Editoriale

Parfum de lăcrămioară pe un suflet zdrobit

lacramioarePe frontul vieţii, mii de suflete cad rănite, obosite fiind de drumul acesta lung în care nu mulţi îşi găsesc împlinirea. Totul devine vag şi unii înţeleg viaţa doar prin prisma morţii, alegând să părăsească definitiv acest tărâm și sperând la o cale mai bună, mai uşoară.

Disperarea ne cuprinde şi goliciunea sufletului iese la suprafaţă. Tristeţea devine un mod de viaţă,  iar nervii, cuvintele urâte aruncate atât de uşor devin singurul mod de a supravieţui. Lumea înnebuneşte, se schimbă, nu va mai fi niciodată aşa cum era pe vremea bunicilor. Întreaga noastră conştiinţă ne avertizează, dar preferăm să rămânem pasivi într-o lume guvernată de statistici.

Ecoul nebuniei noastre se aude în tot Universul, e atât de trist şi dureros,  încât lumina păleşte în fata întunericului din noi. Egoismul şi toate gândurile urâte ne usucă esenţa. Ne absoarbe scopul divin şi ne duce către o lume stricată, o lume urâtă.

În timp ce societatea evoluează la o scară globală, creând mii de scheme comerciale şi politice cu un simţ al proprietăţii înnăscut doar pentru interesele egoiste ale marilor magnaţi, sute de persoane nu îşi mai găsesc liniştea.

O învălmăşeală de gânduri şi sentimente într-o lume ce pare a se schimba în bine în viziunea altora.

Oare de ce este atât de greu să ne trezim cu adevărat? Ne dezlipim cu greu din faţa acelui ecran pătrat, ascultând parcă mai mult de el decât de viaţa în sine ce ne vorbeşte în fiecare zi de lucruri minunate. Se lasă peste noi o plictiseală de moarte, mintea se odihneşte prea mult, iar sufletul rămâne îngheţat, căci preţuim mai mult lucruri ce le cumpărăm şi magazinele imense ce le vizităm. Preferăm să judecăm omul în loc să îl ascultăm. Alegem să ne certăm între noi pe motive banale, în loc să ne îmbrăţişăm şi să fim mai drăguţi.

Ne trebuie o viaţă de om, mulţi pereţi de dat cu capul în ei, mulţi oameni răi sau buni, prieteni, întâmplări, momente, amintiri să înţelegem că viaţa este foarte scurtă, iar ce lăsăm în urmă spune multe despre noi. Aşa se face că la o vârstă de 50-60 de ani preţuim mai mult nepoţii ce aleargă prin curtea casei, ochii persoanelor dragi şi vorbele frumoase ce dau valoare vieţii. Cum se face că ne naştem frumoşi, puri şi devenim nişte brute, nişte doritori de sânge, iar pentru satisfacerea noastră dăm vina pe Dumnezeu.

În ce se măsoară bogăţia mea? Ce dă esență şi valoare vieţii mele?

Ne-am obişnuit să trăim în lacrimi şi crize, iar haosul nu îl mai vedem. Sfaturile le primim de la “specialişti” ce au leac pentru orice, iar “oamenii de ştiinţă”, acei bărboşi anoşti, pun în opoziţie pacea pe care Dumnezeu ne-o dă cu descoperirile pe care le fac, spunând că există gene ce ne dau răutate, pace, bucurie, că rezolvarea tuturor conflictelor este “abdicarea religiilor” şi eliberarea conştiinţei omului. Cred că tocmai aceasta este cauza atrocităţilor din lume, mândria că noi suntem centrul Universului, că tot noi ne-am creat singuri şi vom evolua către “absolut”.

De de ce nu avem pace şi linişte în suflet? Fiindcă ne-am ridicat mai presus de Dumnezeu şi am înlocuit bucuriile vieţii, ce ne aduceau fericire, cu griji şi planuri ce duc doar la supermarket şi în pat. Ne-am separat trupul de inimă şi minte, ne-am bătut joc de el, nerespectând nimic. Am preferat să privim filme şi să mâncăm la restaurante decât să ne luăm timp să vorbim între noi. Am ales să facem investii majore în clădiri, bănci, magazine decât să investim în noi. Da,  L-am închis pe Dumnezeu în faţa uşii noastre  şi am dat drumul televizorului să ne dea sfaturi. Am acceptat să vorbim mai mult de sex şi vedete decât să vorbim despre iubirea Lui.

Când sufletul ţi-e zdrobit, priveşte la cruce, priveşte la Dumnezeu şi acceptă să îţi ia toată povara. Nu vei putea birui, singurul care a învins este Isus şi,  da, nu vom înţelege niciodată faptul că el pentru noi a murit pentru a fi liberi şi cu pace. E atât de simplu. Suntem atât de concentraţi pe problemele noastre şi atât de puţin atenţi la Dumnezeul ce este chiar lângă noi şi chiar Se oferă să ne ia toată povara. Nu va conta cine ai fost, ce ai făcut, ce ai strâns, unde ai dormit, cu ce te-ai îmbrăcat, ce probleme ai avut, ci dacă Dumnezeu ţi-a fost singurul model în viaţă şi L-ai ascultat. Dacă Dumnezeu ar veni acum, eşti pregătit să mergi cu El, eşti gata să laşi totul în urmă şi să Îl urmezi cu zâmbetul pe buze? Ai prefera să mergi pe calea îngustă cu bucurie şi pace în inimă sau ai merge pe drumul larg plin cu faimă, frumuseţe, respect, bani? DOMNUL VINE, însă suntem noi gata să Îl privim sau rămânem cu capul jos, încercând să găsim rezolvarea problemelor?

Odată cu trecerea timpului, marile clădiri, puterile economice ale lumii vor deveni praful prostiei noastre, iar copiii ce se vor naşte vor sta la gura unei mici flăcări, într-un colţ ascuns de pădure, ascultând poveştile vechi, întâmplările reale povestite poate de ultimii oamenii ce vor mai fi în viaţă. Şi poate atunci următorii locuitori vor învăţa să preţuiască mai mult viaţa, oamenii, şi pe Dumnezeu decât consumerismul ce ucide mii de suflete frumoase.

“Luaţi seama la voi înşivă, că nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21: 34-36).

“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipat, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii” (Apocalipsa 21: 1-6).

Articol trimis de Constantin Daniel, pentru Total Schimbat

Show More
Banner Pozitie 4 (liber)

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button