Cine este Dumnezeul tău?

In Editoriale

Trupurile noastre au nevoie de odihnă zilnică. Am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și la fel, Dumnezeu după ce a creat totul, s-a odihnit. Însă, suntem noi oare chiar după chipul și asemănarea Lui?

După ce Adam și Eva l-au avut pe Cain și Abel, au avut un al treilea copil (înlocuitorul lui Abel), și anume Set. Când a creat Dumnezeu omul, Cuvântul spune că ”l-a făcut după chipul și asemănarea  lui Dumnezeu”, iar după ce s-a născut Set, Cuvântul spune că ”Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui”, adică după chipul și asemănarea lui Adam, cel căzut în păcat. Realitatea care vrea să o exprime aceste 2 paralele oarecum, este pe de o parte constrângerea de a recunoaște starea fără ieșire în care ne aflăm(cea de păcat),  iar pe de altă parte, obligarea de a ne întoarce spre Dumnezeu, care a promis că va interveni ca să zdrobească definitiv capul Șarpelui.

Suntem din Dumnezeu pentru că El a creat tot și El ține totul și conduce totul. Însă în starea noastră de păcat nu mai suntem din El ci împotriva Lui. Singura cale de curățire este la cruce, unde au loc toți oamenii. Totuși, mulți au ajuns la cruce și azi sufletul lor a intrat în odihnă. Nu în odihna veșnică ci în odihna otrăvitoare, care face ca sufletul să doarmă și trupul să conducă.

A fi sănătos trupesc înseamnă a nu avea nici o durere sau boală insă a fi sănătos spiritual ce înseamnă? Beniamin Fărăgău spune că ”a fi sănătos spiritual atârnă de relația omului cu Dumnezeu.” Unde este Dumnezeu în viața ta? În fața ta sau în spatele tău? Sau… undeva la o parte? Mereu când între om și Dumnezeu intervine păcatul, omul se desface, devine străin față de Dumnezeu, îl cuprinde frica, ura de păcat, și totodata se înstrăinează de sine însuși. Fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu(fără păcat dar născuți în păcat din Adam),  regăsirea omului și liniștirea lui sunt posibile doar în oglindirea chipului său în chipul Creatorului. Faptul că sănătatea spirituală atârnă de relația omului cu Dumnezeu, ne spune tot Beniamin Fărăgău că această atârnare dovedește că valoarea omului nu este în el, ci în Dumnezeul de care este legat. Să fie poate Dumnezeul care a creat Universul cel de care ești legat? Sau cel care conduce într-o anumită măsură veacul acesta, adică Satana? Care este Dumnezeul tău, în care sufletul tău se oglindește și numai acolo găsește liniște? Banii? Îți aduc ei liniștea în familia ta, oare? Sau cariera? Sau poate lista de hobby-uri care îți oferă sănătatea trupească? Care este Dumnezeul tău care îți oferă liniștea sufletească?

You may also read!

Ajutor umanitar pentru Pestrea Roxana-Anays. Suferă de cancer ocular!

Nume si prenume: Pestrea Roxana-Anays Telefon tata: 0761.210.076 Varsta: 3 ani Localitatea: Racari de Jos Diagnostic: Rabdomiosarcom Embrionar Suma

Read More...

Linişte în furtuna vieţii

Toată creaţia are nevoie de hrană: vegetaţia, fauna, omul. O floare are nevoie de apă şi lumină. La fel

Read More...

Iubind Biserica chiar si atunci cand este greu

„ Nu mai vreau să mă întorc. Nu mă simt bine primit aici, și probabil nici data viitoare când

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro