Balada cucului din ceasornic

1
150

Balada aceasta a fost gândită în versuri şi ascunsă într-un colţ nefolositor de memorie dar, cu vremea, versurile s-au topit, iar balada a rămas doar o mică poveste. Nu cu foarte mult timp în urmă, un cuc ce-şi ducea veacul într-un ceasornic agăţat pe un perete, a realizat cumva, că există, că fiinţează. La început a auzit un „tic”, apoi un „tac”, tic-tac, tic-tac, lumea lui ticăia cufundată în întuneric. S-a obişnuit cu întunericul şi s-a obişnuit şi cu ticăitul; tic-tacul lumii era parcă un cântec hipnotizator. Apoi, într-o zi, a fost orbit de o lumină îngrozitoare, dureroasă. După ani de întuneric, când uşa ceasornicului s-a deschis, el nu a înţeles lumina şi a considerat-o duşmanul lumii lui liniştite. A fost nevoit, totuşi, să iasă din ceasornic şi în virtutea inerţiei să-şi facă treaba lui de cuc. Şi-a strigat cântecul dar… cu ochii închişi.

După un timp, s-a obişnuit cu ieşirile, chiar le aştepta, dar ochii îi rămâneau închişi. În întunericul din interiorul ceasornicului său au început să se nască întrebări: cine sunt eu? de ce sunt un cuc? de ce nu suntem mai mulţi într-un ceasornic? cine trage ceasul? A început să-şi dea seama că era expus luminii la ore fixe, dar tot nu a deschis ochii.

Într-o zi însă, curiozitatea lui înnăscută a învins frica şi, ieşind să-şi cânte cântarea, a deschis ochii în lumină şi a văzut lumea de dincolo de ceasornicul său. Uau! Acum ştia că există Unul care a creat totul. Pentru moment, a simţit că îi cresc aripi, dar speriat, s-a retras în ceasornic.

Acum  ştia… Cu nerăbdare aştepta următoarea expunere la lumină. El credea că aşteaptă o oră… dar Cel Ce trăgea ceasornicele n-a mai trecut pe la ceasul lui…

Cucul aşteaptă şi acum şi va aştepta o veşnicie crezând că aşteaptă un ceas…Vremea cercetării lui a trecut.

Şi tu ai ceasornicul tău, şi tu eşti expus la Lumină din când în când. Şi tu, indiferent de de ceea ce faci sau ceea ce ai făcut în interiorul ceasornicului tău, tu, cel ce citeşti această poveste. Chemarea Luminii o simţi, nu o auzi şi ştii acolo, în interiorul tău că ai putea avea aripi dar…mai aştepţi un ceas, iar acel ceas poate că nu mai vine, poate ceasornicul tău rămâne netras şi vei aştepta o veşnicie Lumina care nu va mai veni niciodată.

Ţie, care citeşti aceste rânduri, îţi transcriu două citate: „Lumina aceasta este adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. El era lume, şi lumea afost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” ( IOAN 1:9-13).

Adierea Vântului Trezirii se simte din ce în ce mai des, iar Lumina e prezentă, oriunde cineva simte această adiere. O simţi şi tu… acolo, în interiorul ceasornicului tău. O simţi şi tu…

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.