Editoriale

Apostoli si leviţi, vedete şi artişti

BibleEvoluţia îşi face loc cu paşi repezi în domeniile tehnice, morale şi spirituale la nivel mondial. Moda şi lucrurile lumeşti se grăbesc să pună stăpânire pe toate fiinţele umane, iar globalizarea vrea să capete forme cât mai rotunjite. Creştinii, la nivel mondial se confruntă cu lucrurile imorale care vor să pună capăt sfinţeniei în locaşurile de închinare. Vorbim de lucruri care sunt cu adevărat dăunătoare şi sunt realităţi ale zilelor noastre.

Dacă în vremea Domnului Isus, El şi-a făcut ucenici care îl urmau cu toată credinţa, şi mai apoi li s-au dat numele de apostoli, în vremea noastră oamenii caută să migreze mai departe în lumea aplauzlor devenind vedete, recunoscuţi ca şi cum ar avea mari merite prin eforturile lor.

Chiar şi “leviţii” zilelor noastre nu îşi mai doresc statulul de levit al Domnului, ci mai degrabă artist recunoscut pentru vocea şi talentul care îl are, nu pentru lauda Domnului, mai degrabă pentru lauda eului lor.

Cât de mult ne-am depărtat de adevăr şi acceptăm lumea cu mari compromisuri, uitând că ceea ce ni s-a dat de la început şi ceea ce a fost vestit la început are valoare şi astăzi, chiar şi aşa în lumea plină de mizerie în care trăim. Sunt dezgustat de multe ori văzând lucruri demodate care îşi ia locul în vieţile oamenilor morali care erau odinioară. Acceptăm prea repede compromisul şi ne vindem ca Esau dreptul divin.

Apostolii, da, acei oameni care odinioară mergeau şi în gaură de şarpe dacă Dumnezeu îi trimitea, astăzi, vedetele care pretind că îl propovăduiesc pe Dumnezeu, sunt nişte fircoşi care rezfuză să meargă îl locurile în care Dumnezeu ar vrea să-I trimită. Ba mai mult, trimiterea lor deja nu mai are niciun rol, merg după propria trimitere şi vorbesc ceea ce poporul doreşte să audă. Câţi apostoli ca Pavel oare mai găsim astăzi în lume? Unde sunt acei oameni ca Ştefan care ar muri pentru Dumnezeu ucişi cu pietre, unde mai găsim un Petru, un Ioan…unde?

Unde mai găsim un cântăreţ ca David, care prin versurile lui melodice, duhurile rele fugeau din calea lui, unde mai găsim pe acei leviţi din vremea lui Moise care la cântarea lor, Dumnezeu îşi făcea prezenţa în acel loc, unde, unde, unde?

Se pare că lumea înghite tot ceea ce a mai rămas divin pe pământ. Oare nu tânjeşti să fi unul dintre acei apostoli sau leviţi, oare nu ne e dor să vedem cum Dumnezeu lucrează cu putere divină, oare nu ne e dor să ne întâlnim cu Dumnezeu pe norii cerului?

Sunt sigur că mai sunt oameni şi copii ai lui Dumnezeu care aşteaptă acest lucru. Haide-ti, treziţi-vă apostoli şi leviţi, faceţi să răsune cerul de bucurie când vă ridicaţi glasurile!!!

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close