Editoriale

Sacul cu poveri din miez de noapte şi întrebări cu un răspuns simplu – Răutatea

După o zi încărcată de fum şi praf de griji, dureri, necazuri, inima şi trupul cară poveri nedescris de grele şi obositoare, ne ducem viaţa sprijiniţi de un baston numit anturaj şi fericire trecătoare fără să ştim cine suntem cu adevărat. În loc să adunăm amintiri frumoase, clipe petrecute cu prietenii adevăraţi, strângem în sacul nostru “interes” şi comori ce se vestejesc şi mor.

“Am evoluat, am atins cerul, am desfăcut atomul, dar am devenit şi mai răi, şi mai indiferenţi şi mai neatenţi cu noi înşine în aşa fel încât uneori când plouă am impresia că tot Universul plânge pentru noi…”

Parcă vedem cum totul în jurul nostru cedează, parcă totul îşi trăieşte ultima suflare de viaţă, iar sufletele noastre obosesc şi mai repede. Tăcerea se aşterne, glasul dorului din noi ce striga după ceva pur şi simplu încearcă să se facă auzit printre aglomeraţie şi claxoane, dar în zadar, căci a pierit de mult.

Ne ascundem în fiecare zi după anumite tipare, încercăm să găsim în tot ce ni se pare frumos şi distractiv, acel ceva care să ne satisfacă golul pe care nici nu îl putem descrie în cuvinte.

Ne ridicăm ochii pentru a vedea un răsărit superb, dar ochii înlăcrimaţi pentru războiul ce îl credem nu ne lasă. Ne apucăm să zâmbim văzând copiii noştri alergând şi crescând, dar zâmbetul se transformă în tristeţe la gândul unui viitor sumbru pe care îl vor avea. Ne luptăm pentru egalitate, dar ucidem pentru a avea cât mai mulţi bani. Ne bucurăm enorm când avem o familie şi un mediu călduros, dar umplem tribunalele când nu ne mai convine partenerul.

Oare acesta să fie sfârşitul nostru de care se va vorbi în viitorul? Despre cum puteam atinge perfecţiunea şi cum aveam totul chiar lângă noi, dar, dorindu-ne mai mult şi mai mult, am uitat de ceea ce contează cu adevărat… iubirea, ascultarea, modestia, bunul simţ, echilibrul…

Articol trimis de Constantin Daniel, pentru Total Schimbat

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close