Atunci când tinerii se ȋntâlnesc, pӑrinții trebuie sӑ fie implicaţi de la ȋnceput.
Acest principiu este de neevitat, dacӑ dorim o cӑsӑtorie dupӑ Biblie. (De exemplu, Geneza 24:2-4: “Avraam a zis celui mai bӑtrân din rob din casa lui, […] nu vei lua fiului meu o nevastӑ dintre fetele Cananiților, ȋn mijlocul cӑrora locuiesc, ci te vei duce ȋn țara și la rudele mele sӑ iei de nevastӑ fiului meu Isaac”.) Nu vrem sӑ spunem cӑ pӑrinții trebuie sӑ aranjeze cӑsӑtoria copiilor lor, dupӑ obiceiul oriental, dar trebuie sӑ remarcӑm faptul cӑ excluderea totalӑ a pӑrinților, ȋn cultura vesticӑ, a adus la mari probleme ȋn cӑsnicie.
Pӑrinții trebuie sӑ fie sursa de consolare, atât ȋnainte, cât și ȋn timpul perioadei de ȋntâlniri. Motivele sunt numeroase. Pӑrinții ȋși cunosc cel mai bine copiii și nevoile lor. Uneori pӑrinții ȋși ȋnțeleg copiii mai bine decât se ȋnțeleg ei ȋnșiși. Pӑrinții au o vedere mai obiectivӑ asupra relațiilor dintre tineri și a șanselor de fericire pentru fiul sau fiica lor. Pӑrinții se bucurӑ de avantajul de a putea privi de la distanțӑ, dobândind o perspectivӑ mai largӑ asupra problemelor. De asemenea, ei au experiența propriei lor relații, cât și a observӑrii altor relații pe care le-au vӑzut ȋn viațӑ.
Desigur, pӑrinții trebuie sӑ ținӑ cont și de sentimentele și motivațiile copiilor, atunci când le oferӑ sfaturi. Ei nu trebuie sӑ fie dominați de motivații ulterioare, cum ar fi materialismul, statutul social, nesiguranța, sau egoismul, atunci când ȋși sfӑtuiesc copiii.
Pӑrinții creștini trebuie sӑ-și sfӑtuiascӑ tinerii ȋn vederea stabilirii unui cӑmin trainic, apropierii de Ȋmpӑrӑția lui Dumnezeu și pentru a rӑmâne duhovnicești.
John Coblentz, Viaţa Familiei Creștine
