Interviuri

Interviu cu Iovanca Stratan

Pe toate planurile eram nemulţumită. Eram un om foarte complexat.

Mă simţeam respinsă, aveam impresia că nimeni nu mă doreşte, că nimeni nu mă iubeşte, că sunt inutilă, că tot ce-am făcut am făcut degeaba.

Şi limbajul pe care-l foloseam era foarte murdar, iar aceasta mă influenţa şi în interiorul meu.

L-am văzut pe cruce, I-am văzut atitudinea iubitoare, toată dragostea Lui, toată bunătatea din ochi. Am fost atât de copleşită incât plângeam. Eram copleşită de atâta dragoste.

Din clipa aceea viaţa mea a devenit alta.

Având părinţii divorţaţi, ei m-au lăsat oarecum de la unul la altul. Fiecare şi-a făcut datoria lui aşa cum a putut, despărţiţi fiind.

Asta m-a făcut să fiu nesigură, să n-am încredere în oameni.

În liceu l-am cunoscut şi pe soţul meu. Foarte repede am rămas şi însărcinată şi am făcut trei avorturi.

Într-o seară, soţul meu mi-a spus că nu mai simte nimic pentru mine. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina ce-am simţit. Am fost distrusă. A fost o durere cumplită.

Eu am fost în permanenţă în căutarea unui tată pentru că tatăl meu m-a părăsit. Dar L-am găsit pe Dumnezeu ca Tată.

Reporter:

Iovanca, te-aş întreba cum a fost viaţa ta înainte de a-L cunoaşte pe Cristos?

Iovanca Stratan:

Este impropriu spus viaţă, pentru că eram moartă de fapt. Sufletul meu era mort la vremea aceea, înainte de a-l cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat. Nici nu mai trăiam, eram ca o legumă. Sau poate mai rău decât atât. Îmi doream să nu mai exist. Eram disperată. Simţeam că mă afund în nisipuri mişcătoare şi cu cât încercam să ies mai mult la suprafaţă cu atât mă adânceam mai rău.

Reporter:

Despre ce era vorba?

Iovanca Stratan:

Mă simţeam respinsă, aveam impresia că nimeni nu mă doreşte, că nimeni nu mă iubeşte, că sunt inutilă, că tot ce-am făcut am făcut degeaba. N-am fost capabilă să fac o şcoală bună, relaţiile mele cu oamenii erau relaţii proaste, nu tindeam spre mai sus.

Îmi plăcea muzica rock foarte mult şi avusesem o perioadă în care umblam cu aşa-zişii „bătrâni” ai oraşului. Umblam pe malul râului sau pe la pădure, ca haiducii, şi mi se părea grozav. Dar de fapt, oamenii cu care umblam erau nişte oameni blazaţi. Ei considerau că totul este inutil, că viaţa este un nimic.

Şi limbajul pe care-l foloseam era foarte murdar, iar aceasta mă influenţa şi în interiorul meu. Tot ceea ce făceam, făceam ca să mă murdăresc, de fapt.

Reporter:

Părinţii tăi ce spuneau despre starea acesta?

Iovanca Stratan:

Tatăl meu este plecat în Germania de doisprezece ani, iar mama încerca să se lupte cu mine, dar era cam târziu pentru că frâurile le pierduse demult.

Având părinţii divorţaţi, ei m-au lăsat oarecum de la unul la altul. Fiecare şi-a făcut datoria lui aşa cum a putut, despărţiţi fiind.

Asta m-a făcut să fiu nesigură, să n-am încredere în oameni. Deşi am fost întotdeauna prietenoasă, sociabilă, sinceră.

În liceu l-am cunoscut şi pe soţul meu. Foarte repede am rămas şi însărcinată şi am făcut trei avorturi. Ultimul m-a marcat cel mai mult. A fost momentul în care m-am trezit că am un suflet şi m-am speriat că s-ar putea să mi-l pierd din cauza acestor crime pe care le-am făcut.

Reporter:

Care a fost unul dintre primele momente când ai fost confruntată cu existenţa lui Dumnezeu?

Iovanca Stratan:

Am avut o colegă de clasă care mi-a vorbit despre Dumnezeu într-un moment în care eram disperată. Tocmai făcusem ultimul avort.

Reporter:

Câte avorturi ai făcut până atunci?

Iovanca Stratan:

Trei. Primul avort l-am făcut la 18 ani. La ultimul avort  am devenit conştientă că este o crimă şi m-am speriat.

Reporter:

Cum ai devenit conştientă că este crimă?

Iovanca Stratan:

O prietenă care este medic m-a avertizat. Am crezut că sunt însărcinată şi i-am spus ce intenţii am.

Ea mi-a zis că a urmărit un reportaj şi că este convinsă că într-adevăr acel copil – fătul – cum îi spune ştiinţa, are deja suflet din momentul concepţiei, din momentul în care ovulul a fost fecundat. A văzut un reportaj după care a rămas foarte marcată. Şi m-a rugat să nu fac aşa ceva.

Dar n-am ţinut cont de sfaturile ei. Eram semiconştientă. După ce l-am făcut am devenit pe deplin conştientă. Ceva urla în mine. Începusem să mă trezesc.

M-am dus la o colegă care era baptistă şi-am întrebat-o: „Mariana, uite ce-am făcut. Crezi că Dumnezeu mă mai poate ierta?” Mi-a spus că Dumnezeu poate să ierte pe oricine îşi mărturiseşte păcatul.

Reporter:

– Aceasta este condiţia principală: să-ţi mărturiseşti păcatul.

Iovanca Stratan:

Îţi dai seama ce întrebare mare a apărut în mintea mea: „Ce fel de Dumnezeu este ăsta?

După terminarea orelor de curs am condus-o spre casă, pentru că eram curioasă, începuseră să mă frământe tot felul de întrebări. Eram speriată pentru sufletul meu. Şi în plus, băieţelul meu Tomas era foarte bolnav de câteva zile şi nu-şi mai revenea. Orice medicamente îi dădeam nu scădea febra. Eram speriată şi-mi ziceam: „Dumnezeu mi-l va lua şi pe unicul copil pe care-l am deja.

Colega mea mi-a povestit tot calvarul, tot drumul lui Isus spre cruce, tot ce-a făcut de fapt Isus. În cuvinte puţine mi-a explicat cum s-a născut, pentru ce s-a născut Isus Cristos şi cum a ajuns El să fie crucificat pentru păcatele mele.

Reporter:

Ce-ţi spunea despre lucrurile acestea?

Iovanca Stratan:

Nu ştiu să-ţi spun ce-mi spunea, ştiu doar atât că L-am văzut. Efectiv am văzut totul, am văzut toată viaţa Lui în clipele acelea. L-am văzut pe cruce, I-am văzut atitudinea iubitoare, toată dragostea Lui, toată bunătatea din ochi.

Am fost atât de copleşită că plângeam, nu mă puteam controla. Plângeam pe stadă, se uita lumea la mine, dar nu-mi păsa de nimeni. Plângeam şi de bucurie şi de uşurare şi de durere pentru El. Eram copleşită de atâta dragoste.

Atunci ne-am dus la ea acasă, unde ne-am rugat împreună cu mai multe persoane pentru băiatul meu, ca Dumnezeu să-l vindece.

După ce m-am dus şi ne-am rugat pentru vindecarea fiului meu, cineva m-a întrebat dacă sunt mântuită. Apoi mi-a explicat că pentru a fi mântuit trebuie să ceri lucrul acesta, în mod personal, să crezi că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, că a venit să moară pentru păcatul tău şi trebuie ca tu personal să-l recunoşti ca Fiu al lui Dumnezeu şi să-I ceri să-ţi ierte toate păcatele. Apoi să-L chemi în viaţa ta.

Când am înţeles despre ce este vorba, am zis: „Doamne Isuse … ” L-am rugat să vină în viaţa mea şi să mă ierte. M-am plecat pe genunchi şi cu toată dragostea I-am mulţumit lui Dumnezeu. Din clipa aceea viaţa mea a devenit alta.

Reporter:

Ce a urmat după momentul acesta culminant al vieţii tale?

Iovanca Stratan:

Îmi amintesc că am ajuns acasă, iar Tomas era vindecat. Nu mai avea febră şi era foarte vioi. Bineînţeles că primul lucru am simţit nevoia să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi m-am bucurat enorm. A doua minune a fost că am simţit o foame cumplită pentru a citi Biblia. Am încercat eu să citesc şi înainte, doar aşa ca să văd ce este o Biblie, dar n-am înţeles nimic.

Când am ajuns atunci acasă, am deschis Biblia şi tot ce citeam prindea viaţă. Toate cuvintele aveau viaţă, aveau sens pentru mine. Parcă cineva mi-a luat nişte ochelari fumurii de pe ochi. Mi s-a deschis mintea.

Dar oricum nu eram hotărâtă să mă pocăiesc. Mi se părea ceva umilitor. Cum să renunţ eu la viaţa mea, la libertăţile mele. Fiind sârboaică, făceam parte dintr-un grup de dans popular sârbesc, şi-mi plăcea foarte mult. Aveam o ocupaţie în timpul liber, de fapt aveam unde să fug, că practic asta era – o evadare din cotidian. Dansul mi-a plăcut întotdeauna foarte mult şi mi se părea cumplit cum să renunţ la aşa ceva.

Soacra mea a fost cea mai înverşunată pe faţă. Ea a fost singura care şi-a exprimat foarte agresiv părerea referitor la ceea ce aveam eu de gând să fac. Dar până am ajuns la momentul acesta de a mă hotărî să mă întorc la Dumnezeu, m-am simţit foarte umilită şi foarte penibil: cum să fac eu un asemenea lucru?

Dar Dumnezeu mi-a condus paşii pentru că eu L-am chemat pe Isus în viaţa mea şi am zis: „Doamne, de astăzi înainte viaţa mea este în mâinile Tale. Tu să-mi fii Domn şi Tu să mă conduci. Fă ce vrei cu viaţa mea.” N-a mai contat părerea mea despre viaţa mea şi ce voi face eu.

Era sărbătoarea Crăciunului şi vroiam să o simt ca pe o sărbătoare, pentru prima dată în viaţa mea în biserică. Am mers la o biserică penticostală şi atunci a fost prima dată când am înţeles mesajul Evangheliei.

Predicatorul vorbea despre drumul pe care l-au făcut Iosif şi Maria pe măgar, într-o vreme când nu era alt mijloc de transport. Maria era însărcinată, dar trebuia neapărat să meargă să facă acel recensământ. Şi a pus întrebarea care pe mine m-a deşteptat: „Oare Dumnezeu a greşit? Oare Dumnezeu a greşit că a fost recensământul acel tocmai când Maria trebuia să nască? Oare El a greşit că nu s-a găsit nici un loc de poposire pentru ea, ca ea să nască, să se nască Isus, Fiul lui Dumnezeu, decât într-o iesle, între nişte animale? Oare toate acestea sunt la voia întâmplării?

Şi ştiu că m-a durut foarte mult: „Adică cum, nu s-a găsit un loc de poposire pentru o femeie însărcinată? Şi mai ales pentru cine? Pentru Maica Domnului. Şi mai ales pentru Isus Cristos care a venit practic să moară pentru noi?” Şi-am zis eu: „Pentru nimic în lume. Nu se poate să nu-i deschid. Eu trebuie să-i deschid inima mea.

În clipa aceea m-am hotărât că de fapt trebuie să mă întorc la Dumnezeu, să-i deschid cu adevărat inima şi să mă botez.

Reporter:

Tu ai găsit un lucru foarte important, şi anume IERTAREA. Dar sunt atâtea femei şi atâţia bărbaţi care nu găsesc iertarea niciodată. Este cumplit să trăieşti cu conştiinţa apăsată.

Toate păcatele, toate greutăţile, toate apăsările conştiinţei se acumulează. S-a făcut un studiu şi din zece femei care au avut tentativă de suicid, nouă aveau un avort făcut cândva anterior. Pentru că n-au găsit iertare, n-au mai rezistat apăsării conştiinţei.

Iovanca Stratan:

Eu eram o tânără care nu ştia să spună „nu”, din cauză că mă simţeam respinsă, din cauză că nu mă simţeam dorită aşa cum aş fi avut nevoie.

Ajunsesem să mă agăţ de oricine care-mi dădea un pic de importanţă. Pentru că nu ştiam să spun „nu”, s-a profitat de mine, şi la un moment dat am ajuns să mă simt josnică, murdară. Cred că sentimentul acesta îl trăiesc mulţi oameni, nu doar fete, ci şi băieţi, femei, bărbaţi.

Cristos este cel care te învaţă să înţelegi că de fapt eşti o minune a Lui, că ai o valoare extraordinară.

Reporter:

Ai o valoare extraordinară pentru Dumnezeu, atât de mare încât Fiul Său – Isus Cristos – a murit pe cruce pentru fiecare dintre noi.

Te-aş ruga să ne spui acum despre minunile care s-au întâmplat în viaţa ta.

Iovanca Stratan:

În primul rând dragostea mea pentru soţul meu a devenit alta, mai reală, mai adevărată, mai dornică de sacrificii. Am devenit mai tolerantă. Înainte consideram că-l iubesc pe soţul meu pentru că-mi plăcea de el şi aveam nevoie de el. Dar după aceea mi-am dat seama că a iubi înseamnă a fi tolerant, a te sacrifica fără pretenţii, fără să aştepţi neapărat un răspuns la fel, ceea ce înainte mă înnebunea.

Într-o seară, soţul meu mi-a spus că nu mai simte nimic pentru mine. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina ce-am simţit. Am fost distrusă. A fost o durere cumplită. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci cu mine. Ştiu că m-am dus în altă cameră, am îngenuncheat, şi am zis: „Doamne, dacă acum în miez de noapte aş avea o durere cumplită de măsea aş avea unde să alerg, aş fugi la un cabinet de stomatologie, la urgenţe şi mi-aş scoate-o. Aş avea o soluţie, aş avea un medicament. Dar durerea aceasta din suflet nimeni nu mi-o poate calma numai tu. Doamne, fă ceva pentru mine că eu nu mai pot. Eu strig către tine. Tu eşti medicul meu.

Când m-am ridicat de pe genunchi, soţul meu a venit la mine şi şi-a cerut iertare şi m-a rugat să-l înţeleg că nu ştie ce se întâmplă cu el. Să am răbdare. Pentru mine a fost suficient, n-a trebuit să-mi spună că mă iubeşte. Am simţit mâna lui Dumnezeu că m-a mângâiat.

Reporter:

Ce-ai vrea să le spui cititorilor la final?

Iovanca Stratan:

Să-L caute pe acest Tată, pe Dumnezeu, pentru că merită. Eu am fost în permanenţă în căutarea unui tată pentru că tatăl meu m-a părăsit. Dar L-am găsit pe Dumnezeu ca Tată care este minunat şi cred că cei ce-L caută cu adevărat Îl vor găsi.

Ioan Ciobota, RVE

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

One Comment

  1. Tatal meu nu m-a parasit; eu m-am simtit abandonata ca si copil, dar in realitate el a fost si este alaturi de mine cum a putut si poate mai bine. Motivele sau scuzele pentru o viata lipsita de Dumnezeu nu justifica sub nici o forma acest fel de viata. Domnul Isus a spus:
    Ioan 15:4-5
    4 Rămâneți în Mine și Eu în voi! La fel cum mlădița nu poate să aducă rod de la ea, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți, dacă nu rămâneți în Mine.

    5 Eu sunt Vița, iar voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și în care rămân Eu aduce mult rod, pentru că despărțiți de Mine nu puteți face nimic.

    Asta este singura justificare pentru modul meu de viata din trecut. Parintii mei ma iubesc iar oamenii pe care i-am mentionat in acel interviu nu au nici o vina. A fost alegerea mea; dar pentru orice copil sau tanar asocierea este foarte importanta in formarea caracterului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close