci Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har ..1Petru5-5b
  126. Adevarata intelepciune incepe cu o inima plina de credinta , nu cu o minte plina de informatii.
  127. Biblia este perla a carei valoare niciun muritor nu o poate masura.
  128. Cand privesti in jos si ametesti, incearca sa privesti in sus.
  129. Razvratirea este calea cea lunga spre distrugere. Ascultarea este calea ingusta catre viata vesnica.
  130. Bazandu-ma pe promisiuni nu voi cadea. Ma odihnesc in Mantuitorul meu, acesta este totul pentru mine.
  131. Continua sa luminezi -Dumnezeu va pune lumina ta acolo unde este cea mai mare nevoie de ea. Daca Ii permiti lui Dumnezeu sa te calauzeasca, EL iti va purta de grija.
  132. Daca spui adevarul cu o putere infinita in favoarea ta, daca nu ai o putere infinita impotriva ta .
  133. Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire inseamna felul de a-l escalada.
  134. In viata fericirea suprema este convingerea ca suntem iubiti.
  135. Adevaratele comori nu sunt in CEC-uri sau pe carduri, ci in suflet.
  136. Dumnezeu nu ne cere sa ne rugam cu cuvinte din DEX , ci cu cuvintele noastre .
  137. Nimeni nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu, decat o inima rea si rautacioasa.
  138. Lucrurile cele mai frumoase in viata nu sunt facute de mana omului si nu se pot cumpara.
  139. Gloria lui Dumnezeu se arata atunci cand omul traieste viata din plin.
  140. Doar viata ce o traim pentru altii este o viata ce merita traita..
  141. Nu subestimati niciodata puterea faptelor voastre. Cu doar un simplu gest puteti schimba spre bine sau spre rau, viata cuiva.
  142. Daca ai grija de lucrurile care Ii  sunt dragi lui Dumnezeu, si El va avea grija de lucrurile dragi tie .
  143. Fara credinta te scufunzi..
  144. Un crestin care nu are radacini este recolta usoara pentru Satana.
  145. In armata lui Dumnezeu nu exista soldati necunoscuti.
  146. Prietenii se ajuta intre ei pentru ca sa creasca in Hristos.
  147. Nu-ti insusi invataturile false.
  148. Cei ce se pleaca pentru a servi pe pamant vor fi drepti in Cer.
  149. Biblia este cartea raspunsurilor mici si mari.
  150. Daca-L avem pe Hristos, avem toate motivele de a avea speranta.
  151. Hristos lua pacatul meu, plati vina mea si ma libera.
  152. Construieste o prietenie cu Isus in istoria vietii tale !
  153. Cand iti este greu sa ierti, gandeste-te la tot ce ti-a iertat Dumnezeu.
  154. Lucrurile nu satisfac. Isus, da !
  155. Daca nu adopti o pozitie ferma, cazi.
  156. Invataturile lui Dumnezeu ofera adevarata cunostinta pentru viata.
  157. Fii atent ce faci, toata lumea te vede…
  158. Daca traim pentru Hristos, nu putem evita problemele de maine.
  159. Ai facut ceva extraordinar pentru Dumnezeu azi?
  160. Toate promisiunile lui Dumnezeu se sprijina pe intelepciunea Sa.
  161. Depozitul lui Dumnezeu niciodata nu are rafturi goale.
  162. Nu exista scurtaturi pentru a ajunge la maturitate spirituala.
  163. Domnul care te-a facut, vrea sa faci din El centrul vietii tale.
  164. Adorarea placuta lui Dumnezeu iese dintr-o inima supusa.
  165. Nu se poate progresa spiritual privind inapoi.
  166. Dumnezeu iti da har suficient pentru fiecare proba prin care trebuie sa treci.
  167. Teama ne va parasi cand ne aducem aminte ca Hristos este cu noi.
  168. Dumnezeu alege experienta prin care trebuie sa trecem; noi alegem cum o trecem.
  169. Cei ce se tem de Dumnezeu nu trebuie sa se teama de moarte.
  170. Nu ramane fara speranta acel ce-si pune speranta in Dumnezeu.
  171. Cand un crestin moare, tocmai a inceput sa traiasca.
  172. Comuniunea cu Hristos este Secretul capacitatii de a fructifica ocazii.
  173. Predarea este victorie cand ne predam lui Dumnezeu.
  174. Cand totul pare rau, Dumnezeu este Bun.
  175. Slujim lui Hristos cand slujim celor in nevoie.
  176. Pentru a opri un zvon, incepe sa te rogi.
  177. Nu putem cunoaste adevarata valoare a timpului fara o perspectiva corecta a vesniciei.
  178. Viata crestinului este Biblia Lumii.
  179. Pastreaza credinta, dar nu numai pentru tine.
  180. E difícil sa receptionam mesajul cerului cand vietile noastre sunt pline de statica pamanteasca, lumeasca.
  181. Este mai bine sa-ti musti limba, decat sa ai o limba care musca.
  182. Daca mergi abia tarandu-ti viata de crestin, e posibil ca vina sa o aiba greutatile lumii.
  183. Dumnezeu niciodata nu te va duce acolo unde harul nu te poate sustine.
  184. Dumnezeu ne-a facut dupa chipul Sau; nu incerca sa-L faci pe El dupa al tau.
  185. Cea mai inalta motivatie pentru a asculta de Dumnezeut este dorinta de a-I placea.
  186. Poate ca Biblia o fi veche, dar adevarurile ei sunt totdeauna noi.
  187. O speranta in inima pune un suras pe fata.
  188. Motivatiile care suna bine, nu totdeauna sunt bune.
  189. Cainta nu zice doar „imi pare rau”, ci de asemenea : „gata, pana aici !”
  190. Poti incerca sa servesti lui Dumnezeu fara sa-L iubesti, dar nu poti iubi pe Dumnezeu fara sa-I servesti.
  191. Adevarata libertate nu consta in a alege propriul tau drum, ci in a ceda alegerea lui Dumnezeu.
  192. Exista limite pentru dragostea omului, dar nu pentru cea a lui Dumnezeu.
  193. Cateodata suntem atat de preocupati in a ne examina problemele, incat uitam sa ne numaram binecuvantarile.
  194. Crucea descopera sfintenia lui Dumnezeu si pacatosenia omului.
  195. Daca implinesti doar sperantele oamenilor, vei pierde aprobarea lui Dumnezeu.
  196. Dumnezeu nu ne scuteste de furtunile vietii; El este refugiul nostru in furtunile vietii.
  197. Nu toate fagaduintele biblice sunt neconditionate.
  198. Dumnezeu nu uita pe pacatos….. uita pacatul.
  199. Hristos este unicul drum catre cer; toate cararile sunt scurtaturi catre condamnare.
  200. Predarea noastra lui Hristos ar trebui sa mearga mana-n mana cu predarea noastra bisericii.
  201. Spune-mi dimensiunea visurilor tale si- ti voi spune dimensiunea (D)(d)umnezeului tau.
  202. Adevaratii prieteni au inimi care bat la unison.
  203. Crestinii niciodata nu-si spun „adio”.
  204. Multe rugaciuni sfarsesc in „cutia de scrisori pierdute” pentru ca duc lipsa de adresa exacta.
  205. O criza nu poate zdrobi pe acela care se sprijina pe puterea lui Dumnezeu.
  206. Armatura lui Dumnezeu este facuta pe masura. Dar trebuie sa ne-o punem pe deasupra.
  207. Viclesugurile lui satana nu pot face nimic inaintea puterii Salvatorului.
  208. Mergem la cer nu pentru ca apartinem unei biserici, ci pentru ca apartinem lui Hristos.
  209. Cu cat mai clar vom vedea suveranitatea lui Dumnezeu, cu atat vom fi mai putin nedumeriti de rautatile oamenilor.
  210. Invata-l pe copil calea cea buna, dar asigura-te ca si tu esti pe ea.
  211. Cei care binecuvanteaza pe Dumnezeu in incercarile prin care trec, vor fi binecuvantati de Dumnezeu prin incercarile lor.
  212. Pacatul nu este judecat dupa cum il vedem noi, ci dupa cum il vede Dumnezeu.
  213. Trebuie sa ne adaptam noi Bibliei. Niciodata Biblia noua.
  214. Dumnezeu nu-ti cere sa fii cel mai bun; ci doar sa-ti faci foarte bine partea ta.
  215. Traieste prin Hristos, sau vei cadea pentru orice lucru.
  216. Hristos ofera consolare pentru cei indurerati si curatire pentru cei vinovati.
  217. Sacrificiul a fost exact ceea ce Dumnezeu dorea si noi aveam nevoie.
  218. Cunoasterea de Dumnezeu ne face umili; a ne cunoaste pe noi insine, ne mentine umili.
  219. Dumnezeu poate sa- Si ascunda scopurile Sale pentru ca sa traim in baza fagaduintelor Sale.
  220. Dumnezeu iubeste pe fiii Sai, nu pentru ceea ce ei sunt, ci pentru ceea ce El este.
  221. Hristos este unicul drum catre cer; toate celelalte drumuri sunt ocolisuri ale condamnarii.
  222. Fa-ti planuri ca si cum revenirea lui Hristos ar fi peste multi ani, dar traieste ca si cum ar fi sa vina azi.
  223. Pentru crestin, frustrarea poate fi vointa lui Dumnezeu.
  224. Unii crestini care ar trebui sa fie in frunte, inca fac instructajul de baza.
  225. Cei care nu traiesc in conformitate cu idealurile lor, curand vor descoperi ca le-au pierdut.
  226. Cei care merg cu Dumnezeu nu se pierd cand ii prinde noaptea pe drum.
  227. Acolo unde arata degetul lui Dumnezeu, acolo mana Sa va deschide drumul.
  228. Lauda matinala iti poate face ziua.
  229. Compasiunea ofera tot ceea ce e necesar pentru a vindeca durerile celorlalti.
  230. Viitorul caracter al fiilor nostri va fi conform cu ceea ce invata de la noi azi.
  231. Suntem salvati prin ispasirea facuta de Hristos, nu prin eforturile si meritele noastre.
  232. Simtamantul nostru fata de pacat totdeauna va fi proportional cu apropierea noastra de Dumnezeu.
  233. Cea mai buna metoda de a infrunta schimbarile vietii este sa privim catre neschimbatorul Dumnezeu.
  234. O Biblie necitita este semnul unui crestin distrus.
  235. Dumnezeu poate sa ia locul oricarui lucru, dar nimic nu poate lua locul lui Dumnezeu.
  236. Inima crestinului este caminul Duhului Sfant.
  237. Florile care se inclina spre soare, o fac inclusiv in zile innorate.
  238. Evita pe satana ca pe un leu, teme- te de el ca de un sarpe si nu te increde in el ca intr-un inger de lumina.
  239. Intelepciunea este aliata adevarului si prietena nevinovatiei.
  240. Diavolul se teme de un crestin ce canta.
  241. Cine nu protesteaza contra pacatului, in realitate coopereaza cu el.
  242. Traieste ca si cum Hristos ar fi murit ieri, ar fi inviat dimineata si S-ar intoarce azi.
  243. Multe probleme ale bisericii se rezolva cand membrii ei se pun pe genunchi.
  244. Cand Dumnezeu iarta, de asemenea si uita.
  245. Criticii nostri sunt gardienii neplatiti ai sufletelor noastre.
  246. Cu cat mai putine cuvintele, cu atat mai buna rugaciunea.
  247. Oamenii au fost facuti pentru a functiona cu dragoste si nu functioneaza bine cu nimic altceva.
  248. Mania lui Dumnezeu vine cu masura. Harul Sau este fara masura.
  249. Biblia este data pentru a fi paine pentru fiecare zi, nu prajitura pentru ocazii speciale.
  250. Pastreaza ferm valorile cele vesnice; nu te lipi de valorile lumesti.
  251. Un crestin in razboi contra unui frate sau unei surori in Hristos nu poate fi in pace cu Tatal sau.
  252. Poti sa faci ce-ti place cand ceea ce faci Ii place si lui Dumnezeu.
  253. Roaga-te puternic cand iti este cel mai greu sa te rogi.
  254. A cere este dreptul lui Dumnezeu; noi nu avem alt drept decat sa ascultam de Dumnezeu.
  255. Ceea ce noi numim adversitate, Dumnezeu o numeste oportunitate.
  256. Dumnezeu niciodata nu se grabeste, dar totdeauna ajunge la timp.
  257. Daca vrei sa te simti bogat, numara toate lucrurile pe care le ai si pe care n-ai fi putut sa le cumperi cu bani.
  258. Cel mai bun lucru pe care poti sa-l dai fiilor tai, este timpul tau.
  259. O limba murdara este semnul unui suflet contaminat.
  260. Raspunsurile lui Dumnezeu sunt cateodata mai bune decat rugaciunile noastre.
  261. Pentru marile merite, e nevoie de o mare rabdare.
  262. Iubeste persoanele, nu lucrurile; foloseste-te de lucruri , nu de persoane.
  263. Adevarata adorare recunoaste demnitatea lui Hristos.
  264. Scara sperantei nu are nimic pe ce sa se sprijine aici jos; este sustinuta de sus.
  265. Daca iubesti pe Dumnezeu, vei respecta Numele Sau.
  266. Comuniunea crestina da curaj pentru a ne zidi si sprijin pentru a ne mentine.
  267. Defectul microscopului e ca ne arata ca sunt imperfecte lucruri care par perfecte.
  268. Nimic nu e mai grav ca irosirea calitatilor cu care ai fost dotat.
  269. Disperarea omului are radacinile in anonimatul lui.
  270. Cele 3 lucruri care caracterizeaza omul sunt locul, timpul si inefabilul.
  271. „Te iubesc!” se spune cu „T” mare.
  272. Cand omul n-are probleme, isi face singur!
  273. Cuiele din talpa pot fi scoase, dar lasa gauri unde au fost.
  274. Uneori 2 si cu 2 fac 4.
  275. Omul are caracterul pe care il vrea.
  276. Omul nu face ce vrea, dar vrea ceea ce face.
  277. Viata este alcatuita numai din intamplari, dintre care unele se repeta.
  278. A iubi inseamna a invata sa iubesti.
  279. Singura dovada reala despre iubire este sacrificiul suprem.
  280. Regulile sunt facute pentru ca oamenii nu sunt in stare sa se inteleaga omeneste.
  281. Cand astepti tramvaiul, intotdeanua din directia opusa vor veni mai multe tramvaie.
  282. Copiilor nu le e frica de moarte.
  283. In viata conteaza numai ceea ce faci…
  284. Casa mica, dar ingrijita, gradinita frumos plivita, si o nevasta indragostita; trei lucruri pentru o fericire negraita!
  285. Nu toate fetele care se marita sunt fericite, unele doar … triumfatoare!
  286. Tortul de nunta este singura prajitura care-ti poate provoca indigestii … toata viata.
  287. Cauta pe cineva care sa stea langa tine la greu si atunci nu te vei mai simti niciodata singur! Nici soarta si nici gloata nu se arunca repede asupra la doi.
  288. De ce plang unii parinti la nunta copiilor lor? Din cauza cheltuielilor.
  289. Multe fete aleg sa se casatoreasca cu barbati care seamana cu tatii lor …si oamenii se mai mira ca mamele plang la nunta!
  290. Nunta: o ceremonie prin care barbatul isi pierde controlul de sine.
  291. Cel ce-i face prea multa curte unei fete va sfarsi de obicei dincolo de gard.
  292. Un lucru pe care trebuie sa-l invete inca multe persoane este ca mergand pe o cale rea nu poti ajunge la o destinatie buna!
  293. Dacă ai un berbec în biserica, decât să lupţi cu el mai bine lucrează cu el.
  294. Eu nu sunt niciodata jos, sunt fie sus…fie tocmai ma ridic!
  295. Unii care se pretind in drum catre cer, traiesc de parca s-ar indrepta intr-o cu totul alta directie.
  296. Pentru a fi cu adevarat in stare de ceva, abilitatea trebuie sa se insoteasca cu oportunitatea. Abilitatea fara ambitie este ca masina fara motor.
  297. Multi oameni se indoiesc de ceea ce pot, dar foarte putini au dubii despre cat de importanti sunt!
  298. Fa ce poti, fara sa te compari cu altii.
  299. Daca absenta nu ti-ar fi simtita, sa stii ca nici prezenta ta nu conteaza.
  300. Absenta este cel mai obisnuit leac pentru dragoste.
  301. A privi inseamna un lucru, a vedea inseamna altul, a intelege inseamna un al treilea, a invata din ceea ce ai inteles inseamna o treapta mai sus, dar singurul lucru care conteaza in ultima instanta este ceea ce faci, ca rezultat al invataturilor pe care le-ai tras.
  302. Lumea are nevoie de oameni care pot infaptui ceva, nu de cei ce stiu sa explice foarte convingator de ce au stat degeaba.
  303. Toata omenirea poate fi impartita in trei categorii: cei de neclintit, cei care pot fi pusi in miscare si cei care ii pot misca pe altii.
  304. Unora le este greu sa puna ideile in cuvinte, mie mi-e cel mai greu sa le pun in … practica.– J.W. von Goethe
  305. Unii pot fi atat de obsedati sa-L slujeasca pe Domnul Isus ca au uitat pur si simplu sa-L mai si iubeasca!
  306. Crestinismul a fost studiat si practicat timp de secole, dar trebuie s-o spunem, a fost mult mai mult … “studiat”, decat “practicat.”
  307. Nu judeca niciodata actiunile cuiva pana nu-i cunosti adevaratele motive.
  308. Nu este suficient sa fii bun, trebuie sa fii si bun la ceva!
  309. Cel ce-i acuza foarte usor pe ceilalti, este de cele mai multe ori unul care se acuza singur.
  310. Nimic nu este mai opus adevarului decat ceea ce seamana cu adevarul. Dusmanul adevarului nu este minciuna, ci “aparenta de adevar.”
  311. Si minciuna “acopere o sumedenie de pacate”, dar numai … temporar!
  312. Cea mai buna lauda pe care o putem face adevarului este sa-l traim!
  313. Oamenii nu pot schimba a devarul, dar adevarul ii poate schimba pe oameni.
  314. Daca ti-e greu sa recunosti adevarul, sa stii ca te iubesti pe tine mai mult decat iubesti adevarul.
  315. Singura parere care dureaza este … adevarul.
  316. Un adolescent este o persoana foarte bine informata despre orice lucru despre care nu trebuie sa invete.
  317. Un adolescent este un minor care devine uneori o problema majora.
  318. Daca ai un adolescent, nu-l dispretui; este singurul lucru din care Dumnezeu poate face un adult!
  319. Nu-ti fie frica de opozitie. Tine minte ca zmeul se ridica impotriva vantului, nu cu vantul.
  320. Solicitarile ii fac pe unii abatuti, iar pe altii sa bata recordurile.
  321. Dumnezeu foloseste adversitatile din lumea vazuta pentru a ne pregati sufletul pentru lumea nevazuta.
  322. Incercarile sunt scoala in care se faureste increderea.
  323. Tatal nostru din ceruri nu ia nimic din mana copiilor Sai, decat atunci cand vrea sa le dea ceva mai bun in schimb. – George Muller
  324. Cel mai bun mijloc de a scapa de dusmani este sa ti-i faci prieteni.
  325. Fereste-te de drumurile usoare! Ele duc intotdeauna in jos …
  326. Unii oameni fac probleme, dar si unele probleme fac … oameni.
  327. Paraiasul si-ar pierde susurul daca i-ai lua pietrele din cale.
  328. Uneori Domnul linisteste furtuna, alteori El prefera sa ne linisteasca pe noi.
  329. A te duce la Domnul cu probleme este natural; a le da Domnului este ceva spiritual.
  330. N-aveam pantofi si carteam, dar am intalnit un om care nu avea picioare.
  331. Stelele stralucesc continuu pe cer, dar noi nu le putem vedea frumusetea decat atunci cand ne invaluie tainic negura noptilor.
  332. Desi pare paradoxal, se cere mai multa intelepciune sa stii cum sa cheltuiesti banii, decat sa stii cum sa-i castigi.
  333. Un agnostic este un om care nu stie daca exista sau nu Dumnezeu, nu stie daca exista sau nu sufletul, nu stie daca exista sau nu viata dupa moarte, nu crede ca exista cineva care stie mai mult decat el si este convins ca a incerca sa afli ceva despre toate acestea este pur si simplu o pierdere de timp.
  334. Daca tu nu-L poti gasi pe Dumnezeu, ghici cine este cel pierdut?
  335. Alegerile de astazi iti vor afecta ziua de maine.
  336. Picioarele te vor duce foarte curand acolo unde iti este inima – prov. irlandez
  337. Dumnezeu nu-i alege pe cei desavarsiti (neprihaniti), ci ii desavarseste (face neprihaniti) pe cei alesi.
  338. “Doar zile senine si cer insorit / Fac din gradina un loc pustiit.” – proverb arab
  339. Asculta sfaturile pe care ti le dau toti; s-ar putea sa nu-ti ajute la nimic, dar le va ajuta lor.
  340. Chiar si cele mai stralucite calatorii incep cu … un singur pas.
  341. Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze … noaptea!
  342. Uneori este mai bine sa lasi pe maine ceea ce ai putea… strica astazi.
  343. Intotdeauna gasesti timp, cand este sa faci ceea ce-ti place.
  344. Unii viseaza realizari marete; altii … stau treji pana tarziu si le implinesc.
  345. Oamenii sunt pur si simplu caraghiosi: ei cheltuiesc bani pe care nu-i au, ca sa cumpere lucruri care nu le trebuie, pentru a-i impresiona pe altii pe care nu pot sa-i sufere!
  346. Pot intelege aversiunea unora fata de festivitatile aniversarilor. In Biblie ele sunt mentionate numai de doua ori. In primul caz, Faraon si-a serbat ziua si l-a decapitat pe cel ce-i fusese pitar, iar in al doilea, Irod s-a vazut fortat sa-si distreze musafirii cu decapitarea lui Ioan Botezatorul.
  347. ANUL NOU – o zi de An Nou este o borna kilometrica pe drumul nostru spre eternitate.
  348. Nu te implica prea serios in ceea ce nu rezista la testul vremii.
  349. Anul Nou ofera lumii vechi o noua sansa.
  350. Fa-ti timp sa traiesti – este secretul succesului.
  351. Fa-ti timp sa gandesti – este sursa puterii.
  352. Fa-ti timp sa te joci – este secretul tineretii.
  353. Fa-ti timp sa citesti – este temelia priceperii.
  354. Fa-ti timp pentru prietenie – este sursa fericirii.
  355. Fa-ti timp sa razi – iti va usura povara vietii.
  356. Fa-ti timp sa visezi – iti va invata sufletul sa zboare.
  357. Fa-ti timp pentru Dumnezeu – este singura investitie durabila a vietii.
  358. Mergi cat de departe poti vedea acum si cand vei ajunge acolo vei vedea si mai departe.
  359. Nu cunosc calea pe care ma conduce El, dar cunosc Calauza care ma conduce. De ce sa ma mai tem? – Martin Luther
  360. Mai degraba merg cu Dumnezeu prin bezna, decat sa merg singura prin lumina.
  361. Una din problemele noastre este ca am lasat “hotararile” sa ia locul “hotararii”.
  362. Unii oameni mai au inca de invatat ca o cale rea nu te va putea duce niciodata intr-o directie buna!
  363. Oricare ti-ar fi trecutul, tine minte ca ai inca un viitor imaculat!
  364. Viata nu se masoara prin cantitate, ci prin calitatea ei.
  365. O buna folosire a zilei de azi este cea mai inteleapta pregatire pentru ziua de maine.
  366. In ce ma priveste, am ajuns sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi cea dintai, dar si cea din urma zi a vietii mele.
  367. Un bun examen de memorie este sa stai jos si sa-ti reamintesti toate lucrurile pentru care te-ai ingrijorat de pomana in anul care a trecut.
  368. Ca si Enoh, cauta sa umbli cu Dumnezeu in anul care vine, dar nu uita ca pentru a merge alaturi de El, trebuie sa mergi neaparat in directia in care se indreapta El!
  369. Important este nu cat de mult, ci cat de frumos traiesti.
  370. “Traim in fapte, nu in ani; in bucurii si nu in bani; in sentimente ce-au ramas, nu-n limbile ce merg pe ceas. Ne masuram cu ce-am facut, nu doar cu ceasul ce-a batut. Si vom primi doar ce am dat, saraci sau sfinti la secerat.¨
  371. Iubesti viata? Atunci nu risipi ca un nesabuit timpul, caci din timp este facuta viata!-Benjamin Franklin
  372. Astazi este ziua de maine pentru care te ingrijorai ieri.
  373. Inceputul anxietatii semnaleaza sfarsitul credintei, iar inceputul adevaratei credinte semnaleaza sfarsitul anxietatii.
  374. Daca imprejurarile vietii ne gasesc in Dumnezeu, Il vom gasi pe Dumnezeu in toate imprejurarile vietii.
  375. Apreciaza cu generozitate si in public, primeste aprecierea umil si tacut, asteapt-o foarte rar sau … niciodata.
  376. Unii crestini iti dau impresia ca au fost botezati in otet: sunt … acri!
  377. Nu judeca un om dupa hainele pe care le poarta: Dumnezeu a facut omul, croitorul, hainele!
  378. Sa nu te increzi in cel pentru care toate lucrurile sunt bune, nici in cel pentru care lucrurile sunt rele, dar mai ales sa n-ai incredere in cel indiferent fata de toate lucrurile.
  379. Exista o singura arta crestina, care nu-i nici gotica, nici romantica, nici baroca, arta de a purta crucea. – Franz von Baader
  380. Fiecare om care a reusit in viata a invatat mai intai cum sa asculte, de cine sa asculte si cand sa asculte.
  381. Dumnezeu nu ne-a creat cu ajutorul nostru, dar acum nu ne mantuieste fara ascultarea noastra.
  382. Un pas inainte in ascultare face mai mult decat zece ani de studiu despre ea.
  383. Cel mai potrivit raspuns la binecuvantarile nemeritate este o ascultare neconditionata.
  384. Vorbeste cu un om despre el si va fi gata sa te asculte ore intregi.
  385. Spiritualitatea nu se masoara prin ce facem, ci prin cat ascultam!
  386. O ascultare amanata este in esenta tot o neascultare.
  387. Pretul ascultarii s-ar putea sa para mare, dar el nu este nimic in comparatie cu pretul … neascultarii!
  388. Legile lui Dumnezeu dureaza mult mai mult decat cei care le incalca!
  389. Crestinii care vor sa aiba parte de promisiunile lui Dumnezeu trebuie sa asculte si de poruncile Lui.
  390. Ar trebui sa ne temem mult mai mult ca noi nu-L auzim pe Dumnezeu, decat ca nu ne aude El pe noi!
  391. “Doamne, fa sa doresc intotdeauna putin mai mult decat pot realiza.¨–Michelangelo
  392. Ceea ce-i face pe unii oameni sa ajunga celebri este acea capacitatea de a discerne care este problema importanta  dublata de o extraordinara capacitate de a-si concentra apoi atentia asupra ei.
  393. Nimeni nu vorbeste atat de mult despre Dumnezeu ca acela care incearca sa-I  nege existenta. Dar nu poti sa negi decat ceea ce exista!
  394. Poti inchide ochii, dar nu poti stinge soarele. – N. Iorga
  395. Vai de cel ce crede in faclie, dar neaga soarele! – N. Iorga
  396. Ateismul n-are … viitor.
  397. Cel mai dificil moment al ateistului este atunci cand este multumit, dar n-are cui sa ii multumeasca.
  398. Inteleg cum se poate uita cinva spre pamant si sa devina ateu, dar nu pricep cum poate cineva privi cerul si sa mai poata sa creada ca nu exista Dumnezeu! – Abraham Lincoln
  399. Un ateu are ratiune, dar n-are nicio nadejde pentru ea. Un ipocrit are o nadejde, dar n-are nicio ratiune pentru ea. Un crestin este singurul care are o ratiune pentru nadejdea sa si o nadejde pentru ratiunea sa.
  400. Iti poti face mult mai multi prieteni cu urechile decat cu glasul.
  401. Sunt convins ca viata este 10% ce mi se intampla si 90% ce reactie am fata de ceea ce mi se intampla. La fel este si cu tine. Schimba-ti deci atitudinile  daca vrei sa-ti schimbi viata.
  402. Lucrurile sunt pentru noi ceea ce credem noi despre ele. Asta inseamna ca, pe termen lung, atitudinea noastra fata de lucruri este mai importanta decat lucrurile propriu-zise.
  403. Cand te vorbesc altii de rau  traieste frumos, ca nimeni sa nu-i creada.
  404. Nu pozitia te face fericit sau nefericit, ci dispozitia.
  405. Daca stii sa vezi ceva bun in fiecare om, aproape toti vor sfarsi prin a vedea ceva bun si in tine.
  406. Cel ce iubeste traieste intr-o lume de prieteni, cel ce uraste traieste intr-o lume de dusmani.
  407. Fii ca un ratoi, la suprafata apei stai calm si nemiscat, dar sub apa pedaleaza nebuneste!
  408. Nu te enerva ca nu-i poti face pe altii asa cum iti place tie! La urma urmei nici tu nu esti chiar asa cum ai dori. – Thomas a Kempes
  409. Apropie-te de ceea ce este simplu ca si cum ar fi complicat si de ceea ce este complicat, ca si cum ar fi ceva simplu; prima data ca nu cumva o prea mare incredere in sine sa te faca neglijent, iar a doua, pentru ca nu cumva neincrederea sa te faca sa te temi.
  410. Atitudinea este mult mai importanta decat aptitudinile.
  411. Nu conteaza cati culti sau cati desculti sunt in poporul Domnului, atitudinea mea fata de ei trebuie sa fie una de credinciosie. Titi Bulzan
  412. Cand te plangi de starea jalnica in care se afla societatea, intreaba-te: “Sunt parte din problema sau din solutie?”
  413. Un muncitor care face doar ce i se spune este un sclav. Numai acela care vrea sa faca ceva mai mult este cu adevarat liber.
  414. N-ai sa cresti niciodata daca nu incerci din cand in cand sa faci si ceva peste puterile tale.
  415. Orice masina poate tine cat viata … daca n-o conduci cu atentie!
  416. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi trebuie sa ne dam seama ca Dumnezeu nu se targuieste cu nimeni.
  417. Cand vorbeste Dumnezeu graieste magarita lui Balaam si ramane mut Zaharia in Templu!– Vasile Raut
  418. Un om intelept nu doreste niciodata mai mult decat poate dobandi pe drept, mai mult decat poate folosi cu demnitate, mai mult decat poate darui cu bucurie si mai mult decat poate lasa in urma multumit.
  419. Exista ceva bun si atunci cand n-ai nimica: n-ai nevoie sa faci reparatii!
  420. Mai bine sa-ti cersesti acum painea impreuna cu Lazar, decat in vesnicie sa cersesti o picatura de apa impreuna cu bogatul!
  421. Albina are mare nevoie de aripi chiar si dupa ce a adunat mierea in stup – altfel s-ar ineca singura in miere.
  422. Cu banii este la fel ca si cu sentimentele: totul depinde daca esti Posesorul sau … Posedatul.
  423. Unii oameni falsifica bani; unii bani falsifica oameni.
  424. Uneori crestinilor li se pare ca se imbogatesc pentru ca Satan ii lasa in pace, iar Dumnezeu ii binecuvanteaza. Ma tem insa ca s-ar putea sa fie si … invers!
  425. Un simplu banut te poate impiedica sa vezi chiar si cea mai luminoasa stea, daca il tii prea aproape de ochi.
  426. Adevarata marime a averii cuiva este cat a investit el pentru vesnicie.
  427. Nimeni nu este suficient de bogat ca sa-si rascumpere trecutul!
  428. Banii ne pot duce oriunde, cu exceptia cerului, si ne pot da orice, cu exceptia fericirii.
  429. Adevaratul castig in viata este viata, nu banii.
  430. Nu poti lua banii cu tine in cer, dar ii poti trimite acolo inaintea ta.
  431. Cel mai bun loc dintr-un bar este … afara.
  432. Unele vieti se aseamana cu acele flori care infloresc si raspandesc parfumul lor spre inserare.
  433. Pregatirea pentru batranete trebuie sa inceapa in adolescenta.
  434. Ghioceii de la tample vestesc primavara unei alte vieti.
  435. Cand prietenii incep sa-ti spuna ce tanar arati, sa stii ca aceasta este un compliment pentru unul care NU MAI ESTE tanar!
  436. Varsta inimii nu are nimic de a face cu culoarea parului.
  437. Un tanar batran va fi un batran tanar. – Benjamin Franlin
  438. La tinerete, zilele sunt scurte si anii lungi; la batranete, anii sunt scurti si zilele lungi.
  439. Nu te plange ca ai ajuns la batranete. Multora li s-a refuzat acest privilegiu.
  440. Respecta-i pe cei in varsta, gandindu-te ca in curand vei fi si tu unul dintre ei.
  441. Nimeni nu imbatraneste traind, ci doar pierzandu-si interesul in viata.
  442. Oamenii nu se opresc din joaca pentru ca imbatranesc, ci imbatranesc pentru ca nu stiu sa se mai joace.
  443. Nasterea lui Christos L-a adus pe Dumnezeu la om, insa doar crucea lui Christos il poate duce pe om la Dumnezeu.
  444. “Si cand te gandesti ca hangiul nu L-a primit pe Chrisos in casa pentru ca nu i s-a parut o “afacere … buna.”
  445. Iata ce a scris un medic despre bautura: Alcoolul face nasul rosu, ochii vineti, ficatul cenusiu, noptile albe, zilele negre, inima albastra si viitorul intunecat.
  446. Saracia nu duce pe nimeni la betie fara consimtamantul celui in cauza, dar betia duce la saracie, fie ca ne place sau nu.
  447. Celor ce beau ca sa-si inece necazul trebuie sa li se spuna ca el stie sa … inoate!
  448. Alcoolul conserva fiintele moarte, dar le ucide pe cele vii.
  449. Nimeni nu-si ia diploma in studiul Bibliei pana nu ajunge sa stea fata in fata cu Autorul ei.
  450. Alte carti ne-au fost date pentru informarea si inspirarea noastra, dar…
  451. Biblia ne-a fost lasata pentru transformarea noastra.
  452. Este o mare diferenta intre carti facute de oameni si CARTEA care face oameni.
  453. Multi crestini se asteapta ca lumea sa aiba respect pentru o Carte pe care ei o … neglijeaza.
  454. Este interesant cum aceiasi oameni care indragesc pozele sotiei si-i citesc scrisorile cu atata infrigurare, pot spune ca Il iubesc pe Dumnezeu, dar n-au niciun chef sa se apropie de Biblie.
  455. Oamenii nu resping Biblia pentru ca pe alocuri s-ar contrazice, ci pentru ca ii contrazice pe ei.
  456. Biblia este unica intre cartile lumii pentru ca raspunde competent la cele doua intrebari fundamentale ale existentei: “De unde?” si “De ce?”
  457. Daca tii Biblia deschisa nu vei gasi inchisa poarta cerului.
  458. Cele sapte minuni ale Bibliei: Minunea aparitiei – felul in care a fost scrisa de oameni diferiti, in epoci si locuri diferite este una din marile mistere ale lumii. Minunea alcatuirii – o culegere de 66 de carti si totusi o carte unitara. Minunea varstei – cea mai veche carte aflata in circulatie. Minunea raspandirii – cea mai distribuita si cea mai citita carte din lume. Minunea interesului – singura carte din lume care este citita de oamenii din toate categoriile sociale. Minunea limbajului – scrisa aproape in intregime de oameni needucati si totusi atat de perfecta ca forma literara. Minunea pastrarii – cea mai dusmanita carte din lume si totusi in circulatie. “Cuvantul Domnului ramane in veac.”
  459. Biblia este ca un telescop: trebuie sa te uiti prin ea, nu la ea.
  460. Este folositor sa insemnezi Biblia, dar este si mai folositor s-o lasi pe ea sa te insemneze.
  461. Biblia este singura carte al carei Autor este prezent cand o citesti.
  462. Studiaza Biblia ca sa fii intelept; crede-o ca sa fii in siguranta; traieste-o ca sa fii  sfant si fericit.
  463. Cum se poate ca sa le fie interzis copiilor nostri sa citeasca Biblia in scoli, dar sa li se dea voie s-o citeasca daca ajung in inchisoare? Nu credeti ca ar fi mai intelept sa-i lasam sa citeasca Biblia in scoli ca sa nu mai ajunga in inchisoare?
  464. Interesant, cand ii cunosti Autorul, iti place mai mult Cartea!
  465. Biblia are nevoie sa fie mai mult traita decat aparata.
  466. Nu exista pericolul ca Biblia sa ajunga o carte “depasita”, atata vreme cat noi nici n-am ajuns inca sa tinem pasul cu ea.
  467. Nu este sansa de mantuire pentru cel ce, cumparand o Biblie, n-o citeste sau citind-o, n-o traieste.
  468. Biblia este ceasul vremii si al istoriei – Vasile Raut
  469. Biblia este o fereastra prin care putem privi din lumea aceasta, ca dintr-o inchisoare, inspre libertatea vesniciei.
  470. Nu vom putea niciodata sa distrugem legile lui Dumnezeu, ne putem insa distruge foarte usor pe noi insine incercand sa le incalcam.
  471. Voltaire s-a laudat ca scrierile lui vor face ca Biblia sa fie uitata peste o suta de ani. De curand, operele lui complete s-au vandut pe … doi dolari …
  472. Am citit multe carti, dar cand deschid Biblia, am impresia ca ma citeste ea pe mine.
  473. Biblia nu are nevoie sa fie rescrisa, ci recitita.
  474. Cele zece porunci si tabla inmultirii nu sunt in pericol de a fi demodate.
  475. Scriptura ne invata cel mai bun fel de a trai, cel mai nobil fel de a suferi si cel mai linistit mod de a muri.
  476. Biblia te va desparti de pacat sau pacatul te va desparti de Biblie. – D. L. Moody
  477. “Nu critica Biblia, las-o pe ea sa te judece!”
  478. Viata ar fi mult mai placuta daca ne-am putea uita si necazurile tot atat de repede ca si binecuvantarile.
  479. Cu cat ne numaram mai bine binecuvantarile, cu atat ducem mai putin dorul dupa extravagantele pe care nu ni le putem permite.
  480. Exista unele infrangeri care sunt mai triumfatoare decat orice biruinta.
  481. Daca n-ar exista dusmani, n-ar exista lupte; daca n-ar exista lupte, n-ar exista biruinte; daca n-ar exista biruinte n-am purta cununa.
  482. Primul pas catre biruinta este sa stii cine-ti este dusmanul. – Corrie Ten Boom
  483. Dintre toate biruintele, cea mai grea este asupra ta insuti.
  484. Cand ai intalnit ultima oara un critic infocat al bisericii, care sa incerce din toata inima lui sa o faca mai buna?
  485. Probabil ca biserica nu sufera asa mult pentru pacatele lumii, cum sufera lumea pentru pacatele bisericii.
  486. Una din cele mai rapide cai de a “incalzi” o biserica este sa pui mai mult foc in cel de la amvon.
  487. Ai un Dumnezeu care te aude, puterea dragostei in spatele tau, Duhul Sfant in tine si tot cerul deasupra ta. Daca Il ai pe Domnul ai har pentru  fiecare pacat, calauzire pentru  fiecare rascruce, o luminare pentr fiecare colt si o ancora in fiecare furtuna. Ai gasit tot ce aveai nevoie. Domnul sa te tina in centrul dragostei Sale!
  488. Pe piatra aspra a vietii sa lasi o dara fina, din aurul virtutii, din sfanta lui lumina .Si-n mana ce-ti loveste a vietii tale floare , sa lasi parfumul dulce ca dar spre inviorare,  iar celui ce-ti arunca a clevetirii piatra,  da-i painea rugaciunii si-a dragostei ce iarta. Atunci duci mantuirea cu-adevarat prin lume si-atunci tu porti cu cinste al Domnului sfant nume!
  489. Nu suspina daca ai cazut, cu tine e Pastorul, El nu te lasa abatut, asteapta-I ajutorul! Nu suspina cand ai in cer atata bogatie, chiar daca planurile-ti pier sparanta ta e vie. Nu suspina cand drumu-i greu si-ades te-ncearca plansul, increde-te in Dumnezeu si vei primi raspunsul.
  490. Linistit si dulce-i somnul cand in patul tau te pui si te lasi cu totu-n grija iubitoare-a Domnului. Atunci noaptea trece lina pe aripi de fulgi usori si cu inima voioasa te trezesti din nou in zori, caci din ceruri El vegheaza credincios in jurul tau si cu grija te pazeste neincetat de orice rau. Fie dar si-n seara asta sub plapandul colt de luna sa-ti daruiasca somn usor si noapte buna.
  491. Inchide ochii si lasa-Ma pe Mine sa-ti mai port de grija inca o zi, sa te rasfat cum stiu Eu mai bine si sa adormi in bratul Meu divin si am sa-ti spun ca dincolo de ceata, peste putina vreme vine iar o binecuvantata dimineata in care tu pasesti mereu prin har.
  492. Pe o raza stravezie iti trimit cu drag in soapta: pace tie! Iti trimit si-un cant usor: somn odihnitor.Iti trimit o mangaiere :Domnul iti vine in ajutor. Cand te vei trezi in zori sa zambesti cu bucurie: ziua care va urma sa fie Isus in ea!
  493. Lasa lumina sa-ti conduca pasii, lasa iubirea sa-ti conduca inima, lasa dragostea sa-ti conduca viata, lasa-L pe Dumnezeu sa le conduca pe toate!
  494. Spre Dumnezeu sa iti inalti privirea cand inca o zi din viata ta s-a dus, sa Ii aduci  din suflet multumirea ca bratul Lui prin toate te-a condus. Spre El sa iti inalti cantarea si rugaciunea inimii din piept pastrandu-ti cugetarea nadejdii sfinte ce-o astepti.
  495. Strada care duce la viata nu este dreapta! Exista o curba numita SLABICIUNE,o alta numita TRISTETE si cauciucuri sparte numite DEZILUZII. Dar cu un motor numit VOINTA, o asigurare numita CREDINTA si un sofer numit PRIETEN poti ajunge intr-un loc numit PARADIS !!!
  496. Pazeste-ti inima de ura…Mintea de ingrijorari…Traieste simplu…Asteapta putin de la viata…Daruieste mult…Roaga-te intotdeauna…Gandeste-te la altii…si la sentimentele altora…Umpleti inima de dragoste…Raspandeste lumina…si bucurie-n jurul tau …Caci atunci…vei gasi ceea ce meriti si cauti „FERICIREA¨!
  497. Mana care a intins cerul plin de stele, mana care te poarta in palma Sa ca pe un margaritar pretios….mana care are semnul cuielor sa te calauzeasca si sa reverse asupra ta:pace, bucurie mangaiere si binecuvantare.Nu uita ca esti…..CEA MAI PRETIOASA PIATRA IN MANA CREATORULUI!!!!
  498. Ca un lastar frumos si verde intr-un pamant uscat de soare … ca un izvor ce nu se pierde printre nisipuri arzatoare …asa sa fie a ta fiinta in lumea de-ntuneric plina..sa-mpraştii pururi prin credinta: viata , pace şi lumina ..şi voia Lui să faci in toate !!!
  499. Invata sa iubesti fiecare clipa a vietii tale, invata sa iubesti deopotriva si zambetul si lacrima si nu te lasa nicicand biruit de dureri, ridica-te deasupra oricaror incercari si biruie totul cu zambetul tau!
  500. Daca toti am aprecia ce avem… nu am pierde nimic…
  501. Daca toti am crede… lumea ar fi plina de minuni…
  502. Daca toti ne-am zdrobi mandria… nimeni nu ar „muri”…
  503. Daca n-am mai fi indiferenti… nimeni nu ar plange…
  504. Daca toti am iubi… nimeni nu ar fi singur…
  505. Spune-I lui Dumnezeu tot ce este in inima ta, asemeni unui om ce isi descarca  sufletul, cu bucuriile si durerile lui, unui prieten drag. Spune-I framantarile tale ca  sa-ti dea alinare, spune-I dorintele tale ca sa le poata purifica; spune-I antipatiile tale ca sa te ajute sa le invingi; vorbeste-I despre ispitele tale ca sa te poate feri de  ele; arata-I ranile din inima ta ca sa le poata vindeca…cu alte cuvinte, spune-I lui Dumnezeu totul-atat lucrurile bune cat si cele rele- cu o atitudine deschisa si spontana.G.B.U.
  506. Ia un zambet si daruieste-l celui care nu l-a avut niciodata… Ia o raza de soare si trimite-o acolo unde domneste intunericul… Descopera un izvor de ape si spala-l pe cel ce traieste in namol… Ia o lacrima si pune-o pe obrazul celui ce n-a plans niciodata… Ia curajul si pune-l in inima celui care nu stie sa lupte… Descopera viata si povesteste-o celui ce n-o intelege… Ia speranta si traieste in lumina… Ia bunatatea si da-o celui care nu stie sa dea… Descopera iubirea si arat-o lumii…
  507. In racoarea zilei ma chemi sa ma intalnesc cu Tine… Ma cunosti atat de bine….stii fiecare celula din mine…fiecare lacrima ce curge pe obraz… Cunosti suspinul meu…dorinta mea…omul dinlauntru… Cunosti teama…slabiciunea…neputinta mea… Dar cat de minunat esti Tu, caci ai ales sa ma iubesti asa cum sunt…pana la capat…! M-ai fermecat si cucerit cu iubirea Ta care a acoperit greselile mele… Mi-ai deschis ochii sa vad minunile Tale …si stralucirea Ta! Nimic nu se compara cu Tine…!
  508. “Cu Dumnezeu alaturi si sprijinindu-te pe bratul Sau poti înfrunta orice îti sta în cale.” Nu cunosc calea care ma conduce la El, dar cunosc Calauza care ma conduce. De ce sa ma mai tem? (Martin Luther)
  509. In cea mai adanca prapastie prin care   trec uneori,exista Cineva care e langa mine fara ca sa spuna nimic.Da, atunci cand am nevoie disperata ca sa-mi vorbeasca, EL ma linisteste doar cu prezenta Sa.Cand simt ca viata mea e in pericol, mana Lui puternica e asezata pe capul meu.. Cand simt ca e prea grea poteca, Ii  aud pasii plini de avant si Il urmez cu mai multa incredere.Cand zambetul meu a disparut, fata Lui imi inspira liniste si pace, si nu ma mai indoiesc!”
  510. Invingatorii adevarati nu sunt acei care au ajuns la capatul cursei fara nicio greseala.Ci sunt acei care chiar daca au cazut, se ridica si merg inainte.PERSEVERENTA aduce BIRUINTA FINALA! Asadar…continua sa mergi inainte fara sa te lasi intimidat(a)de piedici si curse .NU TE OPRI…si vei ajunge la CAPAT!”

25 Comments

  1. Frumoase mesajele. Dumnezeu sa va Binecuvinteze. Har si Pace. Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru, Isus Hristos! Amin!

  2. am transcris multe din aceste mesaje ìntrun caiet,si ìn toatà ziua trimit prin sms pe telefon la prieteni,ìi ìntàreste mult. E foarte important ca ceea ce gàsim frumos,sà ìmpàrtim si cu cei din jur.Domnul sà và binecuvìnteze!

  3. Dumnezeu este inaltat! Dvs. sa fiti binecuvantati. Cei ce vor auzi sa fie schimbati si El sa fie mereu binecuvantati!

  4. „…Alegeți ce este bun”. Și așa voi face. Unele te fac să zâmbești, altele să te cercetezi.
    Multe binecuvântări pentru munca depusă, și Domnul să fie lăudat pentru aceasta!

    1. Foarte frumoase cuvinte Dumnezeu sa va binecuvinteze lucrarea pe care o faceti Dumnezeu sa va calauzeasca in tot ce veti face multe binecuvantari din partea noastra va dorim!.

      1. Foarte frumoase cuvinte la adresa lui Dumnezeu, si foarte bine venite pentru incurajarea noastra a tuturor… Slavit sa fie Domnul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button