Un duşman personal
“Existenţa diavolului este atât de clar prezentată în Biblie încât a vă îndoi de ea înseamnă a vă îndoi de Biblia însăşi.” Archibald Brown
Trăim într-o lume în care existenţa divinităţii şi existenţa războiului spiritual al celui rău sunt din ce în ce mai mult îndepărtate şi negate. Omenirea a ajuns să trăiască ca şi cum viaţa pământească este totul pentru ei, şi doar ce este palpabil este adevărat. De multe ori nu ne dăm seamă că acceptând unele oferte periculoase pentru noi ca şi creştini, acceptăm planul celui rău. Războiului spiritual se desfăşoară pe câmpul de bătălie al minţii noastre. Ne confruntăm cu ispite şi probleme care în trecut au fost punctele noastre vulnerabile, iar satana caută să găsească deseori portiţe prin care să stercoare informaţii şi dorinţe care ne-ar face să cădem învinşi în războiul care îl avem de purtat.
Trupul nostru uman este limitat în ceea ce priveşte existenţa unei lumi spirituale şi a unui război spiritual dincolo de văzul nostru. Cu toate acestea, Biblia ne informează şi ne avertizează că avem de luptat “împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12).
Suntem înrolaţi într-o armată sfântă prin care am declarat război diavolului, jurând să luptăm până la capăt cu armătura lui Dumnezeu pentru a primi viaţa veşnică, care este premiul alergării noastre pe pământ.
Cât de mult ştim despre războiul spiritual pe care îl avem de purtat în viaţa de creştin? Cât de mult ne pregătim pentru a putea face faţă tuturor ofertelor de trădare care vin din partea adversarului? Cât de mult eşti pregătit pentru a putea înfrunta orice bătălie individuală cu cel rău dacă eşti provocat?
Acestea sunt câteva din întrebările care ar trebui în mod obigatoriu să ne frământe şi să găsim un mod de a da un răspuns afirmativ în favoarea câştigului acestei bătălii.
Pentru cei care mereu se retrag în spatele celorlalţi, niciodată bătălia nu va fi mare, însă în mod categoric ei nu vor fi declaraţi câştigători. Aceia care se pun în linia întâi a bătăliei, au şansa de a se numi câştigători adevăraţi ai luptei. Dacă vrem să avem parte de răsplată trebuie să şi luptăm ca să avem ce câştiga.
Nu renunţa creştine, treci în linia întâi şi luptă!